Alice e vara mignonilor
Zilele trecute am avut deosebita plăcere de a trebălui prin nenumaraţii giga de poze adunate în ultimii trei ani, sortând şi aşezând preţioasele amintiri vizuale conservate cu multă grijă în zeci de foldere fără rost. Cu acest oboositor şi (foarte probabil) irepetabil prilej, am evocat o serie de întâmplări memorabile: ultimele luni de cămin, aducerea pe lume a lui Kirb (sinonimă cu integrarea ei în peisajul citadin), mutarea în garsonieră, timidele explorări ale Bucureştilor, frecventele episoade de schimonoseală şi câte altele.
Ca de obicei, toate aceste corememorări ale clipelor frumoase uitate într-un colţişor muced al memoriei mi-au adus noi revelaţii: trăiesc într-o nesfârşită poveste… S.F.
Patul meu îi aparţine unui bărbat pe nume Procust: cum îmi atârnă o mână sau un picior în afara lui, aceasta este operată cu promptitudine de un patruped cu ochi lucioşi şi privire fixă.
Dulapurile sunt fermecate: este suficient să deschid uşile lor ca mă simt pe loc pierduta în ele.
Masa este una a tăcerii: pentru că spun numai prostii, rareori este folosită.
Uşa de la intrare este de fapt o poartă intergalactică: imediat ce-i trec pragul sunt într-o lume nouă.
Fereastra reprezintă o trecere spre lumea de dincolo: pentru că mă tem de înălţime, rareori îndrăznesc să mă aplec în afara ei.
Biblioteca ascunde o cameră secretă: în spatele cărţilor trântite pe rafturi se află cu siguranţă ceva care, din cauza numărului mare de elemente aflate în faţa sa, rămâne nevăzut.
Scaunul pare a fi electric: având componente metalice şi fiind amplasat în imediata apropiere a ferestrei are toate şansele de a se comporta ca atare.
Kirb se poartă ca şi cum ar avea nouă vieţi deşi, în realitate, este nemuritoare: micile accidente casnice la care ia parte necondiţionat, par a nu-i afecta integritatea materială.
Acesta este tărâmul pe care se construiesc visele: alcătuit din obiecte banale ca provenienţă, dar minunate pentru cei care nu se tem să le folosească. Avem, aşadar decorul… şi visele… Ne mai lipsesc doar actorii ca povestea să înceapă…
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
Cred că asta-i cea mai draguță descriere a unui cuib de nebunii pe care am citit-o vreodată.
Cred ca rosesc acum… am defectul de a vedea lucrurile mult mai frumoase decat sunt