Colegi de birou
De câteva luni lucrez într-o firmă mică, de apartament, şi, acum îmi dau seama, nu am apucat să vă povestesc mai nimic despre această experienţă. Nu-i nimic, poate o voi face într-o zi.
Până atunci vă prezint cei trei colegi de birou, ca să vă faceţi o idee (total nerealistă) despre cum stau lucrurile pe la noi.
Miarys este mica noastră secretară, responsabilă de plăţi şi diseminarea bunei dispoziţii în tot biroul.
Mioja este legătura noastră cu lumea exterioară. Redactează comunicate, publică articole, scrie povestiri.
Kirb este Şefa. Fără mârâiturile şi zgârieturile ei firma ar da faliment.
… Şi asta este piesa pe care noi muncim cu drag şi spor, în special la minutul 1:19
P.S.: Înainte să crăpaţi de invidie, o să vă mărturisesc că acest lux nu mi-l permit decât o dată sau de două ori pe lună, când acuz diverse probleme personale ce necesită stat la domiciliu sau când am câte o jumătate de zi liberă. Ca acum, când mă pregătesc să-mi las colegii să muncească în locul meu cât mă dau cu barca 🙂
- Un mic dejun perfect
- Last stop: Biserica fortificată din Ghimbav