Napoli: Despre scutere și alte gălăgii

Napoli-undeva la colt de strada
Nu plănuiam să scriu despre recenta călătorie pe care am făcut-o prin Campania, Italia. Nu din pricina lenei, ci pentru că încă n-am apucat să distilez impresiile, iar când aș fi terminat de făcut asta, deja ar fi fost prea târziu, căci amintirile se vor fi distorsionat și mai mult (dacă nu cumva voi fi început să le uit). Dar iată că m-am pomenit scriind despre Napoli și, cum este unul dintre puținele lucruri pe care am ajuns să le scriu în ultimul timp, am zis să nu mă opresc. Să las acest șuvoi de gânduri să-și găsească locul lui în lume.

Am ajuns pe Capodichino, aeroportul care deservește Napoli, într-o dimineață de joi cu nori. Primul contact cu Italia de la sud de Roma (pe care am vizitat-o prin 2009, deci nu-mi mai aduc prea bine aminte cum era altfel decât prin prisma artefactelor romane pe care le-am întâlnit la tot pasul), primul contact, stabilit prin mijlocirea geamului de autobuz, mi-a evocat anii ’90, când mergeam cu mama „la ruși” să cumpărăm tot soiul de mărunțișuri – de la ac și ață până la electrocasnice parțial funcționale. Ei bine, o atmosferă de genul acela ne-a întâmpinat pe noi îndată ce autobuzul a pus roata în Napoli: o stradă lungă, lungă din care vedeam numai vitrinele ticsite cu îmbrăcăminte ieftină, la superofertă și tarabele, sau chiar cearșafurile întinse pe trotuar, pe care erau expuși ochelari de soare, chiloți, încălțăminte și accesorii „de firmă”. Printre ele, pe unde se mai găsea loc, se învârteau vânzătorii. Strigătele lor își făceau loc chiar și prin huruitul autobuzului și al scuterelor care îi tăiau frecvent calea.

Am coborât în Piața Garibaldi, unde aveam cazarea pentru noaptea aceea întrebându-ne dacă nu ar fi fost înțelept să ne fi îndreptat direct spre Sorrento. În apropiere de Gara Centrală, atmosfera de bâlci era și mai pregnantă, cu trotuarele înțesate de tot soiul de ambulanți care de care mai dubios în încercarea lui de a ne vinde produse contrafăcute.

Restul zilei l-am petrecut încercând să ne distanțăm cât mai mult de pitorescul acelei zone „comerciale”, să vedem principalele puncte de interes turistic (Castelul Nuovo și Castelul dell’ Ovo) și să luăm pulsul locului. Așa am nimerit într-un cartier înghesuit și întunecos, Cartierul Spaniol cred că-i spune, cu străzi înguste cât să încapă o mașină și clădiri înalte între care fluturau leneș cearșafuri, nădragi, chiloți și alte rufe puse la uscat. O altă imagine din anii ’90, de astă dată văzută prin filmele de acțiune cu Chuck Norris, când alerga răufăcătorii pe străzile din India, Bangladesh sau altă țară similară. Din fericire, nu am avut parte de niciun incident, astfel că ne-am întors cu bine la cazare, nerăbdători să ne împachetăm calabalâcul și să ne continuăm periplul spre zări mai prietenoase.
Nu știam atunci că vom lua cu noi toate neajunsurile orașului: micul dejun „tradițional” (compus dintr-un shot de cafea și produse de patiserie dulci), trotuarele înguste, dacă nu chiar absente, dar și scuterele care merg cu viteză, de multe ori chiar pe contrasens, fără să-și facă prea multe griji în legătură cu mofturile numite semnalizare rutieră și prioritate.

Din punctul meu de vedere, expresia „Vedi Napoli e poi muori!” (Vezi Napoli și apoi mori) este exagerată din punct de vedere estetic, dar foarte exactă din perspectiva experiențelor stradale: când vezi Napoli îți cam vine să mori de ciudă că nu ai făcut ceva mai bun cu timpul tău J. Așa că, dacă aveți ocazia să treceți prin celebrul oraș, duceți-vă mai bine la Sorrento, la Ercolano, Pompei sau oricare dintre celelalte trei orașe excavate de sub cenușa Vezuviului, sau faceți un tur de o oră pe coasta Amalfi.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php