Din jurnalul fără noimă: ochiul dacului

De câteva zile sunt ca o cisternă plină cu Isopropyl alcohol în canicula de iulie: adică pe punctul de a exploda. Motivul nu contează pentru că este mult prea banal şi, pe deasupra, uşor rezolvabil, deşi cu dezastruoase consecinţe. Ceea ce-mi dovedeşte, din nou, că nu întotdeauna drumul cel mai scurt este de preferat. 
A se citi că, dat fiind caracterul public al blogului, sunt obligată la autocenzură. Cel puţin până reuşesc să găsesc o soluţie mai puţin simplă, dar cu mai puţine de pierdut.

***************************

De când a început anul, ultimele trei săptămâni din lună au avut alocate un buget total de 210 lei. Adică 10 lei pe zi, suficienţi pentru hrană şi ieşiri în oraş.
Astăzi am dat 8 lei pe o ciorbă pe care nu am mâncat-o (am aşteptat-o zadarnic o oră) şi 5 lei pe o apă plată care nu mi-a ţinut de foame, dar a avut avantajul de a-mi fi fost adusă imediat.

***************************

De la o vreme, nu trece nicio dimineaţă fără ca, în drumul de acasă spre metrou, să nu mă întâlnesc cu un bărbat grăsun, bondoc, probabil chel (nu pot şti cu siguranţă din pricina fesului pe care-l poartă) şi care îmi zâmbeşte invariabil cu un zâmbet de criminal în serie. Seamănă foarte bine cu administratorul blocului, deşi sper că mă înşel. Nu mi-ar plăcea gândul că zilnic trecem unul pe lângă celălalt fără să ne salutăm.

***************************

Alaltăieri, o persoană mi-a atras atenţia să-mi iau notiţe la chestiunile pe care le discutam împreună. Probabil, ocupată fiind cu citirea mailurilor, nu observase că umplusem deja două pagini de caiet studenţesc. La sfârşitul întâlnirii m-a întrebat dacă am notat tot ce am discutat, m-a lăudat când i-am răspuns că da şi mi-a mulţumit.
Bănuiesc că urmează să mă asculte data viitoare “din lecţie”.

***************************

Am început să mă simt penibil când trec pe lângă moşuleţul care cerşeşte bani de medicamente. De câteva zile încoace, stă fix în mijlocul trotoarului şi, simt asta, nu mai lipseşte mult până la momentul în care va întinde mâinile pentru a îmi bara drumul, strigând: “stai că trag!”. Nu de alta, dar nu poţi şti niciodată de ce afecţiuni suferă omul şi ce medicamente îi trebuie.
Deja am început să mă gândesc ca data viitoare când mai trec pe lângă el să-i dau ceva. Cum nu m-am hotărât asupra unui medicament anume, mi-ar fi de ajutor să să existe cupoane valorice şi pentru medicamente.

P.S.: Cineva a mâncat totuşi ciorba şi mi-a dat banii înapoi. De bucurie, mi-am astâmpărat foamea pricinuită de cele două banane (cu care am substituit ciorba) cu o pungă de pufuleţi.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


8 thoughts on “Din jurnalul fără noimă: ochiul dacului

  1. Cami

    bananele sunt o foarte proasta alegere cand ti-e foame. as zice la fel de proasta ca si portocalele :)) mai bine iti iei o eugenie, ca e mai eficienta :))
    anyway, nu stiu cum reusesti sa atargi si criminali si bolnavi si salocuiesti langa un drogat :))

  2. ggl

    The girlfriend. And I problably qualify as a freak as well, desi nu-s nici criminal nici bolnav, doar ca-mi palc oamenii mai “deosebiti” 🙂

  3. Ihrielle Post author

    Oh, boy. Asta cu oamenii “deosebiţi” o înţeleg. Este aproape la fel cu atracţia pentru oameni “interesanţi” (interesting as in “I don t know how should I call them, so I just call them interestenting. Merge şi la cadouri).

    Nu înţeleg, însă, despre ce prietenă e vorba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php