Am învăţat să colorez frumos

A venit timpul să mă prezint: sunt un creion viu colorat căruia îi place să viseze, să se joace şi să umple spaţiile albe. Fără încetare! Dar cel mai mult îmi place să scriu poveşti: aleg o foaie albă, nescrisă de alt creion (sau reciclată prin bunăvoinţa doamnei Radiera) şi, cu voia ei, îi dau o nouă culoare. Acest proces poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de rezistenţa şi preferinţele cromatice ale filei, de la câteva secunde până la zeci de ani birotici. Astfel, a fi creion implică nu doar simţ estetic, ci şi o inepuizabilă sursă de rabdare şi energie pentru că, după fiecare poveste creată – ba uneori chiar în timp ce scriu şi simt că firul naratiunii stă să se rupă – trebuie să îi fac o vizită Ascuţitoarei, nepreţuită prietenă şi confidentă.

Ascuţitoarea este cea care mă ajută să las în urmă toate angoasele, gândurile negre, dezamăgirile şi esecurile pe care le întâmpin în eforturile mele de a colora filele albe în poveşti. De aceea, pentru a putea pleca încrezator şi proaspăt spre noile spaţii goale, ori de cate ori părăsesc locuiţa bunei mele prietene, trebuie să las la uşa acesteia gulerul murdărit de mizeriile acumulate în ultima vreme. Este minunat să ştii că în orice moment poţi să renaşti pur şi simplu (chiar dacă mai păstrez mirosul fin al filelor)! Însă acest privilegiu are un preţ căci, nu uita, eu sunt totuşi un modest creion, iar fiecare guler pătat pe care îl lepăd prin bunavoinţa Ascuţitoarei mă aduce tot mai aproape de sfârşit…

Am spus mai devreme că fiecare foaie albă, goală, tristă pe care vântul mi-o aşează pe birou îmi cere o poveste – doar dacă s-ar multumi cu atât! Pentru unele însă, ofensate de lipsa mea de interes sau de timp, chiar şi o bucăţică din gulerul pe care îl las pe pragul Ascuţitoarei este un trofeu nepretuit…pentru a se răzbuna, nu vor ezita să mi-l smulgă fără milă. Chiar şi cele mai mulţumite şi mai atent tratate file, după ce se vor fi saturat de atâta monocromie, vor lua calea vântului spre alte creioane, agăţând ca din greşeală şi guleraşul meu.

Ar fi multe de povestit despre viaţa mea de creion, despre relaţiile mele cu Ascuţitoarea sau despre felul în care Radiera înţelege uneori să-şi bată joc de poveştile mele, creând din visele mele spaţii albe pentru poveştile celorlalte creioane…Da, Radiera este nedreaptă! Dar nici filele nu jinduiesc după culorile pierdute…

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php