Last stop: spre Moscova (Scene mâzgălite)

Bănuiesc că mare vă e curiozitatea să aflaţi ce şi cum se petrece prin bătrâna Rusie şi tocmai de aceea îndrăznesc să vă mai zgândăr un pic răbdarea, oferindu-mi un răgaz episodic.
Să începem, dar, cum se cuvine, prin a părăsi mai întâi aeroportul, într-unul din vagoanele trenului Aeroexpress. După ce ne-am aşezat cât mai confortabil valizele în suportul special, ne lipim nasurile de geam şi încercăm să cuprindem cu nările, prin sticla rece, câte ceva din mirosul norilor.

Dacă eu însămi nu aş fi ştiut dinainte unde mă aflu, mai că m-aş fi crezut în drum spre peronul lui Octavian Paler, pe care începusem să-l măsor în lung şi-n lat cele două ceasuri şi jumătate cât a durat zborul.

A fost un moment sublim când am dat prima dată de apă, fără să ştiu dinainte că mă va urmări zilnic, prin toate preumblările mele mâzgălite moscovite. A fost un mic semn, ca un avertizment pentru “scăldatul interzis”, pe care l-am înţeles abia mai târziu:

(Râul Moscova)

Aşa iau naştere norii…

…Şi pier în acelaşi fel… cu toate că sunt absorbiţi de un coş gri.

Oricât de diferită te aştepţi să fie o ţară faţă de cea pe care tocmai ai părăsit-o, nu te poţi abţine să nu identifici similarităţile dintre cele două. Mai ales când au avut un trecut comun.

Nu m-am tristat, nici deprimat şi nici nu m-am simţit dezamăgită la întâlnirea cu blocurile “comuniste”. În parte pentru că mă aşteptam, în parte pentru că arată mai bine decât ale noastre. Chiar dacă sunt mai înalte şi mai înghesuite, sunt deosebit de insistente îşi a-şi păstra ceea ce poate fi numit “decenţa clădirii”: tencuială intactă şi un aer încă proaspăt.

Parcă nici griul, culoare a jegului prin eminenţă, nu este la fel de murdar ca al nostru. Şi, ceea ce este cu adevărat important, nu îţi rânjeşte hâd din centrul oraşului, ci se adăposteşte senin în “zonele rezidenţiale”, (semi)periferice.

Deşi îmi propusesem să tratez exclusiv impresia pe care mi-a lăsat-o Moscova, aşa cum am văzut-o eu din fuga trenului, nu îmi pot continua expunerea pe tema locuirii fără a mă lega şi de experienţele pe care le-am avut în zilele următoare.
Datorită unei conjuncturi care nu face subiectul acestei postări, am avut nepreţuita ocazie de a “vizita” trei locuinţe ruseşti, situate în trei cartiere rezidenţiale diferite, construite în epoca socialistă în trei zone diferite ale capitalei. Ce am văzut şi auzit atunci mă voi face că nu mai ţin minte, însă câteva lucruri, chiar dacă se bazează doar pe observaţia mea, fără vreun temei ştiinţific, merită împărtăşite:
- “blocurile cumuniste” se regăsesc în afara zonei centrale, aspect pentru care nu pot decât aduce laude poporului rus şi conducătorilor săi, care au rezistat tentaţiei de a dărâma pe bandă rulantă clădiri cu valoare istorică. Nu neg că ei n-ar fi distrus nimic (pentru extinderea Moscovei s-a tot tăiat din pădurea ce o înconjoară), însă au reuşit să păstreze o coerenţă, funcţională şi arhitecturală, a oraşului.
- locuinţele ruseşti decorate în stil “tradiţional” sunt foarte asemănătoare cu cele în care noi înşine trăiam acum douăzeci de ani. Poate că vă era dor de masa de şase persoane din mijlocul camerei, de serviciul de cafea din vitrină, de bibelourile aliniate pe rafturi, de carpetele de pe perete…
- un lucru mai puţin obişnuit pentru claustrofobicii de noi, dar frecvent la ei, este W.C.-ul aflat într-o cameră distinctă de restul băii (gas chamber).
- ruşii îi concurează pe englezi la ceai (nu ştiu dacă şi la băut, dar la oferit în mod sigur). Probabil că votca o ţin pentru ei

========Va urma==========