Anul 1000. Viaţa anglo-saxonilor la finele primului mileniu

Anul 1000Tocmai am terminat de citit The Year 1000: What Life Was Like at the Turn of the First Millennium (Anul 1000: cum era viaţa la finele primului mileniu) scrisă de şi . Fiindcă am fost impresionată atât de munca depusă de autori pentru culegerea, selecţia şi prezentarea materialelor, cât şi de rezultatul final, mi-am propus să vă spun câte ceva despre această mică bijuterie de istorie medievală.

Lucrarea porneşte de la calendarul lui Iulius, un artefact ilustrat al vremii, şi este structurată în douăsprezece capitole, fiecare având drept corespondent câte o lună a anului. Această organizare a conţinutului permite nu doar reconstituirea unei imagini de ansamblu a vieţii în anul 1000, ci şi recreerea contextului social, politic şi religios. De pildă, aflăm astfel că fiecare sărbătoare religioasă era strâns corelată cu un moment important în agricultură: Sf Vincent, pe 22 februarie, marca începutul tăierii butucilor de viţă-de-vie, Lammas Day, pe 1 august, simboliza culesul recoltei.

Dacă tot am început să vă dau exemple, în continuare vă prezint o selecţie a celor mai interesante informaţii pe care le-am aflat din această lucrare referitoare la felul în care decurgea viaţa în anul 1000 :

  • Clima era mult mai caldă decât este în prezent cea a Marii Britanii, şi asta în ciuda încălzirii globale de care ne plângem. Meteorologii numesc acea perioadă Micul Optimum iar istoricii folosesc acest concept pentru a explica succesul expediţiilor vikinge în Rusia, Franţa, Islanda şi zona Atlanticului de Nord.
  • Sistemul monetar era conceput astfel încât să aducă venituri importante vistieriei. O dată la fiecare doi sau trei ani, din poruncă regală, monedele erau retrase din circulaţie şi înlocuite cu altele, fabricate de meşteri autorizaţi, ale căror monetării se găseau în fiecare oraş. Însă “monetarii” nu erau nişte simpli fabricanţi ci jucau şi rolul de taxatori ai regelui, strângând comisioanele ce rezultau din preschimbarea banilor, folosind un raport de 8 monede noi la 10 vechi.
  • Medicina în anul 1000 se baza pe principiul roman al celor patru umori – sânge, flegmă, bilă roşie şi bilă neagră – ce alcătuiesc stările emoţionale. Pentru a putea balansa dezechilibrele ce surveneau între aceste umori, anglo-saxonii foloseau ca metode eliminarea sângelui “rău” (prin aplicarea lipitorilor) şi “cauterizarea” (prin aplicarea pe părţile suferinde a unei bucăţi de fier înroşit în foc).
Haine anglo-saxone in anul 1000

