Anotimpul seminţelor
Pe parcursul a 800 de metri, cât merg de la staţia Tineretului până acasă, aproape că nu am întâlnit gură de om care să nu scuipe seminţe. Şi să nu credeţi că mă refer la două-trei capete, acolo, fiindcă vă înşelaţi. De când au crescut temperaturile şi au bubuit bobocii în copaci, parcurile sunt pline ochi, de nu mai ai loc să te plimbi cu scuterul printre mămici şi cărucioare, cupluri amatoare de jogging şi adolescenţi cu pet-uri de bere. Iar străzile ce duc către aceste paradisuri cu aer curat nu sunt nici ele cruţate de aglomeraţia umană.
Aşadar, cum se face că aproape toţi oamenii pe care i-am întâlnit în drum spre casă spărgeau şi scuipau seminţe? De la cocalarii din staţia de autobuz până la hipsterii de liceu, de la mama ce-şi plimbă bebeluşul până la pensionarul plimbat de câinele din lesă, de la piranda care vinde lalele furate de prin grădinile din faţa blocurilor până la angajatele saloanelor de înfrumuseţare când ies în pauza de ţigară. Mai rămâne să văd un corporatist scuipând seminţe în parcare în timp ce dezactivează alarma de la maşina colantată cu logo-ul multinaţionalei ca apoi să zic şi eu ca bătrânii “de-acum pot să mor liniştită că le-am văzut pe toate”.
Deşi tocmai pe asta n-am înţeles-o. Este cumva spartul seminţelor vreo metodă de a învinge astenia de primăvară? Există, poate, o corelaţie între astfel de comportamente în societate şi vremea frumoasă de afară? O fi apărut un nou anotimp, cel al ieşirilor la iarbă verde cu degradé din coji de seminţe?
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
Ha! funny, rings a bell ?!:))
macar eu le mancam si le scuipam in mana :))
pai ce sa zic? ori toata lumea s-a lasat de tigari, ori se aplica mostenirea genetica a bucuresteanului venit de la tara unde scuipa coji in fata portii.
si stai ca inca nu s-a incalzit cum trebuie. cei 60% din populatia activa care nu munceste o sa sparga seminte in draci. o sa mergi prin cojile de seminte asa cum mergi prin zapada iarna la munte !:))
Bine ca sunt biodegradabile. :))
In Satu Mare este HCL care intrezice consumul semintelor in spatii publice.
Costin, tu le mâncai noaptea, pe întuneric, de-aia nu mi-am adus aminte la timp ca să te dau exemplu în postare 🙂
Delta, dar nu mai (bio)degradabile ca bunul simţ
ggl, Satu Mare este foarte tare. Nu m-ar surprinde să aflu că acolo densitatea de rro-manelo pe m2 este mai mică decât în alte părţi.
Tot în Satu Marte am mai văzut o chestie faină: taximetrist în cămaşă şi cu cravată care dă rest până la fise de 5 bani şi vorbeşte politicos. Taximetrul a fost luat din gară. Posibil să fie influenţa maghiară, altfel nu-mi explic.
Eu in Cluj am intalnit taximetrist care, cand i-am dat o bancnota de 10 lei pentru o cursa care valora 9, cu gandul ca diferenta sa-i ramana lui, s-a scuzat cu cerul si pamantul ca nu are sa-mi dea rest si s-a dus fuga sa schimbe banii.
Si in Buzau iti dau restul la nivel de leu 🙂
titlul tau tocmai mi-a activat in minte strigatele tigancilor din copilarie: hai baiiiieeetzi, semintze baiiiieeetzi, ciunga baiiiiietzi 😀
Seminte de-alea de-mi spunea mama sa nu cumpar ca tigancile fac pipi pe ele si apoi le usuca la soare….