Nu ştiu dacă vouă vă mai plac prăjiturile, însă pot să bag lăbuţa în foc că le îndrăgeaţi foarte tare în copilărie. Chiar îndrăznesc să cred că unii dintre voi, mai poznaşi din fire, pofteaţi într-atâta la ele încât treceaţi peste orice fel de interdicţie părintească şi vă înfruptaţi din mult râvnitele bunătăţuri.
Oricum ar sta treaba, v-am pregătit un timelapse care sigur o să vă facă poftă de cofeturi:
În cartierul Tineretului, la Piaţa Norilor, este un restaurant De Cartier (chiar aşa se cheamă) unde, împreună cu nişte prieteni, obişnuiam să ieşim la “o bere şi o ceafă cu cartofi prăjiţi”. Preţuri nu prea mari (la băutură în special), mâncare foarte gustoasă, deşi nu foarte variată, muzică bună la un volum potrivit, uneori cam mult fum de ţigară, dar totuşi respirabil. Cu alte cuvinte, o alternativă decentă la bodegile sordide, exagerat de scumpe şi în permanenţă pline din Centrul Vechi.
Aseară am trecut din nou pe acolo şi, având ceva probleme cu gâtul, mi-am comandat un ceai cald (5 lei, după cum scria în meniu). L-am primit, l-am consumat iar după ceva vreme am mai cerut unul (identic), pe care de asemenea l-am băut. După care am cerut să ni se facă nota.
În notă, însă, ceaiurile mele valorau în total 20 de lei şi nu 10, după cum calculasem eu. Pentru orice eventualitate, am mai consultat o dată meniul, asigurându-mă că singurul ceai trecut acolo costă 5 lei, după care că am chemat-o pe chelneriţă:
- Nu vă supăraţi, avem o nelămurile în legătură cu ceaiurile. În meniu costă 5 lei, dar pe notă sunt trecute cu 10 lei.
- Nu am mai avut ceai la 5 lei aşa că v-am dat un alt ceai care nu este trecut în meniu. Este cu balegă de roib şi umori uscate animale exotice nişte plante pe care am uitat cum le cheamă.
Apoi tanti ne ia liniştită nota (cu surplusul de 10 lei başca bacşişul lăsat de fiecare) şi pleacă în treaba ei.
În drum spre casă am început să mă întreb (tardiv, ce-i drept) de ce i-am lăsat totuşi cei 20 de lei de vreme ce nimeni nu s-a deranjat să mă anunţe de la început că produsul solicitat de mine nu mai este disponibil şi că se poate înlocui cu altul similar, dar dublu ca preţ. De ce să ţi se ceară mai mult pentru ceva care este prezentat ca şi cum ar valora mai puţin?
Normal ar fi fost şi ca eu să refuz a-i achita suma exorbitantă (pentru un ceai oarecare băut într-un restaurant oarecare) pe care mi-a cerut-o. N-am făcut-o probabil de teama că data viitoare voi fi lovită de răzbunarea chelnerului. În perplexitatea mea, am omis că nu va mai fi o data viitoare. În niciun caz la De Cartier. Pentru cei 10 lei pe care i-au extras în mod necinstit de la mine (nimic nu-mi garantează că preţul ăsta nu a fost scornit), au pierdut alte zeci de lei pe care i-aş fi lăsat acolo de-a lungul vizitelor mele săptămânale. Şi au mai adăugat o bilă neagră la review-urile, şi-aşa nu tocmai favorabile, pe care le au pe net.
De ceva timp mă tot gândesc la site-urile/blogurile/cauzele/paginile de pe facebook inspirate din Zeitgeist, prin care proprietarii lor își propun să schimbe lucrurile, să declanșeze o nouă ordine mondială. Adică mă gândesc că poate n-ar trebui să scriu despre ele, dar cum sunt atât de multe încât încep să suspectez un nou trend, nu pot să le igonor.
Pentru discuția de astăzi am ales ca exemplu, “Altruiștii (după cum se autointitulează).
Este vorba despre „Primul magazin din lume cu produse gratuite”, vegane şi organice. Titlul nu-mi spune nimic altceva decât că o hoardă de români utilizatori de internet şi mari iubitori de chestii moca, îşi vor îmbrăca haina eco şi vor da năvală pe site. Până aici nimic nou, nimic surprinzător. Până mişcăm de scroll şi vedem în stânga un anunţ demn de prima pagină a ziarului Libertatea: “România, prima ţară care aboleşte sistemul monetar”.
Wtf? mi-am zis. Cum or să reuşească oamenii să facă asta? Citesc mai departe, „Misiunea” site-ului și aflu astfel că înfăptuitorul acestei curăţiri spirituale este însuşi Dumnezeu, acționând prin intermediul drept-credincioşilor săi care vor refuza să mai folosească “ochiul diavolului” în viitoarele tranzacţii economice. Iar site-ul, prin produsele pe care le oferă gratuit, este, bineînţeles, un pionier în depăşirea acestei invenţii malefice care este banul.
