Cum se bea ceaiul la Cluj?

Vineri dimineaţa, cu o întârziere de trei ore, am reîntâlnit-o pe Irene, a cărei invitaţie de a ne petrece week-end-ul împreună, a fost irezistibilă, in ciuda ameninţării cu înzăpezirea. Pe o ninsoare perfectă, printr-un tărâm feeric, am pornit spre adăpost.

Apartamentul în care locuieşte Irine îmi aminteşte de vară; atât de cald este în el. În schimb, omleta cu caşcaval şi babic – care-mi potoleşte agonia gastrică din ultimele ore – compensează toate gradele în plus. Prin fereastra de la bucătărie, văd o pisică dormind ghemuită în zăpadă.
În scurt timp ne aflăm din nou sub sita albă, îndreptându-ne spre centru cu inocenta intenţie de a consuma un ceai. Nimeni însă nu avea să anticipeze odiseea ce ne fusese rezervată.
13.00 După ceva plimbare prin ger, cu mâinile şi picioarele bocnă, cu nasurile roşii, ne întâlnim cu Floricel, draga prietena a Irenei, alături de care pornim spre Mozzart, o cafenea nu doar posh, dar şi oarecum neprimitoare. Liniştea mormântală din jurul nostru a determinat-o pe Irene să-şi dea telefonul pe silent. Pe mine nu a reuşit decât să mă convingă să mă descalţ pe sub masă, în timp ce-mi beam ciocolata cu scorţişoară.
14.30 Floricel ne îmbie cu piure din cartofi şi morcovi şi sniţele semi-preparate, aşa că pornim tustrele înspre căminele din Hasdeu. Pregătirea bucatelor, ca şi ingurgitarea lor, ne ia ceva vreme. Obosită după experienţele CFR, adorm pentru două ore.
19.30 Împreună cu Irene, pornesc spre Janis, pentru a ne întâlni cu ceva prieteni de-ai iei, ocazie udată cu doua beri nefiltrate. Vorbim, ne hlizim, facem ceva poze, până ce ne vine ideea diabolică de a face un boogie night. Abia atunci am descoperit că izvorul fericirii e defect.

21.30 ne găseşte în Umbra de noapte, la un pahar de cidru.
23.00 Este timpul pentru boogie. Pornim spre Fire. Acolo nu se pune problema de ceai, nici de apă îmbuteliată, nici de bere neagră, nici de suc de roşii (deşi se regăseau în meniu). Ne abonam la Cuba Libre, energizante şi ceva sucuri dubioase de mere. Scuturăm din tărtăcuţe şi din toate membrele posibile. Auzim cea mai idioată (deşi într-un fel originală) replică de agăţat.

Sâmbătă
4.00 Dormim.
15.00 Proaspăt trezite şi igienizate, catadixim să mâncăm din salata orientală pregatită în ziua precedentă. Laptopul meu face cunoştinţă, intr-un final apoteotic, cu tehnologia: Windows 7 şi Chrome.
17.00 Plecăm la Maimuţa Ucigaşă Plângătoare, pentru o nouă serie de hrănire.
18.30 Ajungem la Operă, pentru un spectacol de violoncel. Se anulase.
19.00 Ne învârtim printr-un mall în jurul a mai multor delicatese din marţipan şi facem ceva cumpărături din Auchan.
21.00 Pe o ninsoare ca-n poveşti, ajungem în Enigma, pentru a ne încălzi cu o ciocolată caldă delicioasă. Urmează un schimb de priviri între Irene şi tipul de la masa alaturată. Îi invităm, pe el şi pe prietenul lui, să bem o bere împreună.
23.30 Plecam toţi patru în Janis, pentru o nouă seară de boogie.

Duminica
4.00 Ajungem acasă
8.00 Mă trezesc cu o bătaie pe umăr; este Irene. Începem să facem bagajele.
9.30 Ajungem la gară. Ne cumpărăm biletele, apoi câte un ceai de la automat. Douazeci de minute mai târziu, urcate deja în tren, îi dăm dreptate înţeleptului care a spus o frază potrivită: “Unde dai şi unde crapă”.

Completări aici.