A venit timpul să mă prezint: sunt un creion viu colorat căruia îi place să viseze, să se joace şi să umple spaţiile albe. Fără încetare! Dar cel mai mult îmi place să scriu poveşti: aleg o foaie albă, nescrisă de alt creion (sau reciclată prin bunăvoinţa doamnei Radiera) şi, cu voia ei, îi dau o nouă culoare. Acest proces poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de rezistenţa şi preferinţele cromatice ale filei, de la câteva secunde până la zeci de ani birotici. Astfel, a fi creion implică nu doar simţ estetic, ci şi o inepuizabilă sursă de rabdare şi energie pentru că, după fiecare poveste creată – ba uneori chiar în timp ce scriu şi simt că firul naratiunii stă să se rupă – trebuie să îi fac o vizită Ascuţitoarei, nepreţuită prietenă şi confidentă.

Ascuţitoarea este cea care mă ajută să las în urmă toate angoasele, gândurile negre, dezamăgirile şi esecurile pe care le întâmpin în eforturile mele de a colora filele albe în poveşti. De aceea, pentru a putea pleca încrezator şi proaspăt spre noile spaţii goale, ori de cate ori părăsesc locuiţa bunei mele prietene, trebuie să las la uşa acesteia gulerul murdărit de mizeriile acumulate în ultima vreme. Este minunat să ştii că în orice moment poţi să renaşti pur şi simplu (chiar dacă mai păstrez mirosul fin al filelor)! Însă acest privilegiu are un preţ căci, nu uita, eu sunt totuşi un modest creion, iar fiecare guler pătat pe care îl lepăd prin bunavoinţa Ascuţitoarei mă aduce tot mai aproape de sfârşit…

Am spus mai devreme că fiecare foaie albă, goală, tristă pe care vântul mi-o aşează pe birou îmi cere o poveste – doar dacă s-ar multumi cu atât! Pentru unele însă, ofensate de lipsa mea de interes sau de timp, chiar şi o bucăţică din gulerul pe care îl las pe pragul Ascuţitoarei este un trofeu nepretuit…pentru a se răzbuna, nu vor ezita să mi-l smulgă fără milă. Chiar şi cele mai mulţumite şi mai atent tratate file, după ce se vor fi saturat de atâta monocromie, vor lua calea vântului spre alte creioane, agăţând ca din greşeală şi guleraşul meu.

Ar fi multe de povestit despre viaţa mea de creion, despre relaţiile mele cu Ascuţitoarea sau despre felul în care Radiera înţelege uneori să-şi bată joc de poveştile mele, creând din visele mele spaţii albe pentru poveştile celorlalte creioane…Da, Radiera este nedreaptă! Dar nici filele nu jinduiesc după culorile pierdute…

În vastele bucătării care adapostesc vise, visuri şi o mâţă, astăzi s-a luat o decizie importantă: aragazul trebuie înlocuit, începând cu luna octombrie a.c. Acesta schimbare presupune, în fapt, un upgrade de la trei ochiuri (o pereche + înca unul, de soacră) la cel puţin patru. Astfel, fiecare vis în parte va avea mai multa intimitate pe ochiul său, devenind cel puţin la fel de important ca şi celelalte, va fi desăvârşit într-un timp mult mai scurt, va arăta mult mai apetisant, va părea mai mare…şi poate va dura mai mult.

De multă vreme amân momentul de faţă, dar pare-mi-se că până aici mi-a fost. Ca să nu îmi fac un prost obicei din introducerile pompoase garnisite cu neologisme, expresii şi citate celebre, o sa trec direct la subiect.

Mi-am propus într-o zi să fac un bilanţ al umilei mele existenţe duse până în prezent, să îi felicit pe cei care merită, să mă laud cu persoana mea şi, nu în ultimul rând, să sper că în viitor nu mă va egala nimeni. Un fel de reper aniversar, adecvat mai degrabă unui septagenar decât unui inocent pici. Deci nu o să mă dau în vânt după destăinuiri (nici macăr după ale mele), nu o să explodez în faţa nimănui din pricina veseliei sau a tristeţii, nu o să mă dau de trei ori peste cap şi nici nu o să mă transform în muscă. Cel mult o să scriu o postare la fel de inutilă ca şi ideea care a generat-o.

Inutil să spun ce, cât, cum, de ce, cu ce, cu cine, despre cine etc. s-a întâmplat până acum de vreme ce toate evenimentele trecute sunt evocate prin raportare la starea prezentă…iar astăzi mă aflu sub formă de vapori. Sa-mi fie clar: nu vreau ca peste ani, într-o zi de septembrie, să-mi aduc aminte de mine aşa cum eram acum sau aşa cum eram acum cinci ani. Vreau ca în acea zi să ma visez aşa cum eram astăzi, să vad un film derulându-mi-se prin faţa ochilor şi nicidecum o grămadă de cuvinte prinse într-un insectar.

I often had the feeling that a small crack had occurred in most of the aspects that define me. As long periods of introspection couldn’t reveal more than I already knew, I find myself in the position of self-questioning whether my past and current experiences are indeed authentic or they are just cheap fakes. Being aware that I might pass through a world of blindness and confusion, I still find it difficult to reconfigure the initial me and put it against the actual one. Of course, I’m not expecting answers, but a small number, the binary result of the subtraction of the constructed I from the primordial me. I only hope it will be void, as every loss should be counterbalancing a new achievement.

me – I =0.00000000000000000001

Despite the theory, something is missing and it was not replaced or at least compensated. with something else. For a long period, the result of the subtraction is just above zero, with an apparently small decimal, indeed, but still showing a clear loss. I might say that due to the time taken to establish a missing part and its unsuccessful identification, the loss is insignificant. However, I will not do that. I will not accept things not going right and I will not act as if this mising spot was never there: it was there at the begining, it got lost on the way and the fact that I find myself incapable to name it can only sustain my cause. So…who took it?

Trecând peste orice fel de introducere, îl iubesc pe Kirb pentru că:
1. Este pisică!
1′. Este drac! (drac de pisică)
2. S-ar putea să aibă sange albastru (Boticul şi lăbuţele din faţă seamănă cu ale unui Albastru de Rusia)
3. Nu ezită să confirme zicalele: aşa pisică aşa stăpân aşa stăpân aşa pisică, like mother like daughter
4. Mă întampină pe hol ori de cate ori vin acasă, mă salută cu un mieunat scurt şi întinde botul să mă pupe (aşteaptă mâncare)
5. Doarme pe pat, cu mine
6. Face fetch…când vrea
7. Are blana fină (vezi şi punctul 5)
8. Are faţă de sfinx
9. Scoate nişte sunete caraghioase de moşneag nemulţumit atunci când priveşte pe geam guguştiucii
10. Mârâie când aude soneria
11. Este acolo oricând vreau