Pentru că zilele acestea oraşul abundă de femei încărcate de flori şi bărbaţi încărcaţi la nota de plată, mi-am amintit celebrul schimb de replici pe teme florare dintre Zombie şi Ansilan – doi vajnici rockeri buzoieni:
Zombie (în şoaptă): Bă! Ce văd, bă, femeile la florile astea?
Ansilan (cu vocea scremută de beţiv): Nu ştiu, bă! Dar le iau, le pun într-o glastră şi asta-i procedura, bă!
Aşa că profit de ocazie şi vă urez “La cât mai multe glastre, fetelor!” .

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 358 posts on Kirb's Crib.
As interveni si eu cu o constatare mai noua despre mine si flori.
Pana mai ieri am fost si eu mirat de aprecierea florilor din partea fetelor precum pretenii tai buzoieni. Insa, de cand imi petrec timpul cu Darwin si a lui “Diferite forme de flori de pe aceeasi specie”, pot spune ca mi-am schimbat optica la 180 de grade. Pe langa ideile teoretice interesante, zic eu, privitoare la evolutia sexualitatii plantelor (de la plante cu sexe separate si ineficiente [este nevoie de doi ca sa faci unul] – ca la oameni – pana la plantele cu flori hermafrodite – adica autosuficiente pentru transmiterea genelor) am capatat o anumita curiozitate pentru structura florilor. Astfel incat, in momentul in care am ajuns cu o floare acasa de 1 martie, mi-am petrecut ceva timp sa identific sexele hermafroditului. Florile au capatat un alt statut de cand am inceput sa le inteleg. Bineinteles ca inca ma intreb acelasi lucru pe care-l faceau faceau rockerii buzoieni (privitor la utilitatea florilor pentru fete) insa cu o anumita apreciere pentru solutiile florilor privitoare la perpetuarea speciei.
Pot sa spun chiar ca plantele mi-au trezit un interes mai mare decat animalele: au o sexualitate mai interesanta (mai avansata [hermafroditii nu au motiv sa se implice emotional – nu-si consuma resursele pentru curtare] si mai diversa) si se preteaza mai bine la experiment (datorita ‘miscarii’ mai lente).
Păcat că nu există o zi a bărbatului în care să primeşti flori 😀
oNu exista o zi, exista o grămadă de zile. Vezi toţi sfinţii bărbaţi din calendarele creştine. Nu, nu cred că avem nevoie de o zi a bărbatului.
Îmi aduc mainte că la absolvire eu am primit o singură floare, iar o colegă de-a mea a primit un buchet, de la aceeaşi persoană (o pianistă). Credeam că e pentu mine buchetul şi tipa a zis “nu, nu, nu, pentru tine e trandafirul ăsta, buchetul e pentru ea”. Aşa că m-am mulţumit cu trandafirul.
din cate stiu eu, ggl, barbatilor nu le oferi flori de onomastica 🙂
as da orice sa nu se mai ofere flori doar din ‘obligatie’
Eu as da ceva sa se ofere animale drept semn de admiratie si sa fie lasate plantele sa-si continue polenizarea 😀
Eu stiam ca flori se ofera barbatilor doar daca acestia sunt in spital sau pe Lumea Cealalta.
ggl, principiul nu se aplica barbatilor ne-crestini.
Carach, yeah right! De parca Kirb ar fi de acord ca eu sa primesc anual vreo 15 caini si 95 de pisici de la “multiplii” mei admiratori si admiratoare. Eu propun ca de acum inainte sa se ofere drept cadou exclusiv inimioare roz de plush (pluş).
Ce, adică nici la absolvire n-am voie să primesc un amărât de trandafir? Nu că mi-ar păsa foarte tare, dar nu văd de ce aş fi discriminat. Oricum florile ajung în vază la mame, surori, soţii, mătuşi, bunici, etc.
si absolvirea mi se pare o ocazie potrivita 🙂
Pai, ggl, nu vad de ce ar trebui sa primeasca cineva ceva pe care oricum are de gand sa-l dea mai departe. Nu ar fi mai nimerit pentru un barbat sa primeasca, de exemplu, o pereche de sosete (potrivita cu varsta si sexul lui) decat o floare care nu-i spune nimic?
La absolvire ar putea primi un cos cu fructe, o vedere, o felicitare facuta de mana sau o sticla infasurata in ata. Sunt variante destule, insa florile nu mi se par cea mai fericita dintre ele 🙂
Ba, trebuie să recunosc, prefer oricând o pereche bună de şosete în locul unei flori. Pff vedere, felcitare, la fel de inutile ca o floare. Coş cu fructe mai merge. Stică înfăşurată în aţă şi lipsită de conţinut, degeaba. Deci înafară de varianta cu şosetele, prefer oricând trandafirul – măcar ăla poţi să-l dai unei fete, pe când vederea sau felicitarea sunt cu dedicaţie, iar sticla înfăşurată în aţă, hmm cred că anumite fete ţi-ar da-o de cap.
Anyway, cică e 8 martie şi-au ieşit feministele în stradă să protesteze.
Ah, am uitat sa mentionez ca sticla o poti folosi sa pui in ea florile pe care le primesti de la ceilalti :))
Si da, sosetele in cadou sunt ca sarea in bucate 😀