Orele se furişează printre rafturile gemând de tomuri, cu grijă să nu dărâme vreunul. Din când în când, profitând de neatenţia îngrijitorului, mai fură câte o carte pe care o îndeasă într-unul dintre buzunarele halatului de un albastru spălăcit. După ce se îndepartează suficient de mult pentru a nu mai fi văzute, ascunse după un corp de mobilier supraîncărcat sau cocoţate pe o scară ce se termină în tavan, îşi scot la iveală prada şi o privesc îndelung. Îşi aproprie faţa de ea şi nările lor sunt invadate de mirosul animalui misterios. Vieţi ce nu le-au aparţinut niciodată îşi revendică dreptul la nemurire, zbătându-se în cusca tridimensională a foilor: autori, personaje şi cititori.
Apoi aleg la întamplare un raft căruia să-i lase volumul în grijă. “Citite” este cel mai potrivit dintre toate: o cameră întunecată în care vin lecturile să-şi trăiască uitarea.

Recent am descoperit un blog care scoate la lumină cărţile dintr-o astfel de bibliotecă, “Biblioteca lui Buni”, şi le trimite în lumea largă, unde este nevoie de ele şi de poveştile lor… Câteva dintre ele (vreo 12 aşa) au ajuns la mine acasa şi s-au asezat comod în vitrina cu geamuri anti-Kirb. Probabil că le vor urma şi altele, de vreme ce preţurile plac (pentru cunoscători, variază între una şi două beri), lista titlurilor disponibile creşte de la o zi la alta, iar ocazia de a o revedea pe Mihaela – o doamnă culta, cu un suflet deosebit de cald – este nepreţuită.

Dacă vi s-a făcut sete (de cultură, sper!), vă puteţi răcori citind ceva de-aici.

Sau cum norvegienii sunt, de fapt, finlandezi:

Tot un drac! Good evening Budapest Bucharest! Good evening Săpoca Napoca!

A venit vara, soarele a început să dogorească, păsărelele să cânte în crânguri, gângăniile să se dezmorțească… dovadă că până și stalkerul meu telefonic și-a făcut din nou (ne)simțită prezența în ceasuri târzii de noapte. Având în vedere istoricul „relației” noastre de profundă simțire și reciprocitate în interesele legate de petrecerea timpului liber, nu am putut lăsa acest eveniment să se petreacă fără a rosti câteva cuvinte în cinstea lui:

Cât de jos se poate coborî un om pentru a obține ceva ce i s-a spus deja, categoric, că nu va primi? Cât de puțină stimă de sine să aibă acesta pentru a se umili încă o dată, fără a fi învățat nimic din experiențele similare avute anterior?
Cum a ajuns oare demnitatea umană o marfă numai bună de troc, o hârtie cocoloșită cu care unii să-și șteargă urmele colorate și urât mirositoare – singurele, de altfel, pe care le vor lăsa pe acest pământ. Când a avut loc acea breșă în evoluția omenirii prin care s-a decis că este de preferat o existență larvară uneia bazată pe etică?

Privesc în jur și-mi dau seama că acest individ nu este decât un exponent al unei mase de oameni pentru care “onoare”, “principii”, “respect” (pentru sine și pentru ceilalți deopotrivă) nu sunt decăt niște concepte romanești. O dată aceste lucruri respinse, singura lor realitate rămane cea în care pot excela: prostituția spiritului.

Aș putea spune că este trist. Însă asta ar presupune din partea mea compasiune și empatie față de aceste ființe, calități pe care, în condițiile de față, îmi este imposibil să le am. Nu mă pot pune în postura cuiva care, de exemplu, se umilește pentru a se „regla hormonal” cu cineva care-l disprețuiste sau care-și etalează sânii în fața unor libidinoși pentru a-și mai lua o bluza “de firmă” sau care suportă agresiunile, fizice și/sau verbale, din partea altcuiva pentru că “îl/o iubește etc.

Nu am curiozitatea de a fi în astfel de piei nici măcar la modul conceptual, de aceea mă voi opri aici. Nu mai înainte de a spune: este trist PENTRU EI și, pentru dezgustul pe care ni-l provoacă, își merită nefericirea.

Nota: Un nevertebrat va rămâne un nevertebrat, oricate eforturi ar face cel mai bun chirurg pentru a-i susține verticalitatea.

pisi raspunde Pe bună dreptate, dupa cum vom vedea în continuare:

sa iubestti 2 barbati sa nu stii pe care-l vrei rima: Pe ăl mai prost dintre ei.

santajul emotional in cuplu: How about some BDSM scenes? (nu știu despre ce-i vorba, dar sună cul).

jocuri cu secse: Asta este simplă tare: joc și joacă

semne cu prostii messenger: Da, vreau. Miau!

mesaje.ce faci?buna: Așa, și?

mata de net prost: Da, avem!

caut pisicuta de citit cardurile: Se numește nevastă.

cum indepartam pisicile:Prin sinucidere.

cel mai machiat barbat: Please hang up and dial again.

trenul muzica si versuri sofica matei uite trenul vine suierand………………………… Ana are ață-n ac? Pentru cultura voastră generala, Sofica Matei este autoare de manuale și cărțulii pe teme muzicale.

cel mai pistruiat om din lume: Ihrielle.

Dacă îţi vei dezbrăca masca de ignoranţă oare ce m-ai lăsa să privesc? Ar fi un chip sau doar o alta masca? Sau poate ca nu va mai fi nimic. Nimic mai mult decat un transparent nemarginit; un filtru de imagine prin care realitatea isi schimba proprietatile.
Stai! Păstrează-ţi masca! Pe noi nu ne interesează faptele ci plăcerea pe care o regăsim în speculaţii izolate într-un spaţiu conceptual. Nu vrem să te vedem altfel decât în ipostaza cu care ne-ai obişnuit; fie şi numai pentru a te critica. O, nu vrem să-ţi distrugem nici aura mesianică şi nici coarnele de ţap ispăşitor. Ia loc, deci, şi păstrează de partea ta tăcerea în timp ce noi ne vom dovedi măiestria de a-ţi modela chipul după regulile unei estetici arbitrare.

Exact ca atunci când decojeşti ceapa: la început trebuie îndepărtat acel înveliş uscat, de culoare arămie, plin de pământ uscat. Asculţi foşnetul foilor nefolositoare căzând pe podea în timp ce dezveleşti cel de-al doilea strat. Acesta este aproape alb, cu câteva nervuri verzi dispuse longitudinal, însă mult mai gros şi tare. Cu ceva eforturi reușești să-l îndepărtezi, însă reacția sa defensivă nu poate decât să te facă să plângi. O arunci la gunoi și repeți întocmai aceleași gesturi până când în mâini nu-ți mai rămâne decât un nucleu alb, minuscul.
Este atât de mic încât nu-l poți mesteca. Eziți dacă să-l păstrezi sau să-i rezervi aceeași soartă ca și protectorilor săi. Într-un final decizi că este suficient pentru a-ți potoli foamea. Îl înghiți pe nemestecate.
Însă nu te-ai săturat. Ai aruncat prea mult.

Oamenii sunt ca ceapa: nu poţi şti cu certitudine câte foi mai ai de îndepărtat pentru a ajunge la cele ingerabile, nici măcar atunci când te fac să lăcrimezi. Sau poate tocmai de-aia.