Derapajul lui Manolescu

Derapaj al lui Manolescu este clar un derapaj. Dar dacă tot se pune problema de deraiere, aş fi preferat s-o facă în două direcţii diferite. Adică una spre comunism, cu dulceţuri, mileuri, demolări, bătut de mingii pe maidan şi alte amintiri de genul. Iar cealaltă spre fundul Mariei, Economiştii Minţii şi hipstereli intelectuale. Eventual să şi specifice care-i care, ca să ştie şi cititorul ce citeşte.

Nu ştiu ce aş mai putea spune despre el. Mi-au plăcut episoadele cu amintiri comuniste(Manolescu povesteşte frumos şi cu umor), dar m-au plictisit crunt picanteriile de dormitor presărate cu conspiraţii neuro-cibernetice (probabil că imaginaţia este derapajul autorului). M-am enervat că pe toate acestea le regăseam împreună, la grămadă, fără posibilitatea de a sări peste unele direct la ce mă interesa pe mine. Să fim serioşi, este greţos să pui în aceeaşi carte perdelele bunicului şi obiceiul Mariei de a-şi ordona chiloţii în funcţie de destinaţie (nu dau exemple, vă imaginaţi voi).

În fine, poate că vouă v-ar plăcea. Eu am mustrări de conştiinţă literară, ca atunci când am terminat de citit Dezgolită.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


2 thoughts on “Derapajul lui Manolescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php