Der Golem

Sunt ceasuri de când stau neclintit în colţ – un schelet îngheţat îmbrăcat într-o haină străină, mucedă! şi în colţul din faţă: eu. Eu însumi.
Mut. O stană.
Stăm aşa ochi în ochi – fiecare oglinda spaimei celuilalt.
Oare vede şi el raza lunii, cum îţi soarbe drumul pe podele ca melcul, pe îndelete – minutarul unui ornic nevăzut în nesfârşire -,urcând tot mai stinsă pe zid?
L-am ţinut cu privirea. În zadar încearcă să se destrame în ceţurile dimineţii prelinse prin fereastră.
Il ţin strâns, nu-i dau drumul.
Pas cu pas m-am luptat cu el pentru viaţa mea – viaţa care-i a mea pentru că nu-mi mai aparţine.
Şi cum se face tot mai mic, încet, încet, adunându-se iarăşi în Cartea lui de joc, mă ridic, mă duc la el şi-l bag în buzunar – măscăriciul. (Golem – Gustav Meyrink)

Aşa începea scrisoarea primită acum fix şapte ani de la o persoană foarte dragă sufletului meu. Atunci am citit acest fragment, iar la final aveam lacrimi în ochi. Printre ele abia am reuşit să desluşesc numele romanului, însă acest aspect nu mi-a putut diminua surpriza: în urmă cu doar câteva ore, altcineva îmi recomandase “Golem”. Cred că atunci s-a produs pentru prima dată declicul prin care am ajuns să cred că nimic nu este întâmplător, că întâlnirea cu această carte are un sens mult mai complex decât la prima vedere.
Neîntarziat, am cautat-o şi am lecturat-o cu aviditate. Ce am simţit şi am aflat atunci sau mai târziu, când am recitit-o, nu pot împărtăşi aici. Însă ceva s-a întâmplat…

Era în vara anului în care citisem pentru prima dată Golem. În timp ce mă plimbam cu o prietenă prin parcul Crâng din Buzău, am văzut pe asfalt o carte de joc, întoarsă cu spatele. Cu inima bubuindu-mi în piept, m-am aplecat spre ea; ştiam dinainte ce reprezintă. Mi-am repetat în gand: “mă duc la el şi-l bag în buzunar – măscăriciul”. Asta am făcut, nu mai înainte de a-l privi – nu era un banal jocker.

Mai târziu, în urmă cu aproape trei ani, pasiunea comună pentru Golem a constituit premisa cunoaşterii unei persoane deosebite.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


2 thoughts on “Der Golem

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php