Curtea părăginită
Pentru câteva secunde m-am imaginat plimbându-mă prin Grădina de ciment a lui Ian McEwan… Cum ştiam ce sădiseră în ea, nu m-am putut abţine să nu mă întreb dacă nu cumva mai erau şi alţii. Mai ales că pe suprafaţa sa fiebinte, de un gri aproape murdar, se adânceau din loc în loc cratere, ca nişte minuscule fante de aerisire într-un organism pluricelular gigantic. Dacă atunci aş fi avut curajul să mă aplec asupra lor, aş fi putut auzi un foşnet slab, pe care invariabil l-aş fi asociat cu viaţa.
Poate că m-aş fi înşelat. De aceea mă felicit uneori pentru a nu fi avut curajul de a întreprinde ceva înfiorător de banal: consecinţa acestei acţiuni ar fi într-atât de previzibilă încât se poate confunda cu oricare dintre alternativele existente. Şi, culmea, orice ai alege, rezultatul este acelaşi: poţi ascunde un cadavru îngopându-l sub ciment, însă nu-i poţi tăinui existenţa anterioară.
- Mâţa din tomberonul 5 (nr.4, iulie 2010)
- Mâţa din tomberonul 5 (nr.5, iulie 2010)