Vremea de afară, cu sufletele ei zgribulite, îmi aminteşte cumva de Moscova, cea prea puţin însorită. Aşa se face că în loc să visez nurci împăiate împovărate de zăpadă şi banane prăjite unse cu miere polifloră, mă tot gândesc că atunci n-am spus totul. Mai cu seamă am ţinut ascunsă o întâmplare care pentru mulţi ar fi putut fi o pildă de viaţă.

Mâna dulce pe cioc se duce…

Aşadar m-am împotmolit tocmai la numărul cu ghinion al Mâţei din tomberonul 5; Vreo trei săptămâni i-am tot dat târcoale gândindu-mă cum să facem, cum să facem?, să depăşim şi hopul ăsta şi să arătăm lumii (restrânse şi tăcute, cât a mai rămas din ea) ce draci de pisici rabdă planeta asta.
M-am căznit şi am suferit, deci, când bocănind, când umflându-mă în blană… până când s-a milostivit Ana şi mi-a trimis vreo trei poze cu Pisache. Şi încă ce pisac…

Yes, Russian Blue

Că multă vreme a trecut de când nu v-am mai spus nimic: nu tu pisici chioare de prin tomberoane, nu tu ironii obscure la adresa umanității… Și multă ar mai fi trecut de n-ar fi fost vocabularul mâțesc aflat la mare căutare după editarea primului număr. Așa că de v-a plăcut (sau nu), eu vă mai servesc o porție, după cum urmează:

mâțelnic, -ă, mâțelnici, -e, adj.: care favorizează apariţia sau desfăşurarea unei mâțe.
mâţenie, mâţenii s.f: slujbă religioasă oficiată de mâţe
mâţer, -i, s.m.: mâţă calificată ce lucrează în domeniul mâţeritului.
mâţerit, s.n. : domeniu de activitate al mâţelor bazat pe cultul propriei personalităţi
mâţet, mâţete, s.n. : ansamblu muzical format dintr-un număr de mâţe ce execută împreună o compoziţie sonoră specifică (vezi şi duet, cvartet etc.)
mâţifelnic, -ă, mâţifelnici, -ce, adj.: (despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) 1. care urăşte mâţele; 2. ce urmează a fi mâţificat.
mâţiş, -uri, s.n.: grup de mâţe foarte dese.
a mâţiza, mâţizez, vb. I. tranz.: a creşte valoarea unei fiinţe de un anumit număr de ori, suficient de mare pentru a asigura comparaţia cu o mâţă
mâțliu, -e, mâțlii, adj..: 1. (despre mâțe) spiritual, plin de haz, amuzant; 2. (despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) care are un comportament ilar, asemănător cu al mâțelor
mâţogen, -ă, mâţogeni, -e, adj.: care produce energie mâţească prin transformarea altor forme de energie (în special cea umană)
mâțură, -e, s.f.: tură dată pe mâțodrom (vezi explicația dată de Mița)

La care adăugăm termenii pe care ni i-a semnalat Mița încă de data trecută:

1. a (se) mâţâi, mâţâi, vb. IV Tranz. – a face ca mâţa, a mieuna, a se da bine pe lângă cineva;
2. mâţodrom, s.n. – acea parte din aparatamentul proprietate personală care zilnic, dimineaţa şi seara, eventual şi noaptea spre dimineaţă, devine spaţiul de alergare al mâţei din dotare (şi este bine să nu te afli în zona respectivă în perioada respectivă !)
3.cuib de mâţă, s.n. – un spaţiu delimitat din patul în care oamenii dorm, pe care mâţa şi-l revendică doar în perioadele răcoroase ale anului (deci exclus vara), echipat cu păturică moale şi pufoasă şi utilizat pentru somnul pe timp de zi sau noapte, după pofta inimii mâţei. Prezenţa oamenilor nu este neapărat necesară. Cuibul de mâţă are însă şi un efect ciudat asupra oamenilor care îl văd, cu atât mai mult dacă mâţa este înăuntru: induce somnul !

Am primit o invitație la identificat melodii care să redea (mai mult sau mai puțin simbolic) influența internetului asupra culturii. Mai înainte de a da curs unor mici divagații, s-ar impune probabil câteva delimitări conceptuale ale termenului, așa cum îl privesc eu, pentru a elimina potențialele interpretări eronate ale poziției mele. Dar cum timpul nu-mi permite astfel de precizări, îmi voi asuma eventuala neclaritate în exprimare.

Așadar, revenim la momentul T0, în care am citit postarea cu pricina:
„Ironic”, mi-am zis citind-o concomitent cu bâzâitul muzicii ce se contura în capul meu. Dacă nevoia de comunicare vizuală (secondată de cea audio) a surclasat-o pe cea de comunicare verbală (Video killed the radio star), de ce nu s-ar fi conturat la un anumit moment necesitatea unei noi forme de a intra în legătură cu ceilalți, aflați undeva în alt colț al planetei… să spunem într-un cadru mai puțin formal de cel reprezentat de tot ceea ce reprezenta industria media până în acel moment?

Pe bună dreptate, putem spune fără să ne temem (poate doar de conștiința scandalizată de filmele cu animale jupuite de vii, execuții live, puii KFC etc.): Internet killed the video star sau The internet killed Frank!. Este egal.

Ah, da, am uitat să precizez: fără comunicare, cultura (indifierent că este adresată maselor sau elitelor) este egală cu zero.

Îmi dau seama ca a venit iarna după sentimentul pe care îl am când aud vântul şuierând pe la ferestre, rugandu-mă să-l las să intre. În cameră s-a făcut dintr-odată frig printre micile obiecte farmaceutice ce zac aruncate pe mobile, după bariera nemulţumită a ceştilor de ceai. Oarecum abandonată în acest decor, mă plimb de câteva ori strângându-mi cu înfrigurare mâinile la piept, suflându-mi în palme fără să-mi găsesc astâmpărul; după care o mică bucurie egoistă îmi inundă corpul închircit de răceală: sunt la adăpost de capriciile directe ale vremii, având la dispoziţie o sumedenie de pături şi haine cu care mă pot acoperi şi provizii însemnate de ceaiuri cu care mă pot răsfăţa… un fel de “după mine potopul” în variantă stilizată, de iarnă.
Însă abia apuc să-mi rumeg bucuria că gândul mă poartă la miile de oameni care fix în acelaşi moment merg prin vânt, ploaie sau ninsoare (în funcţie de vreme) şi parcă încep să mă întristez. În unele din aceste dăţi îmi vine chiar să pun mâna pe telefon şi să-i sun pe toţi ai casei, aşa doar ca să mă mai liniştesc un pic.
Apoi îmi dau seama că ar fi o stângăcie să spun ceva în genul: “Eşti pe afară cumva? [...] A, nu, nu s-a întâmplat nimic, doar că începeam să am mustrări de conştiinţă că a venit iarna”. Astfel de cuvinte nu se spun niciodată, poate doar – din când în când – se lasă a fi interpretate.