Curtea părăginită

Pentru câteva secunde m-am imaginat plimbându-mă prin  Grădina de ciment a lui Ian McEwan… Cum ştiam ce sădiseră în ea, nu m-am putut abţine să nu mă întreb dacă nu cumva mai erau şi alţii. Mai ales că pe suprafaţa sa fiebinte, de un gri aproape murdar, se adânceau din loc în loc cratere, ca nişte minuscule fante de aerisire într-un organism pluricelular gigantic. Dacă atunci aş fi avut curajul să mă aplec asupra lor, aş fi putut auzi un foşnet slab, pe care invariabil l-aş fi asociat cu viaţa.

Poate că m-aş fi înşelat. De aceea mă felicit uneori pentru a nu fi avut curajul de a întreprinde ceva înfiorător de banal: consecinţa acestei acţiuni ar fi într-atât de previzibilă încât se poate confunda cu oricare dintre alternativele existente. Şi, culmea, orice ai alege, rezultatul este acelaşi: poţi ascunde un cadavru îngopându-l sub ciment, însă nu-i poţi tăinui existenţa anterioară.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php