Bilanţ de călătorie în cifre şi nume 4
Nu pot să cred că am ajuns la numărul patru al rubricii ce însumează călătoriile mele de peste an şi, trecându-le în revistă, cât de zgârcită am fost când a venit vorba să vorbesc despre ele. Dar să nu mai lungim vorba şi să trecem la nume:
– paşii m-au purtat pe aceleaşi poteci bătute şi răs-bătute: Băile Herculane, Sinaia, Braşov, Sinaia-Cota 2000-Cabana Padina, Mangalia, Bran
– dar am descoperit şi locuri noi, care mi-au bucurat ochii şi mi-au zgândărit imaginaţia: Podul lui Dumnezeu, Berlin, Alba Iulia, Roşia Montană, Cabana Frasin.
Am avut nenumărate – şi tot atâtea abandonate – încercări de a scrie despre toate locurile noi pe care le-am întâlnit, dar ideea despre a scrie despre mine şi despre ceea ce fac eu nu mi se mai pare decât o vanitate deşartă. O formă total neproductivă de a îmi pierde timpul, de altfel, din ce în ce mai limitat şi tot mai puţin al meu. Aşa că, strict pentru evidenţa personală, pe care oricum o ţine mult mai bine bunul meu prieten Excel, în 2013 am străbătut: 8.892km (aproximativ aceleaşi distanţă parcursă ca în 2012) dintre care 3.756 cu mașina, 2.136 cu trenul şi 3.000 cu avionul. Constat că numărul kilometrilor parcurşi cu maşina s-a dublat, ceea ce, de altfel, reflectă tiparul întregului an 2013 şi anume reconfigurarea relaţiilor sociale . Unii oameni vin, alţii pleacă, tu însuţi te duci şi te întorci – dacă nu te întorci înseamnă cu fie ai emigrat, fie te-au răpit nu ştiu ce insurgenţi pentru recomensă. Sedentarismul nu este o opţiune, aşa că mai bine împachetezi bocceluţa şi porneşti la drum.
- Cum să construieşti o lucrare de licenţă de nota 10
- Scenarii proaste vol. I