Leapşa vieţii cu pseudo-autobiografie

Dacă nu mai am parte de subiecte interesante pe stradă (asta nu este deloc adevărat, nici măcar nu ştiţi cum m-a enervat unu’ aseară), măcar lepşe să fie. Aşa s-a gândit, probabil, Ana când a zis să scriu despre viaţa mea de până acum. În fine, nu ştiu ce ar putea fi aşa de interesant de vreme ce nu învăţat să scriu şi să citesc decât la şcoală , nu am participat la concursuri de Miss, nu am fost în nicio tabără şi nici nu am mers vreodată pe bicicletă sau role…

Dar dacă este musai, iată ce-mi aduc eu aminte (şi cred că nu mă compromit spunându-vă şi vouă):

Pe la 1-3 ani (sau la cât or învăţa copiii să articuleze) aveam propriul lexic pe ca-l fooseam cu exces de zel, spre disperarea alor mei. Cuvinte ca “biba” (lingură), “cli” (pâine) îi mai îngrozesc chiar şi după douăzeci de ani.
4-6 ani Mergeam la grădiniţă şi eram un copil tolomac, de care se făcea mişto. Cred că atunci am început să-mi cultiv simţul umorului.
7 Am început să merg la şcoală. Chiar dacă mă cam plictisea să citesc textuleţele enervante cu Pîrvu care mânca precum un animal hămesit şi Ghiţă căruia îi era lene să-şi facă ghetele singur (şi mie mi-era, dar eu nu apăream în manual ), scrisul m-a fascinat de la început. Însă cum scriam incredibil de urât, am luat prima notă de 7 chiar din prima lună de şcoală.
8 Mi-am făcut două prietene noi în rândul colegelor (Anca şi Alexandra). Deşi nu eram cele mai “sârguincioase” din clasă, apropierea dintre noi consta în modul tocilăresc în care ne petreceam pauzele şi anume, jucând întreabă-mă ceva din lecţie şi eu răspund.

11 Primul meu doi (şi singurul) din istoricul meu de elev îl iau la Educaţie fizică, din cauză de lipsă de îndemânare în jocul de volei, baschet sau orice se juca prin şcoli. Dacă cineva mai avea vreo îndoială, atunci a avut confirmarea anti-talentului meu în sporturi. Încep să citesc din ce în ce mai mult, atrăgându-mi reputaţia de şoarece de bibliotecă. O cunosc pe Geanina, noua colegă de clasă, cea care avea să joace rolul de cea mai bună prietenă timp de patru ani.
14 Aflu că fac parte din prima generaţie care va da capacitatea, ceea ce mă determină să învăţ cu şi mai multă sârguinţă decât până atunci. În tot acest timp, în familie se discută planuri de relocare. Pentru mine care trebuia să-mi continuu studiile (la ei era clar deja) s-a vehiculat Panciu şi Focşani. Vestea că mă voi muta totuşi la Buzău a căzut asupra mea ca un trăsnet fix cu câteva săptămâni înainte de capacitate.

15 Deja sunt mutată în Buzău, elevă la unul dintre liceele de prestigiu din localitate. Oarecum stingheră printre colegii care mare parte se ştiau între ei, o cunosc pe Larisa şi reuşesc să mă apropii de ea încă din prima zi de şcoală. Devenim nu doar colege de bancă, dar şi prietene.
17 La şcoală se leagă o nouă prietenie, cu Laura, noua colegă venită de la Borşa. În alt plan, reuşesc eu cumva să mă infiltrez prin grupul de rockeri din Buzău şi merg pentru prima dată în rockotecă. Într-un alt plan, se sparge o bubă de puroi care mă loveşte din plin: nu mă doare aşa tare cum se presupune, însă mă infestează şi pe mine.
18 Furtuna a trecut, însă vechea ordine pare să se fi dus pe apa sâmbetei. Îmi răresc ieşirile şi încep să mă izolez, căutând confortul cărţilor (fie ele dbeletristică sau de şcoală, utile pentru examenele ce se apropiau). Susţin admiterea la Facultatea de Sociologie şi mă pregătesc de a părăsi definitiv cuibul părintesc.

19 Locuiesc într-un cămin din Bucureşti, situat undeva pe la naiba-n codru, dar nu am nicio problemă cu asta: aici fac cunoştinţă cu Billie şi Andreea (care-mi devin în scurt timp colege de cameră) alături de care vânez fel de fel de spectacole. Mă duc la facultate cu drag, descoperind câteva cursuri interesante prin noianul de umpluturi. Mă apuc de fumat.
20 Încep să-mi câştig primii bani de buzunar, prin diverse colaborări şi proiecte în cercetare de piaţă. Merg prin cluburi, mă joc Heroes şi-l descopăr pe Asimov.
21 Îmi împlinesc un mic vis, acela de a face căţărări (în sală), fără să am cea mai mică idee că voi ajunge să lucrez într-un astfel de loc pentru câteva luni.
22 Primul meu job este part-time şi este într-adevăr extraordinar. La toate acestea contribuie şi colegii, în special Laura, în jurul cărora este o atmosferă mai mult decât prietenoasă. În vară dau licenţa şi, pradă unor gărgăuni imenşi, îmi caut un job cu normă întreagă, mult mai potrivit unui proaspăt absolvent. La puţin timp după aceea îl cunosc pe Kirb şi-l aduc acasă.

23 Mă mut cu chirie şi, după o experienţă neplăcută, îmi găsesc un loc de muncă pe potriva mea. Încep să mărgelesc. În primăvară au loc două priemiere: prima iesire din ţară (la Paris) concomitentă cu primul zbor. Apoi urmează câteva zile pe plaiuri spaniole (Madrid şi Segovia). Frustrată de anul “stat acasă”, iau pripita decizie de a mă înscrie la masterul de Antropologie şi Dezvoltare Comunitară.
24 de ani îi împlinesc la Varna, pe malul mării. Ca o confirmare a teorie că poţi prezice o etapă după cum i-a fost începutul, mai dau o fugă la Paris, apoi vizitez Budapesta, Viena şi Bratislava. Dintr-un exces de zel nu tocmai necesar, ajung să-mi fac blog.
La 25 port deja ochelari de vedere. O “agăţ” pe Ana chiar la ea pe blog şi ne împrietenim pe dată. Toamna are loc o nouă premieră: prima vacanţă pe care, ca adult, mi-o petrec cu părinţii, la Roma. După îndelungi ezitări şi renunţări, reuşesc să termin masterul la timp, în februarie. Primăvara deschid sezonul de călătorii astfel că până în septembrie sunt de negăsit în week-enduri. Între timp văd pentru prima dată Delta Dunării, mai dau o fugă la Paris, ajung pe la Veliko Târnovo şi un pic pe la Moscova, dar regret toate celelalte călătorii planificate şi date peste cap de diverşi factori. Îl cunosc pe Delta care-mi povesteşte câte-n lună şi-n stele iar la final, profitând de uimirea mea, mă convinge să-mi schimb statusul (pe facebook, evident ) ).

Acum am 26 de ani, două luni şi trei zile iar la simplista mea biografie nu mai rămâne de adăugat decât că am incredibil de multe planuri.

Respectând regula mea nescrisă, le nominalizez să răspundă pe cele de la care am furat/primit lepşe de-a lungul vremii: Ultimul Unicorn, Cami şi Mihaela di Toscana. Ca de obicei, cine vrea să povestească este liber să o facă.