Despre cartea vieţii lui Kostas Venetis

Dumnezeu ne alcătuieşte pe unii drepţi, iar pe alţii strâmbi şi schimonosiţi. Dar cum ar ieşi la lumină dreptatea dacă n-ar exista nedreptatea şi cum s-ar putea recunoaşte cele frumoase altminteri decât prin felul încare se deosebesc de cele schimonosite? De mic copil, eu, Kostas Venetis, m-am cunoscut strâmb şi strâmb am rămas până la bătrâneţe.

Am citit Viaţa lui Kostas Venetis graţie lepşei pe care a iniţiat-o Prinţesa Urbană, căreia îi mulţumesc pentru gestul original şi nu mai puţin altruist pe care l-a făcut.

Mai înainte de a diseca de-a fir a păr romanul lui Soviany, care a strârnit nenumărate controverse, trebuie să fac o precizare. Pentru mine, arta este mai presus de cotidian, de ostentativ, de obscen, indiferent de aspectele pe care aceasta încearcă să le surprindă. Cum literatura este doar o altă faţetă a artei, mă aştept ca scriitorii să facă mai puţin abuz de “cuvinte cu p şi f” (sună copilăresc, dar nu mi-am făcut blog ca să reproduc termeni care în vocabularul unora sunt mai frecvenţi decât punctul la final de frază) şi să dea mai dovadă de mai multă măiestrie în mânuirea condeiului, înlocuindu-le cu unele care să zgârie mai puţin (spre deloc) retina cititorului. Nu sunt pudibondă, dar îmi ajung invectivele pe care le aud zilnic în jurul meu.

Acum că am lămurit acest aspect, voi continua cu impresia pe care mi-a lăsat-o vocabularul folosit de Soviany. În roman este vorba despre un individ scârnav, cu un suflet mutilat, din adâncul căruia izbucneşte o sălbatică pornire spre cruzime, homosexualitate şi violenţă. De aceea nici nu mă surprinde că, uneori, termenii folosiţi sunt de o vulgaritate stridentă – când scrii o carte în care este vorba despre plăceri şi dorinţe carnale, despre violuri şi silnici, nu te poţi exprima “ştiinţific”, ca la ora de anatomie – însă unele cuvinte puteau fi înlocuite cu unele mult mai adecvate pentru epoca în care se desfăşoară acţiunea (sec XIX). Poate aşa s-ar mai fi desumflat un pic spiritele belicoase care au sărit să pună la zid romanul respectiv. Sau poate că Soviany tocmai asta urmărea, să încingă nişte polemici.

Lăsând la o parte unele stridenţe pe care le-am simţit în ritmul şi fluenţa povestirii, romanul lui Soviany este captivant. Chiar şi când înfăţişează o scenă sadică, perversă sau doar scârboasă, fascinaţia pe care o exercită asupra cititorului este atât de puternică încât acesta cu greu se poate desprinde din lectură. Se strâmbă, se îngrozeşte, se miră de cât de bolnavă poate fi mintea unui om, însă nici prin gând nu-i trece să lase deoparte cartea… 4/5 stele

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php