Cine doarme și visează @ Hecate

LecturaHecate

Pe 30 martie, am susținut, alături de colegele și prietenele de la Clubul Scriitoarelor, o seară de lectură publică la librăria Hecate. Spre deosebire de cele două ediții ale evenimentului „Femeia la carte” de la Cărturești, în care am prezentat fragmente din volumele unor scriitoare consacrate, de astă dată am citit exclusiv din creațiile personale – texte de proză și de poezie, publicate și nepublicate.

Violeta Anciu ne-a trimis în „Imaginarium” (poezie din volumul „Femeie desculță” – în curs de apariție), după care ne-a citit un fragment din misteriosul roman la care lucrează. Ania Vilal a expediat „O scrisoare fără timbru”, iar Erika Ciuică i-a răspuns cu „O scrisoare de la Paris”. Luna Popescu a dat „Dulcea veste”, iar când Anca Vrânceanu a spus „Povestea lui Vincent”, Andreea Tudor a chemat „Descântătoarea”. Ana-Maria Codescu a adus-o pe „Persefone” să ne arate cum „Ea dansează la marginea lumii și galaxiile se nasc”, iar Julia Kalman a făcut dresură felină, după tehnica pe care i-a inspirat-o celebra Lidia Jiga.

Eu am adus un fragment din „Cine doarme și visează”, o povestire scrisă în vara lui 2014 pentru antologia Romanian Cthulhu (care, din nefericire, nu a mai apărut) și devenită între timp proză de „PC”. Colegele mele de la Club cunosc deja textul în întregime, au avut ocazia să îl asculte în foileton (și să-l disece), pe parcursul primelor noastre întâlniri. Câțiva prieteni l-au citit pe mail și mi-au transmis impresiile lor. Pe 30 martie, vreo treizeci de oameni pe care nu-i cunoșteam au aflat de existența lui și au stat cuminți cele 5 minute cât mi-a luat să le citesc fragmentul respectiv. Or fi dormit, or fi visat în timpul ăsta, cine știe?
Acum luați de ascultați și voi. Și poate, în câteva luni, îl veți citi cu ochii voștri pe o pagină de internet. Mai vedem. Până atunci, dormiți și visați liniștiți… Mai târziu nu veți mai vrea 🙂

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


2 thoughts on “Cine doarme și visează @ Hecate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php