Planul A: “La casa mea”
În ultima vreme mă împac din ce în ce mai greu cu lipsa de spaţiu şi când spun asta nu mă refer numai la biblioteca şi dulapurile devenite neîncăpătoare pentru măruntele mele posesiuni lumeşti. Bineînţeles, au şi ele o contribuţie importantă la sporirea gradului meu de disconfort locativ, însă nici nu se compară cu cei 2mp de bucătărie şi lipsa de ergonomie a mobilierului din cameră.
E timpul, dar, să recunosc că garsoniera pe care o împart cu Kirb, este mult prea mică pentru a se intersecta în vreun fel cu ceea ce pentru mine înseamnă “casă”, fie ea şi situată la bloc. După trei ani de locuit aici, am descoperit că ea nu mai corespunde aproape deloc nevoilor mele de spaţiu şi linişte. Este o concluzie care mă întristează oarecum, pentru că m-am ataşat de locul acesta, de ritualurile zilnice, de obişnuinţele casnice, de drumul de “acasă” spre metrou… Dar nu este casa mea în niciun sens al cuvântului, iar dacă în tot acest timp am considerat-o totuşi altfel, asta nu pot să i-o datorez decât Laurei, proprietara şi prietena mea, care a făcut tot posibilul să mă simt aici ca acasă.
A venit însă vremea ca dorinţa de a fi “la casa mea” să fie mult mai importantă decât multe alte activităţi aflate pe lista mea; mai importantă decât cărţile care ar fi trebuit să fie ale mele, dar care vor sfârşi prăfuite prin cine ştie ce depozit; mai importantă decât zeci de locuri din lumea asta, care îmi vor rămâne necunoscute pentru cel puţin 30 de ani de acum încolo (am convingerea că mare parte din ele mi-ar fi rămas necunoscute oricum). La prima vedere toate acestea par nişte sacrificii cumplite, însă ele nu sunt altceva decât o reorganizare a priorităţilor personale şi, totodată, un exerciţiu de selectivitate asupra lucrurilor şi serviciilor pe care le aleg.
Totuşi, perspectiva de a avea casa mea nu este una sumbră, de viitor “sclav al băncilor” (altfel n-ar mai avea niciun temei să scriu postul de faţă), ci reprezintă un prilej de reinventare a propiului univers casnic. O primă ocazie de a-mi îndeplini câteva dorinţe pe care le am de foarte mult timp.
Prima dintre ele ar fi o bucătărie pe măsura pasiunii mele pentru gătit. Asta înseamnă că nu va fi extraordinar de mare, precum cea a unei cantine (şi nici nu am nevoie de aşa ceva), însă suficient de spaţioasă pentru a mă simţi bine în ea…
Următorul pe lista mea este un fotoliu roşu, amplasat lângă geam, în care ne vom petrece timpul în schimburi, Kirb dormind, iar eu citind câte ceva.
Din planurile mele nu lipseşte nici biblioteca, de astă dată sub forma unor rafturi suspendate imediat sub tavan ce se întind de-a lungul unui perete întreg. Accesul la cărţi se va face utilizând o scăriţă în formă de “V”.
Iar când la toate acestea se adaugă gândul la resursele (timp, bani şi sănătate mentală) consumate* pentru fiecare relaţie cu oficialităţile din Buzău, oraş în care locuiesc doar în acte, precum şi stresul la care mă supune serviciul Post Restant al Poştei Române (în calitate de outsider nu pot primi niciun colet în regim normal), nu pot decât să fiu pe deplin convinsă că Planul A este cea mai bună soluţie.
P.S.: Există şi un Plan B.
* În 2010 am avut exact 8 zile de concediu luate pentru a mă deplasa la Buzău cu diverse treburi oficiale: să schimb buletinul şi să rezolv cu examenul auto (înscriere, sală, ore suplimentare de condus, traseu). În Bucureşti mi-ar fi trebuit maximum 4 zile.
Pentru variație, pe același subiect:
January 11th, 2011 at 4:01 pm
asta cu 4 zile e discutabil.
mie pt. buletin mi-a luat 4,5 ore in prima zi (depunerea actelor), alte 4 ore pentru poze si adus alte acte si inca 2 ore pentru ‘ridicare”. deci cam 1-2 zile de concediu.
in rest, asteptam cu interes incalzirea cuptorului in noua bucatarie din noua casa si mirosul de pizza home-made ce-l face pe kirb sa fie agitat pe caloriferul geamului ce da inspre bulevard
January 11th, 2011 at 4:24 pm
planul b e sa te mariti cu un nabab, care are locuinta deja. in zona cotroceni
January 11th, 2011 at 5:05 pm
Colegu’, 2 zile la buletin si inca doua cu examenul auto (nu ar trebui sa fac naveta Bucuresti-Buzau pentru ore de conducere) in total sunt 4
Cat despre pizza, nu am mai gatit asa ceva de ani de zile, parca mi-e si dor de vremurile alea.
