Fata din camee şi alte vise

De la o vreme, aproape că nu trece noapte în care să nu-i visez profilul distins, de fată din camee, lipit cu atenţie între ramele bijuteriei. Spre deosebire de originalul pe care încearcă să-l imite cu atâta graţie, ea nu are chipul alb, ci de un verde bolnăvicios, întocmai ca al statuilor vechi cocoţate pe clădiri. Cu toate acestea, nu poţi spune despre ea că este un fals, tocmai pentru că nu are nimic în comun cu profilul după care a fost inspirat. Mai potrivit este să o consideri capodopera unor imitatori de mâna a doua care, în ignoranţa lor, au creat ceva unic.
Cu adevărat au greşit, însă, atunci când s-au gândit că fata din camee trebuie multiplicată. Astfel se face că acum trei nopţi, în timp ce visul îmi rătăcea printr-o prăvălie, am întâlnit-o sub formă de broşă într-o farfurie cu şuruburi şi piuliţe (erau şi vreo trei cuie pe acolo, dar cam strâmbe şi ruginite). Alaltăseară, însă, am găsit-o chiar pe masa de cafea, sub formă de cercei, pe când azi-noapte, aflându-se dumneaei în culmea obrăzniciei, mi s-a vârât în vis sub formă de agrafă.

****************************************************************

Alte dăţi, însă, mă simt ca şi cum aş fi primit în dar o desagă fermecată din care pot scoate orice vreau eu, în limitele dimensiunilor sale (2×2 cm). La prima încercare am scos o muscă un pic moleşită de căldură, dar în bune condiţii de funcţionare, ceea ce mi-a înlesnit strădania de a o reînvăţa să zboare. La a doua extragere, însă, am fost oprită. Cineva sesizase că mi-au încurcat cadoul cu cel al sărbătoritului X (pasămite mai era un altul ca mine) şi vice-versa.
Am făcut, dar schimbul şi m-am ales cu un pistol cu apă… descărcat.
– Şi musca, aud o voce din spatele meu?
– ?!
– Dă-i musca băiatului. Tu nu-l vezi că plânge pentru că i-ai stricat cadoul?
L-am privit. Plângea, întradevăr. Plângea, iar la fiecare lacrimă îşi vâra mâna în desagă şi, nu cu mult înainte ca în colţul ochiului să i se ivească o alta, işi scotea palmele împodobite cu cele mai uimitoare nestemate. La un timp, m-a surprins uitându-mă fix la el, ca împietrită. Pe neaşteptate, ca un vultur înfometat s-a aruncat asupra mea, smulgându-mi musca din mâini. Apoi, dându-se doi paşi înapoi ca şi cum ar fi fost îngrozit de ceea ce făcuse (Acvila non capit musca!), a strivit-o pe podea.
Imediat după aceea şi-a luat bijuteriile şi a plecat. În bazar afacerile se fac devreme.

P.S. Vremea mai vechilor pasiuni a venit. Acum împăca-s-ar ele cu cele noi.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php