Aseară am fost în Green Hours, la avanpriemiera piesei “Nu mai plânge, baby“.

Fiind vorba despre un spectacol multimedia, cu Florentina Ţilea şi Marius Manole în distribuţie, jucat pe o scenă mică dintr-un bar mic, pornisem într-acolo cu oarecare aşteptări, gândindu-mă deja că o să închei anul 2010 teatralicesc într-un mod memorabil.

Totul va fi frumos
Totul va fi bine
Te iubesc
Mă iubeşti.

Textul piesei, compilat din opera lui Peca Ştefan, este foarte inspirat ales şi poate de aceea mi-a părut discordant faţă de jocul actorilor şi suportul multimedia. Într-adevăr, subiectul - obsesia în cuplu - nu este nici inedit şi nici nu aduce ceva nou în analiza şi conştientizarea patologicului dintr-o relaţie (eternul joc al amăgirii-dezamăgire este destul de tern), însă are un potenţial imens în ceea ce se cheamă teatru experimental.

Poate de aceea am fost mai puţin încântată de restul elementelor:

1. * prea multe clişee feminine. Poate că impresia generală ar fi fost alta dacă s-ar fi echilibrat cumva cu cele masculine. Însă cum regia a fost asigurată de o femeie, Carmen Lidia Vidu, ar fi fost puţin probabil ca lucrurile să fie prezentate dintr-o perspectivă distinctă. În fond, poate miza a fost pusă tocmai pe clişeele cu pricina şi nu mi-am dat eu seama )  
2. * rolurile au fost pe alocuri neconvingătore, emanând prea puţină pasiune pentru un subiect atât de “fierbinte”
3. * finalul (destul de previzibil) a picat pe neaşteptate, tocmai când credeam că piesa prinde a se închega. Ceea ce mi-a lăsat impresia unui spectacol neterminat căruia îi trebuie totuşi un sfârşit.

În ansamblu, ora petrecută ca spectator la Nu mai plânge, baby a fost o experienţă interesantă, pe care v-o recomand, în special dacă aveţi curiozitatea de a trece prin inventariul aspectelor unei vieţi de cuplu nocive (sufocare, teamă, dependenţă, furie, blazare etc.).

Gata şi cu minunea de concurs, de acum avem şi câştigător! Din cei patru participanţi cu răspunsuri valide, la subiect (Cami, ggl, Mihaela di Toscana şi Andreea) mi-a fost greu să aleg unul mai meritos ca ceilalţi. Aşa că, generoasă cum sunt (a se citi “mi-a fost lene să calculez punctajul ), îi voi premia pe toţi patru cu câte ceva, la alegere, de la noi din magazin.

P.S.: În altă ordine de idei, vorba Anei, este ceva în aer.

Recunosc că am luat o scurtă pauză pe nepusă masă, dar am o scuză bună. Pe lângă asta, am fost ocupată și cu strânsul materialelor pentru Mâțoid, așa că de acum încolo vom avea numai invitați unul și unul.

…Adică doi pentru astăzi. Două mâțe ex-tomberoneze, ce au fost adoptate, hrănite și dădăcite de Doulfe.

„Numele sunt Mâța 1 (cea pătată) și Mâța 2 (cel negru). Amândouă răspund la “Mâța”. Mâța 1 miaună numai când vrea să fie mângâiată/scarpinată, mâța 2 nu miaună niciodată, dar toarce și când mănâncă”.

„Mâța 1 a fost găsită în șanț”

„Mâța 2 a fost găsită în tomberon… Mâțe de cartier adică.”
„E un an diferență între ele (2 ani cel negru si 3 ani cea pătată). La început mâța mare a facut foarte urât când am adus motanul. S-a obisnuit până la urmă” și, unindu-și forțele cu cel tânăr, participă la concursuri mâțești cu premii în mâncare și nisip. Le puteți ajuta și voi cu un vot pe zi, dând click pe poza de mai jos:

Notă: Dragi cititori, dacă aveţi la îndemână o pisică pretabilă paginii din umilul nostru MÂŢOID, nu uitaţi să-i faceţi o poză (fie şi cu forţa), să-i aflaţi detaliile biografice şi apoi să-mi daţi de ştire.

Misterioasa colecţie a Kirbului despre care se vorbea la concurs este gata! Şi gata să vi se dezvăluie. De aceea inaugurăm chiar azi Mărgele Kirb, micul magazin cu bijuterii făcute de noi. 

Ne-a luat ceva vreme să punem lucrurile la punct şi virgulă: să lustruim mergeluşele, să plimbăm bile colorate pe parchet, să ne băgăm cozile prin css-uri şi să tocmim şapte modele să ne pozeze. Nu este chiar totul gata, a mai rămas câte un fir de praf răzleţ  pe ici-pe colo, ba chiar în zăpăceala pregătirilor, câteva bijuterii au scăpat nepozate.

Dar în rest avem cam din toate: coliere colorate, brăţări îmbrăţişate, cercei-cârcei, iar cât de curând ne vom mândri cu broşe din brioşe şi inele de iele. Avem chiar şi plăcută companie felină, cu magie şi poveşti.

