Astăzi urăsc: Antena 3 (brainwashed by Antena 3)

Mi-am propus de multe ori să deschid o serie de postări cu titlul Astăzi urăsc, în care să împroşc cu noroi tot ce mă scoate din pepeni la momententul respectiv. Dintr-un motiv sau altul, am tot amânat inaugurarea. Evident, aşteptam ceva mai bun decât banalii roboţi de care mă împiedic – literalmente – în drumurile mele. Era nevoie de ceva cu adevărat suculent şi urât mirositor pentru a simţi că am început cu dreptul.

Mai întâi, trebuie să precizez că din toată mascarada asta politică nu ţin cu nimeni şi nici nu consider vreun politiciam mai breaz decât ceilalţi. Mai mult, în alegerile mele, nu mă ghidez după principiul “răul cel mai mic”. Sunt dezgustată de politica românească  şi, pentru liniştea mea sufletească,  încerc să mă ţin cât mai departe de ea.

Acum că am lămurit acest aspect, o să mai repet o dată că urăsc Anetena 3. Nu doar astăzi, ci in fiecare zi şi minut ale vieţii mele. Motivul? In aşa zisele lor talk show-uri se discută (asta când nu se ţipă) doar despre funduri: alea pe care le pupă şi alea pe care le muşcă. Iar audienţa se umflă ca o gogoaşă scufundată într-o tigaie cu ulei încins , sporind armata de roboţi votanţi frustraţi şi arţăgoşi, pentru care revoluţia se face stând exclusiv în faţa televizorului.
Urăsc să văd cum lumea este spălată pe creier (care-l mai are) de asemenea emisiuni proaste, moderate de indivizi lipsiţi de profesionalism. Brainwashed by Antena 3

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


7 thoughts on “Astăzi urăsc: Antena 3 (brainwashed by Antena 3)

  1. ggl

    TV nu am.

    Anul trecut nu mă prea interesa ce se întâmplă în ţară, însă timp de mai bine de o lună, de la scandalul cu ICR până după ce s-a încheiat toată mascarada cu suspendarea şi referendumul, am tot citit cu îngrijorare ştiri. Voiam doar să ştiu când şi dacă e cazul să-mi iau rucsacul în spate s-o tai, până se mai poate. Acum încerc să mă dezobişnuiesc, deşi lucrurile sunt departe de-a fi intrat încă în normalitate. Presa străină e cea mai credibilă, deşi de regulă e în urmă cu vreo zi sau două.

    De ieri tot cizesc la articolul lui Soros despre zona euro.

  2. Ihrielle Post author

    Nici eu n-am TV, dar asta nu inseamna ca si altii imi seamana din acest punct de vedere. De aceea, cand ma mai interesectez cu “altii” respectivi, sunt supusa la cazne de tip Antena 3 (ca sa recuperez, spun ei).

    Vezi ca ai pus altceva in link (nu spun ce 🙂 )

  3. ggl

    Eu evit să discut politică cu oameni spălaţi pe creier, refuz să ascult, mă bag peste ei şi schimb subiectul sau plec.

    Trustul Intact ar trebui incendiat cu napalm.

  4. Ihrielle Post author

    :)) child, Anathema mai au de facut vreo 14 concerte in Romania pentru a-i uri

    ggl, asta cu napalmul e buna, imi place. Eu ma gandisem la ceva de genul macel cu securi si topoare, dar napalmul este indiscutabil mult mai eficient 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php