Că progresul tehnologic a scos la iveală nişte facilitatori fără de care greu ne-ar fi fost în activităţile noastre, este un fapt incontestabil. Dar  folosirea, de cele mai multe ori în exces, a unor obiecte doar pentru ca există (fie că îţi aparţin sau nu), fără a avea nevoie de ele, nu este decât o altă mentalitate abuzivă care, într-un final, degenerează în atrofierea organului responsabil cu protecţia bunului simţ.

Dar să prepar smoala aia topită.

Fiat Lux Am observat că în ”mediul profesional” este deja o practică a ţine aprinse zi-lumină neoanele din birouri, fără a ţine cont că afară este soare, plouă cu pietre sau au loc bombardamente aviatice. În fond, confortul angajatului trebuie asigurat prin metode nediscriminatorii faţă de indivizi, cărora corporaţiile din toate timpurile le-au închinat drept ofrande false comportamente ecologiste şi măsuri de reducere a costurilor.

The more, the merrier Tot la nivel corporatist, este respândită organizarea de tip staul, în care zeci de persoane sunt înghesuite într-un fel de hală în miniatură. Argumentele ţin în special de latura funcţională a activităţii profesionale care reclamă, conform specialiştilor, comunicare în cadrul echipei. Unde mai pui că este un mod confortabil prin care angajaţii pot fi controlaţi de şefii care s-au născut în scaune directoriale  din piele de crocodil corcit cu dinozaur şvarovschi.

Este sadic să nu le laşi spaţiu nici cât să se scobească în nas fără să-şi lovească vecinul cu coatele. Dar să pui un singur intrerupator pentru neoanele de pe un tavan de cel puţin 60 de metri pătraţi, este într-adevăr lucrarea diavolului. Mai ales când îi ţii acolo pe mieluşei, fix sub soarele de interior, câte patruzeci de ore pe săptămână, minim.

Time is money Dar nu-i bai. Omul modern, bolnav de carierism, mult prea ocupat pentru a-şi mai petrece timpul cu familia, face parte din noua generaţie de one track mind-eri pentru care autorealizarea  se poate măsura doar prin banii pe care îi câştigă, chiar dacă vor considera de fiecare dată că li s-ar fi cuvenit mult mai mult. Pâmă la urmă se vor împăca şi cu un salariu sub meritele lor – au şanse reale de promovare -, aşa cum au plecat şi ochii în faţa neoanelor cu lumină ucigătoare.  În fond, nu ei plătesc lumina care le agresează retina ci doar, peste mulţi ani, ochelarii de vedere şi, eventual, micile corecţii efectuate cu bisturiul. Dar mai este până acolo. Oricum, atunci vor fi cu toţii persoane-cheie în companie, cu salarii şi pachete de beneficii pe măsură, că doar n-au muncit şi şi-au stricat ochii degeaba atâţia ani, nu?

Chiar şi azi, când septembrie pare gata, Mâţa din tomberonul 5 vine tot de pe plaiuri dobrogene, de la Mangalia unde peştele clipeşte din gene înoată alene.

Vorba ceea… mâţa după peşte se prăpădeşte. Şi tot adulmecă din pragul pescăriei, poate poate-l păcăleşte.

Notă: Dragi cititori, dacă aveţi la îndemână o pisică pretabilă paginii din umilul nostru MÂŢOID, nu uitaţi să-i faceţi o poză (fie şi cu forţa), să-i aflaţi detaliile biografice şi să mi le trimiteţi pe adresa redacției, pe care nu v-o dau… încă. Mai bineapoi să-mi daţi de ştire.

Tocmai am aflat de o aplicaţie last.fm ce calculează profilul de meloman, mai exact, vârsta şi sexul utilizatorilor în funcţie de muzica pe care o ascultă. Prin intermediul unui grafic de tip scatter poţi să vezi cât de feminine sau masculine îţi sunt preferinţele muzicale şi în ce categorie de vârstă se încadrează, per total şi în funcţie de fiecare artist ascultat. Mai mult chiar, poţi să faci comparaţii cu prietenii tăi, să-ţi salvezi graficul în format .pdf saţi-l imprimi.

Eu m-am rezumat la prima parte, după cum se vede în continuare (destul de bărbată şi încă tinerică):

Sunt curioasă ce au de arătat: Ana, Alex şi Domnul Delta (singurii despre care ştiu că au cont pe last.fm), dar şi ceilalţi care au şi nu spun.

Mă mut din nou! De astă dată nu cu blogul ci înapoi la mine acasă, după trei săptămâni de nomadism. Din fericire, am voi avea o baie nou-nouţă (poze curând) în care să-mi mai curăţ din frustrările pricinuite de surghiun şi încă vreo câteva zile pentru a face curăţenie.

De luni îmi iau iar bocceluţa la spinare pentru încă vreo trei săptămâni, de astă dată cu scopul de a mă refugia din calea uraganului numit timp liber. Am găsit şi un loc perfect pentru asta, pe care din egoism nu vi-l voi dezvălui. Ca indiciu, gândiţi-vă doar că proverbul ăla din bătrâni “scapi de dracu’ dai de tac’su” a fost înainte de “cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea” şi chiar mai înainte de “ai grijă ce-ţi doreşti”.
Din fericire, în locul cu pricina tocmai s-a “migrat” la IE7, ceea ce mă va face să mă simt mai aproape de civilizaţie. Una anacronică şi ineficientă.

Rămâneţi cu mâţa

Cred că omul are pe undeva prin interiorul său, un mecanism bine ascuns care îl ajută să stabilescă, de cele mai multe ori inconştient, o conexiune cu trecutul strămoşilor săi. Ca şi cum aceştia din urmă ar fi avut înscris în propriul material genetic un cod al apartenenţei pe care să-l transmită generaţiilor viitoare. Altfel nu pot să-mi explic de ce unele locuri par să aibă o încărcătură emoţională distinctă de celelalte. Dar asta-i altă poveste…

Recent am revăzut Vălenii de munte în compania lui DD (domnul Delta ), pe care l-am ascultat cu mare plăcere depănând frumoase amintiri despre un altfel de orășel decât cel pe care l-am văzut noi.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Am mai fost pe acolo (dar fix pe dealul opus) cu trei luni în urmă, împreună cu Ana, însă nu am apucat să vă împărtăşesc nimic din ce am văzut atunci. Aşa că o voi face acum.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]