Doar o pietricică

Prin somn simte o mână atingâdu-i obrazul drept. Mâna este rece. Ba nu, este caldă şi-i dă fiori.
– Elzoren!
– …
– Este timpul!
Cu încetineală deschide ochii. Clipeşte de câteva ori. O priveşte. Lumina dimineţii pare tristă pe chipul ei. Deşi este ea, nu mai pare aceeaşi. Însăşi încrederea lui începe să se clatine. “Oare chiar poate?”, se întreabă.

Ca hipnotizat, o urmează spre locul indicat de ea. Se întinde pe podea şi îşi ascultă bătăile inimii; nu le poate controla. În timp ce razele soarelui se reflectă în lama cuţitului vrea ca ea să nu…
Prea târziu: deja părul îi zace fără suflare pe podea. În urma sa, scalpul dezgolit îşi scoate la iveală întrebările. Cuţitul face o incizie în piele. Nu este adâncă, nu doare.
Se gândeşte cu groază că urmează o trepanaţie. Încearcă să-şi imagineze propriul creier printre frânturi de craniu. Imposibil.
Apoi vede o pietricică. Ea i-o apropie de ochi şi râde. Hotărât, astăzi este altfel.
Pietricica este aplatizată şi pare perfectă. Vrea să o atingă, să fie sigur că este adevărat. Ea refuză:
– Trebuie să te cos mai întâi.

****

De cum a văzut silueta din capătul aleei, a ştiut că este ea. A oprit-o.
– Ajută-mă!
Ea tăcea. În ochii ei vedea propriile temeri.
– Eliberează-mă!
Nici un gest din partea ei, nici măcar o tresărire.
– Nu ştii ce îmi ceri! a venit pe neaşteptate răspunsul.
O priveşte siderat.
– Sunt pregătit. Olsen mi-a spus…
Arătătorul apăsat pe buzele ei face cuvintele nerostite să dispară.

****

– Elzoren?
– … Da.
– Te-ai temut?
– Nu.
– Dar te-ai îndoit…
Timpul pare că a îngheţat.
– Acum pot avea pietricica?
– Nu!
– Îmi aparţine, ai smuls-o din mine!
– Eu am îndepărtat-o din mintea ta.
– Te rog!< - Nu-mi pot asuma neglijenţa ca ea să se întoarcă acolo. - Eşti crudă, lipsită de suflet!< - De aceea mi-ai cerut să te eliberez. - Să mă eliberezi?! Acum sunt gol pe dinăuntru! - Îl pot umple la loc. Vrei? - ... Pietricica alunecă pe podea. Se fărâmă în mii de bucăţi. El o roagă să le arunce.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php