M-am gândit că poate o fi iniţiativa vreunui grup de bogătaşi cu frică de Dumnezeu și conștiință subțire care, văzând câţi oameni trăiesc în sărăcie și exploatare, au fost cuprinşi de remuşcări şi s-au gândit să cultive produse organice pentru a le dărui acestora şi a-şi mai șterge astfel din păcate. Însă rubrica “Donaţii” mi-a demonstrat că scenariul meu este cel puţin fantezist, dacă nu chiar utopic: magazinul va fi aprovizionat cu produsele de care “altruiştii” vizitatori se vor lipsi în folosul cui o vrea să le “cumpere”.
Tot din aceeaşi rubrică am înţeles că până şi în această neprihănită stână oile Domnului sunt păzite de lup:
De asemenea poți dona bani. Sumele strînse din donații se utilizează exclusiv pentru achiziționarea produselor listate pe sait, achiziționarea materialelor necesare (cutii de carton, folie cu bule, bandă adezivă) expedieri coletelor, plata curierului; întreținerea saitului
Nu mă interesează în ce scopuri (v)or să folosească banii, dar ceva nu se leagă. Nu spuneau tot oamenii ăştia că vor să schimbe sistemul monetar?
Acest sistem monetar (N.A.: actual) este o rușine pentru societatea umană și denotă caracterul primitiv al spiritualității sale.
Este timpul să renunțăm la el, ACUM
monetar – MONETÁR, -Ă I. adj. referitor la monedă. o sistem ~ = ansamblul reglementărilor legale privind moneda unui stat.
monedă – MONÉDĂ s. f. 1. ban care are curs legal într-un stat. o hârtie ~ = bani de hârtie. 2. ban de metal.
Rezultă așadar că moneda oamenilor este banul, adică leul. Fix unul dintre lucrurile pe care vizitatorii acestui site sunt încurajaţi să-l doneze… pentru a se împiedica folosirea lui.
Mda, este logic, la o adică, funcționând pe principiul: dați-mi mie banii ca voi să nu-i mai folosiți și să contribuiți la perpetuarea sistemului monetar actual. Eu îi voi scoate din circulație… ă, nu,… îi voi folosi pentru a cumpăra niște chestii pe care să le folosiți tot voi. Și uite așa am terminat sistemul monetar actual.
Interesant punct de vedere. Doar că eu sunt de părere că nu existența unei monede de schimb este responsabilă pentru „primitivismul nostru spiritual”, ci banul în sine. De aceea propun înlocuirea acestuia cu altceva, cum ar fi, de exemplu, rahatul de mâță. Nu spun asta pentru că sunt eu proprietar de pisică, ci pentru că acestă nouă monedă are o serie de avantaje incontestabile:
- se găseşte uşor în orice grădină, deci este accesibil oricui și oricând (este drept că implică un pic de efort pentru a-l identifica și manipula), ceea ce înseamnă că nu se va mai munci decât din plăcere
- poate fi “realizat” la domiciliu de către pisica proprietate personală, ceea ce va duce la o creștere a numărului de pisici de apartament
- datorită universalității sale (lucuitorii din Laponia pot profita de ocazie pentru a adopta o pisică) și a mirosului său înțepător, va fi total neatrăgător pentru hoți, pe care îi suspectez că se vor reorienta profesional, spre crescutul pisicilor.
Ce-i drept, soluția mea are şi un imens dezavantaj: pentru a putea produce mai mult, pisicile vor fi exploatate, prin îndopare, crescând astfel incidenţa obezităţii în rândul dragilor noastre feline.
Acum serios vorbind, chiar credeți că omenirea se va schimba astfel?
P.S. Îmi cer scuze persoanelor care s-ar putea simți lezate de acest articol. Scopul lui nu este acela de a jigni, ci de a diseca niște idei greșit formulate. Din păcate, pentru reușita unei cauze nu este suficientă noblețea. Trebuie umanism, logică și consecvență.
Later edit (13.05.2010) Se pare că s-au sesizat între timp şi au modificat rubrica de donaţii. Acum nu mai cer în mod explicit bani, însă mie tot nu mi-au şters impresia că au dat cu bâta-n baltă.
Cine a mai aruncat câte un ochi pe contul meu de last.fm probabil a remarcat că Sonata Arctica reprezintă cam 20% din playlist-ul meu pe ultimul an. Ceea ce nu știu decât vreo două persoane este că acum câteva luni plănuiam ca în martie să dăm o fugă la Antwerp, (și) pentru unul dintre concertele lor. Spre dezamăgirea mea, din cauza unor conjuncturi nefavorabile, a trebuit să aleg între concert cu mini-vacanță în altă țară (mai puțin accesibil ca locație și cu un buget mai mare decât cel prevăzut inițial) și mini-vacanța în Belgia, dar fără concert.
Cu inima grea am ales atunci a doua variantă, dar păstrând speranța că totuși într-o zi voi retrăi bucuria pe care am avut-o când s-a anunțat concertul Deine Lakaien în România. Însă nu m-am gândit nici măcar o secundă că ziua aceea va veni așa curând… Mai exact, azi.
Incredibil cât de bine mi s-au orânduit planurile! Iată-mă, dar, cu un bilet pentru Bruxelles și cu unul pentru Artmania, ambele puse la păstrare în aceeși cutie.
