Cadre tăiate la montaj

M-am trezit privind cerul, în timp ce în minte mi se derulau câteva imagini cu oameni necunoscuţi care, asemenea mie, priveau cerul. Singura diferenţă era că ei stateau în picioare sau aşezaţi pe scăunele pliante ca cele de pescuit (nu-mi amintesc prea bine acest amănunt) în timp ce eu – sunt convinsă de asta – eram încă înfăşurată în sacul de dormit. Altfel peticul nostru de cer era identic, de un albastru pal imprimat cu nori subţiri ca o reţea întinsă de pânze de păianjen.
Imaginile mentale, ca şi cele reale de altfel, păreau desprinse dintr-un film pe care nu-mi amintesc să-l mai fi văzut până atunci. Cu toate acestea, ştiam că niciun cuvânt nu le-ar fi putut reda în aceeaşi manieră pură, că nicio carte nu ar putea fi ecranizată astfel fără a se supune riscului evident de a trivializa plăcerea lecturii.

M-am întrebat atunci de unde ideea aiuristică a mea că este ciudat, trist (în fine, ceva nu tocmai confortabil) să vezi un film de unul singur; oarecum similar cu a comanda la domiciu pizza şi a o infuleca solitar în faţa televizorului – un alt semn al burlăciei nefericite. Singurul raspuns cu o oarecare pretenţie de generalitate pe care l-am găsit, deşi mult prea departe de adevărul meu, a fost că de cele mai multe ori recurgem la ciudate strategii prin care încercăm să ne autoconvingem că imaginea noastră socială corespunde în totalitate realităţii noastre individuale. Un fel de a ne pune de acord cu ideea că noi chiar suntem ceea ce vrem să se creadă despre noi.

Sunt lucruri pe care nu le-am face niciodată şi lucruri pe care nu le-am face niciodată într-un anumit context pentru că ne-ar altera imaginea pe care o aveam despre noi înşine. Sunt comportamente pe care le-aş privi drept adevărate orori dacă ar fi ale mele, însa asta nu înseamna că le-aş infiera dacă le-aş regăsi la altcineva; în unele situaţii chiar ar fi de preferat. Nu mă refer, desigur, la comportamente reprobabile din punct de vedere al societăţii şi nici măcar al meu, ci la toate mărunţişurile pe care nu le voi putea face fără a fi ridicolă, în timp ce altora toate acestea le reuşesc cu o graţie superioară. Iar a mă uita la un film singură este unul dintre ele (faptul de a adormi exact când acţiunea devine mai interesantă, nu face altceva decât sa îmi confirme precocitatea veleităţilor de babă).

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


40 thoughts on “Cadre tăiate la montaj

  1. andreea_none

    Ai zis asa : Sunt comportamente pe care le-aş privi drept adevărate orori dacă ar fi ale mele, însa asta nu înseamna că le-aş infiera dacă le-aş regăsi la altcineva; în unele situaţii chiar ar fi de preferat.

    Nu infieram pe cineva, dar vorbim la telefon despre acel cineva si incercam sa ne explicam, insa nu ajungem la nici o concluzie. Stii de ce zici tu ca ar fi de preferat? Uneori am vrea si noi sa fim bitch, sa nu simtim nimic, sa trecem asa prin viata, (slava cuiva ca ca sentimentele nu dureaza:))… si stii ce? Prefer sa fiu ranita, sa sufar ca un caine,sa ma plang la tine, sa imi traiesc viata fara sa “urzesc” planuri de razbunare decat sa nu simt nimic!!!

    Las sa fie la ele acolo, daca stam sa numaram prietenii pe care noi ii avem versus prietenii pe care ii au “ele” guess what? Noi am castigat!!!!

  2. andreea_none

    Stii cum ai raspuns tu acolo? Ceva de genul, bagi o afirmatie si speri sa ajungi si tu o sa crezi daca tot ai scris-o:P hai ma muica, mai mult optimism, ce naiba:))

  3. child

    cum iti spuneam si aseara, citind al doilea paragraf nu iti puteam da mai multa dreptate. ca de obicei ai surprins exact feelingul pe care-l ai urmarind un film singur. sincera sa fiu, nici eu nu prea ma uitam la filme pana acum cativa ani. cand intr-o zi, am decis ca ma intereseaza. ca vreau sa vad filme si ca putin imi pasa daca sunt singura in timp ce le vizionez, sau nu 😀

    la cinema totusi am intotdeauna cu cine merge 😀

  4. Ihriel

    Anna, tocmai ai punctat diferenta dintre ceea ce nu suport la mine dar ador la altii: pentru ca ai o pasiune (in cazul de fata filmele) pe care o poti trai cu gratie chiar si de una singura.
    Cred ca la cinema ar fi singurul loc unde as putea vedea un film singura (si nu banii dati pe bilet ar fi motivul :D)

  5. Ihriel

    Din fericire, nu am nevoie sa ajung pana acolo pentru a simti asta; uneori o simpla iesire afara din casa este suficienta :)).
    A face anumite lucruri in public de unul singur (bautul unei beri la o terasa, mersul la teatru sau la concert etc.) sunt un bun exercitiu pentru cultivarea unei oarecare independente fata de ceilalti, dar si o forma de a invata sa traiesti cu tine insuti fara sa te plictisesti sau sa te deprimi.

