Postare albă: ca zăpada
Dacă aş fi fost ninsoare, cu siguranţă aş fi fost ca cea de astăzi: cu fulgi mici şi deşi învârtejindu-se în aer, jucându-ţi-se prin păr, atingându-ţi pentru o secundă fruntea şi apoi topindu-se pe umărul tău. Aş fi fost cea pe care ai aşteptat-o în toate zilele reci, însa reală şi poate tocmai de aceea, dezamăgitoare: nu la fel de abundentă şi persistentă ca cea descrisă în romane, însă imprevizibilă şi caldă.
Aş fi putut fi ninsoarea prin care să alergi, redevenind viu, simţindu-mi şi provocându-mi fiecare mişcare, încercând să mă prinzi cu mainile în timp ce cad pe pamantul aspru. Sau aş fi putut fi cea pe care să o contempli discret din adăpostul camerei calde.
Daca aş fi fost ninsoare aş fi avut milioane de fulgi pe care să-i abandonez fară teama în jurul meu: pe străzi, sub bariere sau dincolo de ele, pe căpiţe de fân, pe blana vulpilor, în palme de copii capricioşi. Atunci aş fi venit oricum…
Dar nu sunt ninsoare, ci doar cea care o aşteaptă savurându-şi vinul fiert în faţa ferestrei reci.
