Câte ceva despre munca din perspectivă corporatistă

Că progresul tehnologic a scos la iveală nişte facilitatori fără de care greu ne-ar fi fost în activităţile noastre, este un fapt incontestabil. Dar  folosirea, de cele mai multe ori în exces, a unor obiecte doar pentru ca există (fie că îţi aparţin sau nu), fără a avea nevoie de ele, nu este decât o altă mentalitate abuzivă care, într-un final, degenerează în atrofierea organului responsabil cu protecţia bunului simţ.

Dar să prepar smoala aia topită.

Fiat Lux Am observat că în “mediul profesional” este deja o practică a ţine aprinse zi-lumină neoanele din birouri, fără a ţine cont că afară este soare, plouă cu pietre sau au loc bombardamente aviatice. În fond, confortul angajatului trebuie asigurat prin metode nediscriminatorii faţă de indivizi, cărora corporaţiile din toate timpurile le-au închinat drept ofrande false comportamente ecologiste şi măsuri de reducere a costurilor.

The more, the merrier Tot la nivel corporatist, este respândită organizarea de tip staul, în care zeci de persoane sunt înghesuite într-un fel de hală în miniatură. Argumentele ţin în special de latura funcţională a activităţii profesionale care reclamă, conform specialiştilor, comunicare în cadrul echipei. Unde mai pui că este un mod confortabil prin care angajaţii pot fi controlaţi de şefii care s-au născut în scaune directoriale  din piele de crocodil corcit cu dinozaur şvarovschi.

Este sadic să nu le laşi spaţiu nici cât să se scobească în nas fără să-şi lovească vecinul cu coatele. Dar să pui un singur intrerupator pentru neoanele de pe un tavan de cel puţin 60 de metri pătraţi, este într-adevăr lucrarea diavolului. Mai ales când îi ţii acolo pe mieluşei, fix sub soarele de interior, câte patruzeci de ore pe săptămână, minim.

Time is money Dar nu-i bai. Omul modern, bolnav de carierism, mult prea ocupat pentru a-şi mai petrece timpul cu familia, face parte din noua generaţie de one track mind-eri pentru care autorealizarea  se poate măsura doar prin banii pe care îi câştigă, chiar dacă vor considera de fiecare dată că li s-ar fi cuvenit mult mai mult. Pâmă la urmă se vor împăca şi cu un salariu sub meritele lor – au şanse reale de promovare -, aşa cum au plecat şi ochii în faţa neoanelor cu lumină ucigătoare.  În fond, nu ei plătesc lumina care le agresează retina ci doar, peste mulţi ani, ochelarii de vedere şi, eventual, micile corecţii efectuate cu bisturiul. Dar mai este până acolo. Oricum, atunci vor fi cu toţii persoane-cheie în companie, cu salarii şi pachete de beneficii pe măsură, că doar n-au muncit şi şi-au stricat ochii degeaba atâţia ani, nu?

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


8 thoughts on “Câte ceva despre munca din perspectivă corporatistă

  1. ggl

    Problema cu lumina se poate rezolva elegant. Cu un dispozitiv X10 cu fotocelula, pus pe birou si reglat pentru un anumit prag de iluminare, de exemplu 300 lx, cat este prescris pentru activitati cu acest specific. Cand iluminarea depaseste acel prag sa actioneze intrerupatorul de la distanta (via X10) si sa stinga automat lumina. In mod normal trebuie si o anumita histereza intre pornire/oprire ca sa nu tot frece lampa aiurea.

    Oricum, eu nu prea suport lumina flourescenta, mai ales pe cea de proasta calitate (cu index de redare a culorilor sub 0,8 si flicker). Din punctul meu de vedere e un motiv suficient ca sa imi dau demisia. Plus ca tuburile flourescente de calitate buna tin si mai mult. Am avut instalate la firma in birouri niste tuburi cu lumina calda care au tinut binemerci 5 ani, in timp ce alte tuburi ieftine cu lumina albastruie nu tineau mai mult de un an. Erau instalate in camere cu conditii similare de temperatura si umiditate.

  2. Ihrielle Post author

    Solutiile elegante sunt deja lux. Cat despre aplicarea uneia cu o modesta lampa dispusa deaspura fiecaraui birou in parte cu posibilitatea de a fi actionata individual (intocmai ca prin salile de lectura din bibliotecile universitare) presupune stingerea neoanelor cu pricina… ceea ce nu se va intampla vreodata (decat dupa o anumita ora tarzie din noapte, cand toti angajatii vor fi pe la casele lor, dormind. desi nu cred).

    Cat despre lumina artificiala (fluorescenta sau nu, de calitate sau nu), ar trebui utilizata strict atunci cand cea naturala nu mai face fata (iar constructorii de cladiri de birouri ar trebui sa aiba in vedere acest aspect).

  3. Delta

    Pacat ca nu aveti becuri clasice cu incandescenta, eventual ne-acoperite de vre-un abajur. Sub forma de protest, va cumparati pistoale cu apa si trgeati in ele cat erau incinse. Ghici rezultatul? :))
    Serios vorbind, asta e cretinitate de companie mare dar si nepasarea turmei de angajati care nu iau o initiativa. Apasati pe buton si stingeti lumina! 🙂

  4. Ihrielle & Kirb.zât Post author

    Ar merge daca angajatii nu ar fi turmici. Nu te poti pune cu 80% dintre cei care vad in lumina de neon un bine pe care compania li-l face. Ei reprezinta majoritatea.

    P.S. Totusi mi-ar placea un pistol cu apa 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php