  6. child

    angel, eu am luat deciziile astea in niste momente destul de extreme, ca sa zic asa 🙂 un fel de a fi sau a nu fi (eu insami). cred ca pot face absolut orice singura, fara a ma simti singura. nu m-am scos inca la o bere, dar promit sa o fac :)))

  7. Ihriel

    Anna, toti luam deciziile de acest gen in momentele extreme. De altfel, nici nu vad logica de a schimba ceva cand totul merge ca pe roate si esti multumit de asta.

    Astept povesti despre cum a fost la bere cu tine 😉

  8. arici pogonescu

    ..oo, bine ca ai adus vorba … niciodata n-am fost de acord cu expresia asta : ” a mers ca uns” … si stii de ce ? pentru ca atunci cand ceva e uns chiar nu poti merge , tot incerci dar aluneci intr-una , nu ? …
    asa ca , da , la mine a mers intotdeauna “ca uns” :))

  9. arici pogonescu

    … da , s-ar putea sa ai dreptate … dar intotdeauna ( din neatentie ori nu nuami ) ultimele picaturi ( dupa gresarea rotilor respective ) au cazut pe podea , iar eu luandu-le in picioare tot cad … 🙂

  10. Ihriel

    Alex, Ana, aveti perfecta dreptate: rotile vor sesiza subtila diferenta dintre un om fara sosete si unul cu sosete, astfel incat vor refuza sa mearga pentru cel din urma 🙂

    AP, se pare ca imaginatia unora vrea sa dovedeasca opusul

  11. Alex

    excuse me? de unde reiese asta din spusele mele? 😛
    (si riscand sa imi iau un ban definitiv de la stapana blogului) :S
    dar femeia ESTE un obiect, obiect al dorintelor, obiect de studiu, obiect de cult, etc, intotdeauna a fost asa 😀

  12. Ihriel

    Cum lipseste omul un pic, cum va faceti de cap (azi am zis ca nu dau ban la nimeni… dar cine stie? :D).

    Alex, si barbatii sunt niste obiecte la care ne uitam si uneori ne mai si inchinam (dar nu la ei)

    Anna, eu mizez pe cititorii mei milimetrosexuali care, in mod cert, vor jubila regasindu-se in descrierea femeii facuta de Alex (descrierea, nu femeia :P)

  13. mitu bitu

    hmm, deci chiar nu pricep care e problema sa te delectezi cu placerile singuratatii. nu ti s-a intamplat sa fii intr-o relatie si sa-ti arda buza dupa o clipa doar a ta, in care sa faci absolut orice SINGURA? dar, de! asa suntem noi facuti(oamenii, in genere, nu doar specia feminina): sa tanjim mereu dupa altceva, dupa ceva ce nu mai avem si tot asa.

  14. Ihriel

    Nu este nici o problema in a petrece timp cu tine insuti, ba chiar poate fi un adevarat deliciu. Eu doar ma refeream la incapacitatea mea de a vedea filme de una singura, indiferent daca sunt intr-o relatie sau nu.
    Consider ca aceasta observatie a mea poate fi extinsa asupra mai multor oameni care nu pot face nimic fara a beneficia de compania partenerului

  15. mitu bitu

    hmm, asta e chiar trist, parerea mea. sa fii dependent de o alta persoana. si da, stiu, majoritatea ajungem mai devreme sau mai tarziu in situatia asta. cat despre vizionatul unui film in doi, mie chiar mi se pare incomod, pt ca nu stiu cum, expresia “hai sa vedem un film impreuna” a ajuns sa fie un cod pt a face orice altceva impreuna, numai vazut film, nu:)

  16. Ihriel

    Multe dintre invitatiile care au ca localizare domiciliul uneia dintre persoanele implicate au ajuns sa fie interpretate ca avand o alta semnificatie decat cea initiala. Se pare ca spre asta ne indreptam: trivializarea sensurilor.

    Am uitat sa precizez ca nu ma refeream la vizionarea unui film in compania unui mascul.

  17. mitu bitu

    true, so true cu trivializarea generala. mie mi-ar placea sa fie ceva firesc atunci cand iesi singur/a la o cichirica si sa nu se uite ba unul, ba altul chioras sau sa tot fii intrebat daca mai astepti pe cineva. asta e oful meu. 🙂

  18. Ihriel

    In cazul tau este o situatie diferita de a mediei (nu cred ca este necesar sa iti fac reclama pe blog :D). Dar orisicat, tot enervant este. Noi nu avem cultura aia de a lasa oamenii sa-si vada de ale lor. Trebuie sa criticam, sa ne bagam in seama, sa iesim in evidenta. De prost gust!

  19. mitu bitu

    ioi! cand ziceam ca isi arunca ochii unul sau altul, nu ma refeream la priviri admirative, ci mai degraba iscoditoare sau poate chiar compatimitoare.:)si sa nu incepem discutii despre cultura mioritica. am o vaga banuiala ca ar fi interminabile. 🙂

  20. Ihriel

    De multe ori privirile admirative se asociaza cu cele iscoditoare sau compatimitoare, pe principiul: “arata bine, dar e singur(a) saracul/saraca. De ce oare?”
    Promit sa scriu o postare despre incultura asta 😀

  21. arici pogonescu

    …am stat linistit si am citit conversatia voastra si mi-a placut ( pe bune) …
    si inca ceva , nu stiu cum , dar eu am reusit ceva extraordinar ( acum imi dau seama) ,nu ma intereseaza absolut deloc privirile astea ( si va jur ca asa este) … am devenit in domeniul asta de o ” nesimtire” crunta…:)
    .. o fi bine ? o fi rau ? … eu cred ca mi-e perfect de bine .. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php