Winter Day

Voiam să scriu despre altceva, indefinit, legat cel mai probabil de vise şi iluzii. Despre ofiţerul neamţ care l-a împis pe Kirb de la etajul patru şi care, la rândul lui, a sfârşit în acelaşi fel, aruncat de la acelaşi etaj, pe acelaşi geam, ca să vadă şi el cum este un asftel de sfârşit. Apoi despre Felix - motan fercheş şi cu bănuţ la gât - care se plimba de unul singur, noaptea prin cimitire. Iar la final, despre raw-veganii, de altfel foarte apreciate vedete autohtone, care ne pregăteau la foc (automat) şniţele prăjite.

Altfel, aş fi făcut o poză cu fulgii albi alergând prin parc, cu geamul de la balcon ascuns complet sub zăpadă, cu ţurţurii de la streaşină, cu ceaţa ridicându-se alene în spatele blocurilor de unde în mod normal răsare soarele, cu vântul urlând flămând pe-afară, cu pisica picotind mulţumită la fereastră, cu mobila cea nouă, cu o cană de vin fiert în mână. Cu un foraibăr, o şaibă sau un vinclu, măcar.
Din păcate, sunt în locul nepotrivit. Momentul ar fi fost perfect…

Aşa că mă prefac că stau, măsurând cum trece timpul şi întrebându-mă dacă nu cumva ziua asta este mai mult neagră decât albă.