Amintirile – haiku
Îmi amintesc că am scris undeva, demult, ”o poveste nescrisă este condamnată la moarte”. Nu-mi mai amintesc despre ce era vorba, semn că respectiva a pierit prin omisiune, însă în ultimul timp m-am tot gândit – și m-am învinovățit – că am lăsat locul ăsta în paragină și gândurile de la temelia lui să se prefacă în pulbere.
Așa că, după șase luni de pauză, îmi amintesc să scriu (iar) aici. Încep cu o poezie – primul meu haiku. Așadar, cum spunea și hitul ăla de sfârșitul anilor `90 care m-a chinuit o vară întreagă,
Amintirile
Amintirile
Respiră prin plămânii
Cimitirelor.
- Scenarii proaste vol. I
- Recenzie: Spre seară nu se întâmplă nimic – Cătălin Marin