Cui îi este frică de statistici?

Statisticile îs procentele alea plicticoase şi mai greu de înţeles pentru unii, dar frumos ambalate în cuvinte meşteşugite şi concluzii răsunătoare ce apar în articolele din presă. Din ele aflăm, ca regulă pentru societatea românească, cele mai pesimiste informaţii şi prognoze: că nivelul de trai este în scădere, la fel şi consumul de gresie şi fainţă, iar românii sunt printre cei mai nefericiţi oameni şi au (bărbaţii, sper) cele mai mici penisuri din Europa.
Lăsând gluma la o parte (deşi tot ce am spus anterior se regăseşte în opiniile unor persoane cu pretenţii de sinapse neuronale avansate) statisticile culese, interpretate şi folosite corect, conform metodelor şi tehnicilor specifice, reprezintă o bogată sursă de informaţie, nu doar utilă ci şi interesantă.
Hans Rosling ne arată că statisticile pot fi mai mult decât interesante, iar câteva date simple pot căpăta plus valoare doar prin alegerea inspirată a modului în care să le prezinţi.

Vă invit, dar, să urmăriţi prezentarea Hans Rosling’s 200 Countries, 200 Years, 4 Minutes – The Joy of Stats. Este captivantă.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


13 thoughts on “Cui îi este frică de statistici?

  1. ggl

    Mie-mi plac statisticile. Sunt amuzante. Chiar am vazut la cineva un program foarte fain cu tot felul de statistici economice, la zi, pe tari. Datele sunt prezentate exact ca si in documentarul lui Rosling. De fapt eram la un fel de chef la niste prieteni. We’re probably all nerds. And you seem to be no different.

  2. Ihrielle Post author

    Statisticile îs amuzante atâta vreme cât sunt de bun simţ şi nu-s realizate de nişte indivizi de teapa “cercetătorilor americani”.
    Eu mă “lovesc” de statistici zilnic, căci cu asta lucrez (deşi într-un alt domeniu decât cel economic sau social). So I am a nerd against my will :)).

    Dacă ai ceva referinţe către programul respectiv, le primesc cu plăcere.

  3. CarachAngren

    Cred ca pana sa dinamizeze tehnicienii tabelele alea cu multiple randuri si coloane, de te plictiseai admirandu-le, le-a luat ceva timp. Acum nu zic, si prezentarile te mananca daca nu stii cum sa le faci si vad ca Rosling e mai mult decat bun. Uite si linkul pentru filmul intreg: The Joy of Stats.

    Apreciabil gestul tau. Statistica este chiar un instrument eficient cand este si folosit respectand postulatele necesare.

  4. Ihrielle Post author

    Mulţumesc pentru completări, oameni buni. Ştiam eu că pot conta pe voi să faceţi munca de cercetare de care mie îmi era lene să mă apuc :P.

    Carach, eu zic să-l propunem pe nenea Rosling pentru un post la noi în departament 😀 Ce zici?

  5. CarachAngren

    N-ar fi o idee rea. Daca-l aducem pe Rosling ne apucam de cercetare care chiar conteaza pentru comunitatea umana cum este sanatatea.

  6. CarachAngren

    @Ihrielle, eu daca as ramane fara job in domeniul auto nu m-as plange cu unul in domeniul medical. Numai sa fie serios, ca altfel e acelasi drac.

  7. Ihrielle Post author

    ggl, banuiesc ca in realitate este si mai rau: isi bat nevestele, copiii si-si injura vecinii.

    Carach, dupa ce am terminat liceul, tata ma sfatuia sa “dau” la inginerie silvica. Acum imi pare rau ca nu am facut asta. Poate asa mai vedeam si eu un copac, o caprioara, un braconier…

  8. CarachAngren

    N-as vrea sa intru in amanunte cu personajele astea forestiere care, ce-i drept, creaza un cadru interesant, insa domeniul biologic este de un real folos atat pentru tine (genetica nu ti-a fost straina prin liceu) cat si pentru mediul social (foarte putini oameni se mai ocupa acum de treburi serioase). Dar poate ca nu ti-ai dorit sa fii o pustnica si e mai bine asa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php