Portul anglo-saxon in anul 1000

  • Hrana era alcătuită în principal din terciuri de legume şi pâine din cereale, dar şi din carne de porc sau, în cazuri mai rare, de vită. Carnea de pui era un lux pe care doar cei mai înstăriţi şi-l permiteau.
    Zahărul nu exista în dieta anglo-saxonilor de la finele mileniului întâi. Nici nu este de mirare, dat fiind faptul că acest produs a început să fie importat în Anglia abia spre sfârşitul Evului Mediu. În aceste condiţii, pupla strugurilor rămasă de la facerea vinului era un îndulcitor ieftin şi popular. Mierea de albine era o alternativă pe care puţini oameni din acele vremuri şi-o permiteau, dat fiind faptul că apicultura nu era o îndeletnicire foarte răspândită în rândul ţăranilor. Însă mierea nu era singurul produs al albinelor aflat la mare preţ în acel timp. Propolisul era foarte apreciat pentru eficienţa cu care vindeca rănile iar ceara, cea mai scumpă dintre toate, era folosită pentru a face lumnări de calitate superioară celor din seu de oaie.
  • Băutura. Berea era cea mai populară şi accesibilă băutură alcoolică. Datorită procesului ei de fabricaţie care necesita, printre altele, şi fierberea era mult mai puţin periculoasă decât apa care, de cele mai multe ori, era contaminată. Vinul era mai puţin îndrăgit, probabil şi datorită faptului că era slab alcoolizat (doar 4% alcool, relevă cercetările).
  • Aşezările. În anul 1000, cea ma mare parte a poplaţiei anglo-saxone locuia în mici comunităţi rurale. Oraşele erau puţine ca număr şi trebuiau să îndeplinească trei condiţii pentru a obţine acest rang: să fie înconjurate de un zid defensiv sau de o palisadă, să aibă o piaţă şi o monetărie. Se presupune că doar 10% dintre locuitori locuiau în oraşe, ceea ce înseamnă că ţăranii reuşeau să obţină din muncile agricole un surplus de hrană de cel puţin 10%, necesar să asigure traiul orăşenilor.
  • Construcţiile. Lemnul era principalul material de construcţie în anul 1000. Clădirile şi fortificaţiile din piatră erau foarte rare şi, din acest motiv, conceptul de închisoare era ca şi inexistent. Fărădelegile mai puţin grave precum furtul, înşelăciunea, adulterul, violul sau incestul (!) erau pedepsite prin obligarea făptaşului la plata unor amenzi (sau compensaţii victimei) sau, când făptaşul nu putea plăti suma respectivă, la prestarea unor munci. Chiar şi crimele puteau fi “iertate” prin plata unei amenzi, însă valoarea acesteia era atât de mare încât doar cei înstăriţi îşi puteau permite s-o plătească. Criminalii de rând nu aveau altceva de făcut decât să putrezească în ştreang.
  • Războaiele. Contrar aşteptărilor noastre, anglo-saxonii anului 1000 nu aveau o atitudine prea belicoasă, ba chiar am putea spune că se străduiau să evite orice confruntare directă cu adversarul. În acest scop se recurgeau la mituiri, plata tributului, încheierea unor căsătorii de convenienţă pentru a pecetlui alianţe sau la orice alt artificiu politic. Însă cum aceste metode mai dădeau şi greş, în special în faţa unor cotropitori puşi nu doar pe căpătuială ci şi pe cuceriri (cum a fost cazul vikingilor conduşi de Svein Forkbeard în anul 1013), cele două tabere nu aveau de ales decât să încerce să se măcelărească între ele. Vorbesc despre măcel fiindcă acesta era foarte posibil, dat fiind că în acea perioadă nu existau uniforme sau alte semne distinctive (nici măcar vikingii nu purtau celebrele coifurile cu coarne) care să le permită războinicilor să-şi recunoască adversarii în timpul luptelor corp la corp. Ba chiar, conform dovezilor arheologice, armurile şi armele combatanţilor erau foarte asemănătoare, chiar dacă aceştia făceau parte din popoare şi culturi diferite. Din fericire, însă, oştile nu erau foarte mari (câteva mii de luptători constituiau o forţă de temut) astfel că şi şansele luptătorilor de a îşi identifica în mod corect inamicii erau suficient de mari pentru a nu se omorî orbeşte între ei. De fapt, numărul celor care mureau pe câmpul de luptă era destul de mic, în orice caz mult mai mic decât al celor care mureau ulterior, din pricina rănilor. Să uităm că în acel veac nu exista ideea de antiseptic iar interveţiile chirurgicale, în rarele cazuri în care aveau loc, erau comparabile ca efecte cu tortura.

Bineînţeles, viaţa anglo-saxonilor în anul 1000 era mult mai complexă decât transpare din puţinele detalii pe care le-am dat. Tot ce am făcut eu a fost să ofer piese de puzzle în speranţa că acestea vă vor trezi interesul pentru ansamblu sau, dacă nu, că vor rămâne la îndemâna noastră pentru când vom avea nevoie de ele (nu se ştie niciodată când).

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php