Demnitatea n-are chipul tău
A venit vara, soarele a început să dogorească, păsărelele să cânte în crânguri, gângăniile să se dezmorțească… dovadă că până și stalkerul meu telefonic și-a făcut din nou (ne)simțită prezența în ceasuri târzii de noapte. Având în vedere istoricul „relației” noastre de profundă simțire și reciprocitate în interesele legate de petrecerea timpului liber, nu am putut lăsa acest eveniment să se petreacă fără a rosti câteva cuvinte în cinstea lui:
Cât de jos se poate coborî un om pentru a obține ceva ce i s-a spus deja, categoric, că nu va primi? Cât de puțină stimă de sine să aibă acesta pentru a se umili încă o dată, fără a fi învățat nimic din experiențele similare avute anterior?
Cum a ajuns oare demnitatea umană o marfă numai bună de troc, o hârtie cocoloșită cu care unii să-și șteargă urmele colorate și urât mirositoare – singurele, de altfel, pe care le vor lăsa pe acest pământ. Când a avut loc acea breșă în evoluția omenirii prin care s-a decis că este de preferat o existență larvară uneia bazată pe etică?
Privesc în jur și-mi dau seama că acest individ nu este decât un exponent al unei mase de oameni pentru care “onoare”, “principii”, “respect” (pentru sine și pentru ceilalți deopotrivă) nu sunt decăt niște concepte romanești. O dată aceste lucruri respinse, singura lor realitate rămane cea în care pot excela: prostituția spiritului.
Aș putea spune că este trist. Însă asta ar presupune din partea mea compasiune și empatie față de aceste ființe, calități pe care, în condițiile de față, îmi este imposibil să le am. Nu mă pot pune în postura cuiva care, de exemplu, se umilește pentru a se „regla hormonal” cu cineva care-l disprețuiste sau care-și etalează sânii în fața unor libidinoși pentru a-și mai lua o bluza “de firmă” sau care suportă agresiunile, fizice și/sau verbale, din partea altcuiva pentru că “îl/o iubește etc.
Nu am curiozitatea de a fi în astfel de piei nici măcar la modul conceptual, de aceea mă voi opri aici. Nu mai înainte de a spune: este trist PENTRU EI și, pentru dezgustul pe care ni-l provoacă, își merită nefericirea.
Nota: Un nevertebrat va rămâne un nevertebrat, oricate eforturi ar face cel mai bun chirurg pentru a-i susține verticalitatea.
M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
…hmmm , “nevertebrat” nu e cam dulce spus ? …s-ar putea sa-i placa … si inca ceva Ihriel , te-ai gandit vreodata ca taratorul s-ar putea chiar asta sa vrea ? adica sa fie bagat in seama ? …eu zic ca i s-ar potrivi mai degraba o indiferenta totala din parte-ti …ma gandesc ca asta s-ar putea sa-l doara …
Dar beneficiaza de atata indiferenta din parte-mi incat nu prea o poate duce. In fond, el este doar un pretext pentru imi exprima dezgustul fata de josnica tipologie umana careia ii apartine.
…ok … acum am inteles 🙂 … ( si inca ceva , sper sa nu ma tratezi si pe mine cu indiferenta daca o sa-ti spun ca mereu cand vad bratul mi-as fi dorit sa vad zambetul … 🙂 )
Mai ales ca mi-ai ramas dator 🙂
La un moment dat o persoana de sex feminin mi-a tinut o teorie foarte convingatoare cum ca orice femeie cedeaza la suficiente insistente. Ce nu a spus ea (dar presupun eu) e ca trebuie sa fii a real man (sau pe aproape cel putin) ca sa iti iasa schema 😛
… cedeaza tentatiei de a-l ucide pe insistent (real man sau nu). Foarte adevarat 😛
La ce te referi când spui: „tipologie umană”?
Intr-adevar, este ambiguu termenul folosit de mine, care ne poate duce, in mod eronat, cu gandul la cel din psihologie cu tipurile de personalitate.
In cazul de fata, “tipologie umana” se refera la propriul meu sistem de clasificare a oamenior in functie de anumite caracteristici dominante. Criteriile sunt, evident, subiective si tin de perceptia mea.
Şi eronate, mai mult ca sigur.
Probabil… raportandu-le la ale tale.
Insa criteriile de evaluare a demnitatii sunt, zic eu, universale.
Se prea poate să fi înţeles eu greşit sau să te fi exprimat tu ambiguu. Toate bune!
E de la febra, recunosc.
Asemenea… si sa piara toti microbii 🙂
mie imi pare rau ca nu comenteaza si impricinatu. adica ar fi phun 😀
Tulai, doamne! Ba sa stea linistit acasa la el si sa faca pe mortul 😛
… sa comenteze impricinatu ? … hmmm … oare ce ar putea spune ? …
orice ar spune, am senzatia ca ar fi amuzant 😀
Nu te-am vazut niciodata atat de furioasa 😀
corection: ba da 😀
:-?? Si cum anume m-ai vazut tu? Cu mijlocirea globului de cristal? :p
…vulcan ori furtuna tropicala ? … 🙂
Uragan… nu degeaba este botezat cu nume de fete 😉
…oricum furtuna – doar ea – ma face sa iubesc atat de mult linistea de dupa …altfel mi s-ar parea mult prea apasatoare …iar linistea aduce setea de furtuna …ori nu ? 🙂
Ba intocmai asa e cum ai spus tu… prea se plimba norii de ploaie
N-am inteles de ce naiba ii raspunzi daca nu te intereseaza. Telefonul are si un buton rosu. Use it.
Pai nu-i raspund, insa asta nu inseamna ca nu reuseste sa ma trezeasca din somn.
Si nu, inchisul telefonului nu este solutia perfecta: cum ar fi oare sa-mi schimb din obiceiuri doar ca sa evit niste cretini?
Uite, deci fa asta: creeaza un grup special pe telefon doar pentru stalkeri. baga-l pe stalker in agenda si in grupul ala. Selecteaza o sonerie speciala pentru grup, preferabil una pe care sa n-o auzi (daca n-ai pune-ti un ringtone fara sunet) sau daca te lasa telefonul (al meu nu te lasa) pune tot grupul direct pe silent.
Merci pentru pont. Il voi folosi negresit. 🙂
Din nefericire, nu este 100% eficient de vreme ce tot trebuie sa pastrez in telefon numerele respectivilor aberanti.