Kirbului i-ar placea mai degraba niste ficat in sos de vin sau niste somon cu susan si legume la cuptor. Dar acum este la cura
January 11th, 2011 at 5:16 pm
Child, iar tu sa fii domnisoara de onoare, nu?
January 11th, 2011 at 5:25 pm
numai daca are un frate mai mare
January 11th, 2011 at 5:39 pm
Pretentioasa mai esti. Eu iti ofeream un rol important la o nunta la fel probabila ca popularitatea terapiei cu laser in randul etruscilor, iar tu pui conditii aproape imposibile
January 11th, 2011 at 8:05 pm
Ana, that’s the “easy” way out si inseamna doar probleme pe termen lung. Ceea ce nu cred ca ti-as dori nici tie, nici Alinei.
Fotoliul rosu e o idee proasta. O sa-l scarmene Kirb de in doi ani ajunge ferfenita. Am patit si eu. Now almost all the furniture is cat proof, although I have to get a new scratch pad for the beast.
January 11th, 2011 at 8:06 pm
Si eu ma confrunt cu aceeasi problema si, desi un credit la banca e impovarator, cred ca merita fiecare banut, daca stii ca esti la tine acasa unde poti amenaja fiecare coltisor dupa pofta inimii si te simti cu adevarat linistita. Succes la mutari!
January 11th, 2011 at 10:48 pm
ggl, nababul era o glumă. Nu am nici cea mai mică intenție să contractez o căsătorie din interes. Și presupun că nici Ana.
Cât despre fotoliu, nu contează prea munt culoarea, deși trebuie să recunosc că la Kirb m-am gândit când am căutat unul roșu. Nici posibilitatea de a fi ferfenițit de pisică nu mi-a scăpat atenției și am ajuns la concluzia că are măcar dreptul să încerce.
Însă voi evita să-mi tapetez pereții. Știe Kirb de ce.
P.S.: Când spun o casă „a mea” mă refer la una dobândită prin propria muncă
January 11th, 2011 at 10:54 pm
Cami, încă nu este cazul de mutare. Mai este cale luuuuuungă până acolo. Dar să sperăm că până în toamnă vom avea motive să ne felicităm reciproc și să ne facem urări de casă nouă. Mult succes și vouă
January 12th, 2011 at 1:03 am
In primul rand, nu vreau sa aflu planul B! Mai bine sa ramai la planul A ca astfel sa nu fim niciodata nevoiti sa aflam planul B! Asta iti doresc eu tie
al doilea, cum bre nu facusi pizza de ani de zile? Stiu eu o incercare de pizza, which, I might add, nu fu deloc rea! aia cu chestiile incorporate in blat, eram si eu cu tine, ne chinuiam sa incapem in bucataria aia mica! Iti amintesti?
January 12th, 2011 at 9:25 am
Nici eu n-am facut pizza de ani de zile. Vreau sa fac asta, dar mi-e groaza de partea cu aluatul si nici nu prea am chef sa gatesc singur asa ceva. Faceti click pe legatura pe propriul vostru risc – arata *foarte* apetisant.
January 12th, 2011 at 9:29 am
Andreea, that’s the spirit! Merci frumos
P.S.: Aia nu era chiar pizza, ci un fel de mozaic
January 12th, 2011 at 9:36 am
Geez, ggl, ce idee buna mi-ai dat cu Gozleme-ul ala
. Cred ca este absolut de-li-cios.
Cat despre pregatirea lui, nu ai decat sa chemi cativa prieteni (vezi sa fie si o fata fara teama de aluaturi printre ei), sa le pregatesti cate o canuta de vin fiert si sa va apucati de treaba.
Multumesc
January 12th, 2011 at 5:03 pm
foarte frumoasa ideea si hotararea!iti dorim foarte mult succes iara cand oi poposi in bucuresti sper sa mananc o pizza home made direct din bucataria ta,mare si luminoasa!
January 12th, 2011 at 9:11 pm
in cazul meu vor fi mai mult decat felicitari. va fi party cu pisica
si esti invitata, desigur 
January 13th, 2011 at 9:36 am
Mihaela, cu mare placere si foarte multumesc
Cami, iti multumesc de invitatie. O voi onora cu bucurie (am retinut: fara Kirb
)
January 13th, 2011 at 6:30 pm
January 14th, 2011 at 9:50 am
C’mon… I’m not that party breaker
January 14th, 2011 at 10:38 am
This is catsism!
January 14th, 2011 at 3:07 pm
… faine randurile scrise … le am citit cu o placere crescanda pe parcurs ce inaintam … multam fain .
January 14th, 2011 at 3:29 pm
Multumesc si bine ai revenit in casa mea virtuala