Doruri și dureri de dors

De jumătate de an îmi propun să reiau scrisul pe blog, amăgindu-mă cu plecările care mor să se regăsească în niscaiva povești în poze, cu evenimentele care încep să se estempeze înspre uitare, cu pisicile care îmi pot ține Mâțoidul viu timp de zece ani, cu devenirile pe care uneori simt nevoia să le urlu și celorlalți, numai așa ca să aibă și ei prilej de bârfă, dar abia dacă reușesc să mă mai loghez în admin în zilele acelea. Fac asta mai mult ca să nu-mi uit parola.
Și să fac update la pluginuri (mare noroc că WordPress-ul se updatează automat).
Să mai scriu două-trei cuvinte la drafturile vechi.
Să mai încep altele noi, deși știu că nu le voi publica vreodată. Nici măcar nu le voi termini.
Să ezit în preajma butonului de Trash și să mă răzgândesc din nou, lăsând jumătățile de cuvinte să se descompună cu totul.

A devenit trist aici. Văd când am scris ultima dată ceva cap coadă și mi se golește inima de sânge.
Am făcut urât și rău să las să pustiul într-un astfel de loc. Îmi plăcea blogul ăsta odată, acum parcă nu mai este al meu. Atât de străin încât nici cuvintele nu mi le mai recunosc. Va trebui, deci, să îl re-învăț. Sau să mă învețe el pe mine.
Din cuvinte putem orice.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


3 thoughts on “Doruri și dureri de dors

  1. CarachAngren

    Curios ca ai scris asta numai de doua zile cand eu tocmai ma intrebam ce mai e pe-aici.

    Oricum, e mai placut aici decat pe fb si parca iti si vine sa scrii cand stii ca nu te citeste nimeni. Imi amintesc de vremea cand tineam ‘jurnal’ 🙂 [prin liceu] gandindu-ma ca ma adresez lumii intregi fara sa ma citeasca cineva comparativ cu timpul prezent cand, cu toate ca ma adresez lumii intregi, tot nu ma citeste nimeni 🙂 .

    1. Ihrielle Post author

      Bine ai revenit, mă bucur că te-ai mai gândit la locul ăsta, că ai mai trecut pe aici, o să încerc să-l fac mai primitor 🙂

      Să știi că am descoperit ceva în timpul ăsta de absență: indiferent unde am scrie, tot nu ne citește nimeni. Oamenii se citesc doar pe ei, chiar și când vine vorba despre cuvintele scrise de alții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php