Bineînţeles, totul se desfăşoară sub control, mai precis, sub ”paza severă a şapte pisici”:

Vă aşteptăm să treceţi pe la magazin şi, de mai aveţi timp, să vă întoarceţi pe-aici pentru a ne spune cum a fost sau cum v-ar fi plăcut să fie.
Iar dacă nu vă sfiiţi să hrăniţi în mod indirect Kirbul, vă rog să o faceţi într-un mod discret, folosind modulul de înregistrare de pe Mărgele Kirb.

Cu o întârziere de jumătate de lună, pentru care am şi scutire şi motivaţie, dau curs invitaţiei Mihaelei Mafteivici Patrascanovici di Toscana. Adică voi vorbi puţin despre cărţile care m-au influenţat într-un fel sau altul.

Una dintre primele poveşti pe care le-am citit cu proprii-mi ochi (mai târziu mi-am dat seama de ce părinţii nu mi-au citit-o niciodată) a fost Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Pentru că am fost intrigată de finalul său trist, în fiecare vacanţă de vară alocam o zi recitirii respectivei poveşti (probabil şi din speranţa stupidă că se va fi schimbat ceva între timp).

Apoi au urmat Cei trei muşchetari, Tom Sawyer, Huckleberry Finn şi astfel ajunsesem un mare fan al lui Alexandre Dumas-tatăl şi Mark Twain, ai căror eroi au fost interpretaţi fără deosebire în joaca mea. La insistenţele mamei am pus mâna şi pe Comoara din insulă, din care memorasem cântecele piraţilor pentru a le cânta pe afară cu ceilalţi copii, când ne jucam de-a marinarii. Spre marea mea dezamăgire cu toţii s-au arătat sceptici în faţa înţelepciunii lui Robert Louis Stevenson, aşa că a trebuit să ţin mulţi ani pentru mine:

Cinşpe’ inşi pe lada lui,
Io-ho-ho, io-ho-ho,
Lada căpitanului
Io-ho-ho, io-ho-ho,
Beţi căci căpitanu-i mort
Io-ho-ho, io-ho-ho,
Şi vă duce dracu-n port.

… Cam până când am descoperit că există Pirate Metal… Aarrgghh )

Legendele Olimpului, pe cât de nesuferite mi-au fost când învăţătoarea ni le-a recomandat ca lectură de vacanţă, pe atât de mult m-au fascinat când am început să le citesc. Ţin minte că la început mi-a plăcut partea dedicată zeilor, iar cea despre eroi m-a cam scos din sărite, însă la scurtă vreme mi-a picat în mână o carte despre Ulise şi odiseea sa (nu, nu Odiseea lui Homer care este versificată, deci imposibil să mă atragă), astfel încât am recitit Eroii şi m-am declarat cea mai mare admiratoare a lui Ulise.

Spre sfârşit de generală citisem deja toate romanele şi povestirile lui Liviu Rebreanu pe care le găsisem în biblioteca părinţilor şi, după ce devorasem Marile speranţe şi Oliver Twist, mă pregăteam să iau cu asalt şi alte biblioteci, mai bogate în Charles Dickens.

La liceu am descoperit rând pe rând: Pe culmile disperării, prin care Cioran şi-a atras simpartia mea adolescentină; Fraţii Karamazov şi Maestrul şi Margareta care mi-au dat ghes să aprofundez literatura răsă; Simfonia Fantastică a lui Cezar Petrescu, pe care am îndrăgit-o pentru fazele cu musca şi telefonul, în care m-am regăsit fără prea mare dificultate, pe mine; Toamna patriarhului şi Un veac de singurătate care mi-au deschis apetitul pentru scriitura latino-americană; Procesul şi Castelul care mi-a deschis noi pesrpective asupra a ceea ce se află dincolo de obscur, de neînţeles. Însă revelaţia mi-a fost oferită de singura carte de care mă leagă un minunat şir de coincidenţe: Golemul lui Gustav Meyrink. 

Apoi i-am descoperit pe Mika Waltari, Herman Hesse, Graham Greene, Isaac Asimov şi Franck Herbert. Pe unii dintre ei, dimpreună cu romanele lor care mi-au plăcut cel mai mult i-am enumerat acum mai bine de un an aici, însă cum între timp lista de lecturi s-a îmbogăţit, o să mai adaug la ea Bestiarul lui Julio Cortazar, Discipolul lui Iris Murdoch şi Viaţa pe un peron a lui Octavian Paler.

Cu siguranţă mai sunt câteva zeci de cărţi cărora le-am făcut nedreptatea de a nu le fi amintit, deşi poate că ar fi meritat-o mai mult decât altele. Îmi rezerv totuşi dreptul de a alcătui cândva o erată care să-mi mai lustruiască firma.

Până una alta, iată şi nominalizările: Ana, Delta, Cami, Doulfe, ggl şi cine mai are chef de scris despre cărţi.