Despre cărţile necitite

Dacă Cicero spunea că o “cameră fără cărţi este ca un trup fără suflet”, atunci toate cărţile necitite nu sunt altceva decât suflete rătăcite – la fel de stinghere şi de inutile.

cărţile necititesursa pozei (textul îmi aparţine)

Degeaba ne umplem rafturile bibliotecilor cu cărţi dacă niciodată nu găsim timp pentru ele. Enciclopediile, documentarele, tratatele cu nume pompoase pe care cheltuim sume importante pentru a le admira îndeaproape ambalajul vor fi doar un mod costisitor de a ne expune vanitatea. Bestseller-urile care zac nedeschise pe câte un colţ de masă, romanele cumpărate la ofertă ca să fie imediat abandonate în bibliotecă ne vor sta drept martori literari în procesul intentat nevoii noastre patologice de a avea cât mai mult.

Da, chiar şi cărţi. Intelectualilor, sau celor care se erijează în această postură, le place să colecţioneze cărţi. Cam tot la fel de mult pe cât le place bătrânilor (unora) să strângă pungi, bibelouri, piuliţe şi şuruburi, mileuri din macrame sau ştergare cusute pe etamină.

Aşa că strângem cărţi, agăţându-ne de un moment indefinit din viitor când cineva – copiii noştri, prieteni, rude, cunoştinţe cu apetit subit pentru lectură sau noi înşine după ce vom fi ieşit la pensie – va găsi timpul, cheful şi interesul să citească toate volumele strânse cu răbdare de furnică de-a lungul a zeci şi zeci de ani. Ziua (sau mai bine spus anii) când o mână de om va îndepărta ţiplele în care au zăcut sufocate sutele de cărţi şi, cu degete nesigure, va întoarce prima pagină. Apoi o va întoarce pe a doua… şi pe a zecea şi pe a treizeci şi treia… şi tot aşa până când va ajunge la finalul povestirii.
Ce imagine idilică şi lipsită de realism!

Peste zece, douăzeci, treizeci de ani copiii noştri vor strâmba din nas văzând cărţile îngălbenite la colţuri, tot aşa cum şi noi am preferat ediţiile noi, cu coperte lucioase, romanelor din biblioteca părinţilor noştri. Asta dacă nu cumva vor considera şi cititul demodat, nu doar cărţile tipărite. Prietenii vor avea grijile şi responsabilităţile lor şi prea puţin timp pentru noi, ca să nu mai vorbesc despre biblioteca noastră ce zace în uitare. Cât despre noi înşine, ce ne face să credem că, după o viaţă în care am tot amânat să citim, ne vom schimba obiceiul în pragul bătrâneţii?

Aşa că, de ce să nu începem să citim chiar acum? Să ne facem curaj şi să deschidem cărţile pe care de luni întregi le evităm cu promisiunea că va veni şi rândul lor. De ce să nu-i resuscităm pentru câteva ore pe Alighieri, Balzac, Dostoievski, Faulkner şi alţi scriitori de care fugim cu groază deşi operele lor populează primul raft al bibliotecii noastre? Ce ne costă să le acordăm o şansă autorilor contemporani cărora le-am cumpărat romanele doar din dragostea pentru preţurile reduse, nicidecum fiindcă am şti prea multe despre ei?
O pagină lecturată cu atenţie nu ia mai mult de două minute nici măcar unor “ochi” mai puţin experimentaţi. Înmulţiţi asta cu 200, câte file are un roman de dimensiuni mici, şi perspectivele or să vă pară mult mai puţin înfricoşătore. 400 de minute trec ca gândul în faţa a trei filme de serie B de la Hollywood sau în şase ieşiri-fulger la o bere. De ce n-ar trece la fel de plăcut şi în compania unui roman sau a unui documentar bun?

Fiindcă nu cărţile ne fac mai viaţa şi experienţa mai bogate, ci lectura lor.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: ,

6 thoughts on “Despre cărţile necitite

  1. Costin

    Tu ai dreptate in ansamblu insa problema e ca acm nu putem citi pentru ca nu aveam timp. am reusit sa citesc weekendul trecut, pe plaja, sub umbreluta 250 de pagini, chiar ma gandeam cand naiba am citit eu ultima oara atatea pagini si am realizat ca au trecut vreo 8 ani. mai exact inainte sa ma angajez. mie mi se pare absolut imposibil sa-ti mai faci si timp pentru citit daca totusi vrei sa mai gatesti si acasa, sa mai speli sau sa mai faci si sport. cam asta e tristul adevar. vreti sa cititi? dati-va demisia!:))

  2. Iulia

    Foarte frumos scris, un adevarat manifest…

    Pentru Costin am cateva intrebari: dar in drum spre birou ce faci? Dar cat mananci de ce nu citesti? Dar inainte de somn de ce nu citesti putin (doua lucruri ti se pot intampla: sa citesti jumate de pagina si sa adormi ca pensionarii sau sa te prinda cartea si sa te culci pe la 5 dimineata – intamplare recenta :)?
    Plus ca oricand poti sa “call in sick”, iar drumul spre Africa de Sud va fi lung…

  3. Ihrielle Post author

    Ca şi Iulia, sunt de părere că se poate găsi acest timp. Bineînţeles, depinde în primul rând de priorităţile pe care le avem. Dacă mâncarea şi curăţenia sunt tot timpul pe primul plan, atunci nici nu mai vedem altceva în jurul nostru.
    Nu sunt eu cine ştie ce expert în managementul timpul, dar ştiu din propria experienţă că, dacă vreau ceva, se poate strecura în program. Acum jumătate de an mă plângeam că nu am timp de scriu, acum ştiu că asta nu era decât o scuză pentru procrastinare 🙂

    Iulia, fiecare drum este lung în felul său.

  4. ggl

    Cred că ţi-ar place Sindromul de panică în Oraşul Luminilor. E despre autori rataţi care scriu cărţi moarte, despre cuvintele care ies din cărţi şi fac tam-tam într-o librărie, cu un funcţionar bancar dat de pisică afară din casă, un barman dependent de ştiri, o tânără librăreasă franţuzoaică cu piciorul în ghips, Cioran care se plimbă pe străzile Parisului, Ionesco şi evident cu Matei Vişniec, dramaturgul, căruia i se joacă o piesă alături de cafeneaua unde Matei Vişniec personajul bea un pahar de vin. E frumoasă mai ales pentru că nu-ţi prea dai seama unde se termină realitatea şi îşi face loc subtil imaginarul.

    Am citit recent Bohumil Hrabal, Trenuri cu prioritate, o carte cu “cedeişti” (ceferişti) cehi în timpul WWII şi Femeile nu-şi dau seama a lui Boris Vian. Ultima cam subţire gen film de Hollywood, prima foarte bună, ambele sub 150 pagini.

    Poate că unii nu aveţi timp din cauza televizorului. Get rid of it. Nu mai citiţi nici ştiri, e o pierdere de vreme. Întotdeauna se va întâmpla ceva în lume.

  5. Ihrielle

    Bine punctat, bune recomandari.
    O sa citesc neaparat Sindromul de panica in orasul luminilor… bineinteles, dupa ce mai subtiez teancul de carti necitite 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php