Dă-i şi luptă
De o săptămână încoace sunt mai emoţionată ca o domnişoară bătrână în pragul măritişului. Mă rog, nu am ajuns până acolo ca să scot comparaţia dintr-o experienţă personală, dar îmi închipui că nimic nu ar putea fi mai terifiant ca acum. Nici măcar un salt cu paraşuta, o explozie atomică sau ciocnirea unui asteroid cu Pământul.
Starea în care mă găsesc este o combinaţie total neproductivă între: entuziasmul de a munci la ceva ce mi-am dorit dintotdeauna, nerăbdarea de a-mi vedea proiectul gata, dorinţa de a nu o (mai) sfecli, teama că nu voi putea termina ce am început şi o cantitate impresionantă de incertitudine. Cu alte cuvinte, în loc să fac ceea ce ar trebui, adeseori mă surprind ocupându-mi timpul cu tot soiul de mărunţişuri care mai pot aştepta.
Postarea asta lipsită de sens este unul dintre ele. Însă trebuia să mă eliberez cumva de povară şi să profit de ea, exersând un pic slova românească. Acum mă pot întoarce liniştită la treabă, ca într-o zi să puteţi afla şi voi despre ce a fost vorba.
Dacă nu uit până atunci.
- Evolution 2
- Dacă ar vorbi computerele…
pai ia sa nu uiti :p
o sa-mi dau silinta 🙂
Si Kirb ce parere are despre asta? 😛
P.S. Butonu asta de “gata” e absolut genial. Exact aia gandesc cand vreau sa postez :))
In sfarsit cineva pentru care butonul de “Gata” inseamna acelasi lucru ca si pentru mine 😀