Tocmai m-a sunat o domnişoară de la departamentul Reclamaţii al bancii Millennium să-mi spună (printr-un mesaj mult mai lung şi mai frumos ticluit decât pot reproduce eu aici) că s-a revenit la situaţia din T0. Care va să zică, acum am în fiecare cont (de euro şi lei) fix cât trebuia să am. Iu-hu!

Cu ocazia asta am mai aflat şi nişte treburi noi, care zic eu că ar fi bine de ţinut minte şi de spus la prieteni:
- Conform noului Cod Civil (cine l-a citit pe tot?), banca are dreptul de a transfera bani dintr-un cont într-altul pentru a acoperi debitele pe care le are clientul. Altfel, suma prezentă cu minus este considerată restantă şi se penalizează cu o dobândă de 20% pe an.
- În cazul în care clientul raportează un incident care priveşte debitul din contul curent, banca nu poate uza de dreptul ei de alba-neagra a transfera banii dintr-un cont într-altul, până când nu se stabileşte clar că debitul este real. Aşadar, situaţia mea a fost creată dintr-o eroare, deoarece nu s-a verificat mai întâi existenţa unui incident raportat pentru contul respectiv. Bus-ted!

Acum că am rezolvat-o şi pe-asta, mă pun pe lecturat noul Cod Civil. Câte un articol-două pe seară, înainte de culcare, să pot să dorm liniştită. Ceea ce vă doresc şi vouă

• Sâmbătă seara am făcut o pizza foarte tare… tare ca piatra (mai puţin iute ca săgeata, că paprică n-am pus). Mai că nu ne-am rupt cu toţii dinţii în ea, dar nu ne-am lăsat până n-am terminat-o. Şi pentru că mai rămăsese aluat (incredibil de moale în comparaţie cu produsul finit), duminică seara am mai făcut o pizza care, în mod inexplicabil, a ieşit aproape cum trebuie. Secretul a fost tava cocoţată sus de tot în cuptor şi timpul de expunere la cald cu vreo 20 de minute mai mic. Îi invit pe cei interesaţi să solicite reţeta de aluat; nu este niciun secret.

• Azi de dimineaţă, la 7 fără un sfert, cum stăteam eu în pat buimacă şi lipsită iremediabil de somn, trăiam unul din momentele acelea în care mai ai o singură dorinţă înainte de a muri saum după caz, a înnebuni: să-l găsesc pe deşteptul care le ora aia bate cuie în pereţi. Să-l găsesc şi să-i dau cu pizza-n cap.

• Un angajat plin de zel de la Millennium bank “s-a gândit” că ar fi ok să-mi transfere banii din contul de euro (necesari pentru plata ratei) în contul de lei, fără să-mi ceară părerea. Cică pentru a acoperi -2300 de lei pe care banca mi-l transformase în plus 170 lei cu doar o zi înainte.

• Alţi destepţi, de astă dată din UK, s-au gândit ei aşa (după ce m-au încurajat să fac comand liniştită că ei dau facturi pentru toate produsele) că nu pot elibera factură care să conţină datele de identificare a firmei. Argumentul suprem este că ei fac afaceri “business to consumer“, nicidecum “business to business“, de parcă o firmă constructoare de automobile cumpără cărţi pentru a le vinde mai departe, nicidecum pentru a le pune la dispoziţia angajaţilor care au nevoie să-şi completeze anumite cunoştinţe. Ca să nu mai spun că “facturile” primite de la Bookdepository nu conţin nicio altă dată de identificare a clientului în afara numelui. Nu ştiu care este legislaţia în UK, însă ceva îmi pute. Şi, colac peste pupăză, departamentul de client service nu mai răspunde la mailuri.
Uite cum îşi pierd unii clienţii…

Ieri m-am luptat cu un bug al SPSS-ului foarte ciudat. Acelaşi filtru folosit în două moduri diferite (ştergând cazurile nefolositoare din baza de date, respectiv ignorând cazurile nefolositoare, fără a le şterge) dădea rezultate aparent similare, însă cu o diferenţă de un caz.

Înainte de a intra în detalii trebuie să precizez că am utilizat SPSS 14, împreună cu o bază de date de mari dimensiuni (270.601 cazuri, inclusiv cele care nu prezintă interes pentru extracţia folosită în exemplul meu). Aşadar, şi timpul de rulare a unui tabel a fost, la rândul său, foarte mare (undeva pe la 6-7 minute), lucru care s-ar putea să fie tocmai cheia enigmei.

Şi acum să vedem exact ce s-a întâmplat, folosind un exemplu fictiv deosebit de pueril (datele cu care lucrez sunt confidenţiale şi foarte serioase), însă care reproduce fidel situaţia la care voi face referire în continuare.
Să zicem că am vrut să calculez consumul mediu (în grame pe zi) de hrană uscată în funcţie de rasele de pisici. În acest scop am făcut următoarele operaţii (le puteţi identifica în figura 1) în sintaxa SPSS, urmând ca apoi s-o rulez şi să obţin tabele cu informaţiile pe care le caut : 

1. am deschis baza de date care conţine informaţii nutriţionale despre pisici (cea cu 270.601 cazuri)
2. am ponderat baza
3. din mulţinea de pisici studiate, le-am selectat doar pe cele care consumă exclusiv hrană uscată (filter=1); În prima parte a sintaxei sunt selectate doar pisicile care consumă hrană uscată, în timp ce celelalte sunt şterse din baza de date. În exemplul doi, nicio pisică nu este ştearsă din baza de date, însă le studiem doar pe cele care consumă hrană uscată (diferenţa dintre cele două tipuri de selecţie este dată de comanda temp, vizibilă în exemplul doi)
4. am construit tabelul în care calculăm consumul mediul zilnic de hrană uscată, în funcţie de rase.

Am rulat cele două sintaxe şi le-am exportat în Excel. Am analizat cu atenţie datele şi, am ajuns la concluzia că ele coincid pentru toate rasele, cu o singură execpţie (vezi figura 2). Russian Blue are în primul exemplu un caz mai puţindecât în al doilea (ca şi cum una dintre pisicile din rasa respectivă când mănâncă hrană uscată, când nu; deşi filtrul, în ambele situaţii, se referă doar la cele care consumă exclusiv acest tip de hrană). Iar acest lucr se vede şi în gramajul de hrană consumată (56,6 în primul exemplu vs. 55,3 în al doilea). Verificând rezultatele, am ajuns la concluzia că varianta a două ne oferă rezultatele corecte (deci în bază avem 88 de Ruşi Albaştri mâncători de hrană uscată).

 Aşadar, folosit pentru baze mari, filtrul cu ştergere a cazurilor pe care nu le analizăm se poate dovedi nu tocmai demn de încredere. Bine de reţinut şi de testat când mai avem ocazia.

Aseară admiram cu vară-mea acvariul, când mă sună Delta:
- Bună, ce faci?
- Salut! Uite, pe-acasă.
Tăcere pentru câteva secunde, după care Delta revine:
- Da?! De cât timp?
- Păi de vreo 10 minute, aproximez eu, încercând să-mi dau seama ce urmăreşte cu întrebarea asta.
- Şi… n-ai intrat în bucătărie?!
- Nu… răspund pierită, alergând deja să întâmpin ceea ce presupuneam a fi o catastrofă casnică… De ce?, mai apuc să întreb, înainte de a trece pragul bucătăriei şi a vedea minunea ce se odihnea liniştită pe masă:

Citește continuarea »