Bunătăţuri de peste ocean
Îmi propusesem de mai mult timp să fac poze cadourilor, surprizelor şi altor “atenţii” pe care le primesc cu diferite ocazii, însă până acum câteva ore nu a fost decât o idee. O idee menită să se nască în obscuritate şi să moară în condiţii similare, ca fiecare dintre cele 99% de idei ale mele. Poate că de lene, poate că de teamă ca gestul meu să nu fie greşit interpretat, poate că doar aşteptam un moment prielnic. Din toate am experimentat câte puţin până când le-am înfruntat. Nu că aş fi eu cine ştie ce vitează, dar când vin oameni dragi de peste mări şi ţări încărcaţi cu sarsanale pline ochi cu bunătăţuri pentru tine, nu poţi să nu te ambiţionezi să faci un pic mai mult decât făceai de obicei. Aşa, cât să nu te simţi chiar ultimul leneş de pe planetă.
Comanda specială de cărţi despre viaţa în Evul Mediu.
Kitten Chaos, cea mai nouă carte a lui Simon Tofield, cu autograf. Foarte pe scurt, este vorba despre suplimentul de “dezastre” care vine la pachet cu noua pisică. Pe principiul, dacă o singură pisică îţi dă de furcă, încearcă mai bine cu două. Sau cu trei, în cazul unora.
Geantă Lauriel Burch cu pisici pictate – un alt cadou neaşteptat, deşi îndelung râvnit. Vară-mea este, indiscutabil, maestra surprizelor plăcute!
Cam atât pentru astăzi. Voi ce aţi mai primit, ce v-aţi mai cumpărat?
foarte frumos, sa le stapanesti sanatoasa si sa le folosesti cu drag 🙂
Multumesc, am inceput deja 🙂