Săptămâna trecută a fost Gaudeamus. Nu am trecut pe-acolo pentru că îmi displace ideea de a achiziţiona cărţi (sau orice alte produse uşor de procurat, cu condiţia să ai timp şi bani) pentru că este târg. Mai ales după ce m-am învârtit în cerc câteva ore bune, asemenea mârţoagei care în trecut trăgea la tiribombe. Am preferat, în schimb, să dau o fugă prin oraş, să văd ce-a mai rămas în picioare din impunătoare zonă industrială a Filaretului, iar în loc de poveşti, să mă “justific” cu o apologie a cumpărăturilor pe internet (scrisă şi abandonată de mai bine de o săptămână).

Spuneam la un moment dat că nu am mai călcat demult printr-o librărie, omiţând motivul pentru care (nu) am făcut asta. Ei bine, profit de această ocazie pentru a vă mărturisi că niciodată nu mi-au plăcut cumpărăturile tradiţionale, indiferent de scopul care mă aducea prin magazine. Fie că eram în cautarea un cadou pentru cineva drag, fie că trebuia să-mi achiziţionez de urgenţă un lucru absolut necesar sau doar voiam să-mi fac un moft, intrarea într-un spaţiu comercial echivala cu cel mai mare supliciu la care puteam fi supusă. Vânzătorii nepoliticoşi sau, dimpotrivă, excesiv de prietenoşi, cozile de la cabina de probă şi casa de marcat, bulucul de cumpărători din timpul serii/week-endului (exact atunci când am eu timp să calc prin magazine), orele pierdute în căutarea unor produse de negăsit, mărimile care nu se potrivesc, muzica de zdupăială dată la maxim au fost (şi încă mai sunt) doar câţiva dintre torţionarii mei din acest domeniu.

Jumătate din viaţă mi-am petrecut-o ocolind cu eleganţă magazinele şi, când nu se putea altfel, cumpărând din acestea strictul necesar care, de cele mai multe ori, echivala cu primul produs care-mi era la îndemână. Când eram copil, incursiunile pe care le făceam cu mama în piaţa agro-alimentară sau în “noraş” se soldau întotdeauna cu dureri de cap. În adolescenţă, deşi visam să am şi eu un ditai dulapul înţesat de haine (cum văzusem prin filme), rarele ocazii când intram într-un magazin erau acelea când mă lăsam păcălită de câte o prietenă s-o însoţesc la cumpărături.

Din fericire, frecvenţa chinurilor mele a scăzut o dată cu liberalizarea cumpărăturilor online, miracol care pentru mine a avut loc în 2004, când am intrat în posesia PC-ului şi a conexiunii la internet. Prima comandă pe care am făcut-o a fost, bineînţeles, una de cărţi, mai precis cărţi de pe site-ul editurii Polirom, pe care de altfel l-am prăduit în mod constant de-a lungul timpului. Între timp, gama de produse achiziţionate pe internet s-a diversificat într-atât încât acum singurele deplasări în scopuri comerciale au rămas doar cele pentru obţinerea hranei (din piaţă şi supermarket) şi ocazional, de cosmetizare (cosmetice, haine şi încălţăminte) şi sporire a confortului personal (produse “pentru casă”.
Mai exact, ce cumpăr eu în mod frecvent de pe internet:

• Cărţi. Multe cărţi, munţi de cărţi (curând), deşi am zis în nenumărate rânduri că nu mai cumpăr niciuna până nu le citesc pe cele 70 din cutie. În funcţie de preferinţe şi buget, banii mei se duc aproape invariabil către : Polirom, Okazii.ro şi Bookdepository.
• Haine. Ca orice om normal, am  început cu clasicele obiecţii la adresa vestimentaţiei obţinute ”pe neve”:  măsurile neadecvate, materialele de proastă calitate, defectele … Până când mi-am dat seama că nici în magazinele clasice nu mă omor cu probatul. Aşa că mi-am făcut curaj şi am comandat câte ceva de pe Miniprix , singurii care mi s-au părut a avea o politică de livrare şi de returnare mai relaxate. Am fost mulţumită de rezultate, astfel că am inaugurat o nouă categorie de produse ahiziţionabile online.
• Mâncare pentru Kirb. La acest capitol cred că mâţa este cea mai fericită pentru că am grijă ca fiecare curier să urce până la etajul opt încărcat cu mari cantităţi de hrană şi nisip. Până acum castronul şi litiera kirbice s-au populat cu produse de la Happy Pets şi Ehrană, pe care vi le recomand fără rezerve.
• Materiale şi accesorii pentru confecţionarea mărgelelor. Aici aş putea enumera zeci de site-uri de pe care am comandat de-a lungul timpului, însă cum unele dintre ele nu mai există, iar altele nu merită nici măcar amintite, o să vă spun care sunt cele care mi-au plăcut în mod deosebit (atât din punct de vedere al produselor, cât şi serviciilor oferite): Atelier Marbelle, Mărgelatu, Mărgele online.

În rest, de pe internet mi-am cumpărat laptopul (din păcate nu mai ţin minte site-ul) şi câteva electronice de mici dimensiuni, o pereche de sandale de la Rialto (aici am trişat, pentru că ştiam exact ce număr mi se potriveşte), un uscător de rufe extrem de practic, un ceas de mână pe care l-am făcut cadou (din  nou nu mai ţin minte site-ul) şi multe alte lucruri pe care nu mi le mai amintesc acum.

Cât de curând intenţionez să mai prăduiesc nişte site-uri de: ceaiuri şi accesorii, aragazul şi hota pentru bucătăria cea nouă (despre care o să vă povestesc imediat ce mă voi înarma cu pozele potrivite), romane poliţiste cu pisici, precum şi mâncare pentru acestea.

Voi de unde vă faceţi cumpărăturile şi ce recomandaţi?

Acasă. Împreună cu Kirb.

Să te încui timp 10 minute în budă, jucând Sudoku pe telefonul mobil, este, în fond, una dintre cele mai eficiente metode de a evita întâlnirea cu o persoană nesuferită.

Iar dacă la finalul perioadei de falsă meditaţie, intrusul se află în acelaşi loc, eventual aşteptându-te, nu uita să simulezi o deranjare de altă natură decât psihologică şi fă de urgenţă cale întoarsă pentru încă un Sudoku. De astă dată alege modul hard.

La oameni ne interesează doar aspectul negativ; istoria noastră, semnificaţia noastră este construită pe negativ, pe oribil, pe insuportabil. Şi tocmai acesta este conţinutul fericirii. Fiindcă aici nu se vorbeşte nici despre bucurie, nici despre plăcere, ci de fericire ca destin al omenirii. Lumi fericite, societăţi fericite, umanitate fericită, cultură a fericirii; acesta este conţinutul războiului, al exploatării, al mizeriei, al distrugerii.

[...] noi, morţi, tindem spre un destin necunoscut, fără să acordam atenţie la ceea ce apare în calea noastra; şi când am atins acest destin, o voce batjocoritoare ne spune că soarta noastră era să fim atenţi şi să ne odihnim în fiecare dintre minusculele revelaţii care s-au deschis în calea noastră; dintre care, fiecare, la rândul ei, ne sfătuia să nu căutam niciun destin, cu atât mai puţin unul fericit. Numai în felul acesta se luptă împotriva asfixiei şi a neliniştii timpului şi a stăpânului cortinei: fiind atent la ce se găseşte şi nu la ce se caută.

Felix de Azua – Povestea unui idiot spusă de el însuşi (sau conţinutul fericirii)