Ihrielle

Dacă tot am constatat un interes crescut pentru vechea pagină – de altfel destul de săracă în informaţii – “despre mine”, n-ar fi rău să facem cunoştinţă. Aşadar…

Mă numesc Alina-Cezarina, însă nimeni nu mi se adresează astfel. Pentru familie, cunoştinţe, colegi şi o parte dintre prieteni, sunt Alina; toţi ceilalţi îmi spun Angi. Cezarina a fost timp de foarte mulţi ani cea mai mare frică a mea (alături de teama de înălţime, de lift, de câini, de cădere, de babe cu neg pe nas, de ţigănci cu fuste lungi, de gheață şi clovni joviali). Când eram ţâncă supărăcioasă şi mototoală, copiii făceau bâză pe seama nefericitului meu prenume. Apoi, după ce am crescut şi nu mai râdea nimeni, chiar dacă aş fi vrut să mă folosesc de el, m-am poticnit în pronunţia lui greoaie, de nisip scrâşnit între dinţi. Mi-au trebuit aproape trei decenii, o căsătorie cu preluarea unui nume de familie banal (fără supărare, M&Î, dar ăsta-i adevărul), şi o glumă legată de scris, cu “Duduia Cezarina şi cele trei pisici”, ca să ajung să-l îndrăgesc.

Așa că, atunci când scriu, îmi imaginez că mă cheamă Cezarina Anghilac, de la fereastra mea se vede cerul şi am trei pisici.

Alina-Cezarina
Chiar am trei pisici. Pe Kirb, pisica afurisită care şi-a împrumutat numele acestui blog şi încă unei creaturi dubioase dintr-o povestire fantasy, pe Miarys şi pe Mioja, tălâmbii fraţi după chipul şi personalitatea cărora am brodat personajele din Un peşte pentru Spuf.

Fratii-Miau-Kirb

Câte ceva despre mine:

Am făcut mate-info în liceu, sociologie în facultate şi m-am masterat în antropologie. În prezent sunt prototip la o fabrică de roboţi.

În primii 15 ani am locuit aproape de mare, în Mangalia. Următorii 15 m-au prins în oraşe insipide ale căror nume ce încep cu litera B. Preconizez că peste încă 15 voi fi în Mâţeşti, localitatea rurală din Miaonezia unde femeile nebune au case cu grădini de zarzavat în faţă, dulău mare la poartă şi curţi amenajate pentru pisici în spate.

Am o dragoste vie pentru literatura fantastică, o pasiune pentru Evul Mediu European (în care mă bucur că nu am avut ghinionul de a trăi) şi o slăbiciune pentru personajele negative din ambele categorii.

Usturoiul este cel mai mare duşman al meu. Sau invers.

Mă irită falsitatea şi mă obosesc eforturile (altora) de a avea tot timpul o imagine impecabilă. De aceea recunosc că sunt (cel puţin) egoistă, leneşă, răutăcioasă şi dezordonată.

Dacă ar fi să am vreun titlu nobiliar atunci aş fi, indiscutabil, regină. Regina gafelor.

Colecţionez şi port şosete colorate (în dungi, cu buline, cu picăţele, cu pisici, cu ce vreţi voi). Probabil este şi asta o formă de compensaţie pentru tendinţa  de a mă îmbrăca în haine închise la culoare.

Cea mai mare descoperire muzicală pe care am făcut-o în ultimii ani este Nox Arcana. Următoarea ar fi Dead Man’s Bones, dar pentru că este cu Ian Gosling o să ziceţi despre mine că-s hipsteriţă întârziată (totuşi, sună fain asta: “when I think about you flowers grow out of my grave”). În rest, ascult cam aceleaşi 30-40 de formaţii de metal pe care le ascultam în liceu.

În iunie 2014 le-am cunoscut pe fetele dragi de la Clubul Scriitoarelor și nu le-am mai părăsit de atunci. În iunie 2015 am ajuns la Secția 14, iar din noiembrie 2015 ajut Revista de suspans să-și reia aparițiile lunare (mai multe despre activitatea mea la RS puteți citi în interviul disponibil aici). Fiți fără grijă, tot prototip de robot am rămas 🙂

Dacă toate acestea nu vă sunt de ajuns, parcurgeţi blogul. Oamenii sunt mult mai uşor de “citit” prin ceea ce scriu despre ceilalţi decât prin ceea ce spun despre ei înşişi. Şi cine sunt eu să fac excepţie?

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

css.php