Cum mi-am vândut „libertatea” pe un ciorchine de struguri și trei prune

Cred că ar fi trebuit să încep cu un „șoc„ mare cât capul lui Mioja (nu-i prea mare, dar în lumea pisicească de la noi din casă este de referință) și cu multe, dar multe, semne de exclamare la final. Pentru că un asemenea titlu mincinos merită o asemenea reclamă.

 Un ciorchine de strugure si trei prunesursa

Libertate! Sinceră să fiu – pentru că după o minciună merge și o clipă de sinceritate – habar n-am ce înseamnă a fi liber. Și nu mă leg acum de gradul ridicat de subiectivism al conceptului. Că unul înțelege prin libertate lipsa obligației și altul absența gratiilor de la uși și ferestre, că pe unul nu-l freacă mămica la freaza gelată să vină devreme acasă și pe altul nu-l freacă șeful pe chelie să stea până târziu, că pe altul nu-l mângâie nevasta cu sucitorul pe spinare și pe nevastă nu-o mângâie „domnul” cu toporul la coaste. Fiecare cu părerea lui.

Libertatea mea intră la categoria: dacă mi s-a întâmplat vreodată, ea a trecut pe lângă mine și eu pe lângă ea fără să ne salutăm. De, nu ne făcuse nimeni cunoștință, nu ne cunoșteam nici „din vedere”, nici semințe nu spărseserăm împreună în parc. Poate doar din „la revedere”, luat într-un univers paralel în care eu scriu câte un roman pe zi. Serios, chiar am visat că pot să fac asta, iar visele mele par, se simt, atât de reale încât ajung să mi se întâmple – de obicei prea târziu și într-un fel atât de distorsionat încât nu au altă valoare decât pentru validarea ipotezei. În fine, ce voiam să spun este că nu aveam de gând să spun nimic. Acesta nu este un mesaj, nu este o învățătură, nici măcar o însemnare în care mă lamentez ca un sclav pus să-și mănânce șosetele pentru că a dormit o secundă în plus – chiar, a existat vreodată o astfel de pedeapsă?

Este o chestie scrisă pe bandă rulantă, în vreo 10 minute, fără oprire, într-un exercițiu de imaginație care ascunde un gram de sinceritate. Nu fac nicio pauză, decât pentru a corecta eventualele litere tastate greșit, nu caut cuvintele în dicționar să mă asigur că le-am scris corect, nu mă trag de urechi pentru dezacorduri, așa cum i-am măgărit eu pe alții, nici nu mă împiedic de virgule puse anapoda, cum nu caut sinonime pentru cuvintele care se repetă. Doar scriu, fără oprire, despre ce a fost (sau nu a fost, rămâne să mă lămuresc cândva) libertatea. Poate că ar fi fost mai potrivit un asemenea exercițiu într-un jurnal, într-un carnețel, într-un dosar, dar mie mi-e drag să scriu la calculator, îmi place senzația de siguranță pe care mi-o dă scrisul cu undo și backspace, scrisul care nu lasă urme nedorite ci doar caractere fine, bine conturate, ca după o operație estetică reușită (nu că ar fi mai multe).

Este și asta o formă de libertate, nu? Scrisul cu backspace. Libertatea de a-ți ascunde gunoiul sub preș și preșul sub un pretext oarecare.

Un ciorchinde de struguri și trei prune.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on:

One thought on “Cum mi-am vândut „libertatea” pe un ciorchine de struguri și trei prune

  1. Pingback: 10 minute - despre scris

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php