Dacă mi-au spus pe 1 aprilie cei de la BT că în 45 de zile îmi primesc banii, asta înseamnă că:
a) vorbeau să n-adoarmă (era 9 a.m.)
b) ‘om trăi şi-om vedea
c) mi-au administrat un medicament tratament homeopat
d) mi-au cântat la trombon
e) altceva. ce?

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.
Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.
Ihrielle – who has written 425 posts on Kirb's Crib.
e) in 45 de zile (lucratoare, nu calendaristice) iti vei vedea banu.
A zis taica Fluturele 😀
n.a.: banii ca pentru un ban doar nu scriam eu nimic 😛
suntem in romania, deci varianta a. de fapt ma si mir ca la ora 9 ai gasit cu cine vorbi.
Si eu ma mir. Mai ales ca programul de pe site nu corespunde cu cel de la fata locului (in detrimentul petitionarului).
Dar daca eram in Finlanda, de exemplu, ce varianta era? 😀
cred ca daca erai in finlanda se rezolva deja 🙂
Fara halucinatii in sauna?
eu credeam ca in sauna se intampla alte lucruri, nu halucinatzii :))
Alte lucruri… cum ar fi? (in afara de zbarcit piei :P)
leshinat de la caldura, desigur 😀
voi chiar credeati ca ” romania tara tuturor posibilitatilor (mai ales sumbre) ” e doar o vorba-n vant ? … va asigur de singurul lucru de care v-as putea asigura vreodata : tara asta este singurul loc din galaxie ( cel putin) in care zicala de mai sus se poate proba 1000%…
AP, sa inteleg ca sunt si alte variante? 🙂
.. ele or fi , dar nu pe meleagurile mioritei …
adica vin la timp pentru PASTE(LE cailor)!!!
si by the way… eu am astept bursa care venea la sfarsitul lui martie. dar na…
Daca bursa ta vine la becere, atunci chiar ca vom avea prilej de mare sarbatoare in familie 😛
P.S. Mai degraba vin la timp pentru niste paste cu carne 😛
irene, noi cand eram studenti asteptam decontarea abonamentelor cam vreo juma de an :))
Anna, dar sa nu amintim cozile la care asteptam in ziua decontarii
dap, evident, ca pe atunci abia se introdusesera cardurile. si cand le-au introdus, ne-au dat un card pentru bursa si unul pentru abonamente ratb =))
Cum? Voi primeati banii de la decontari pe card?
Gizas, de pe ce planeta vin? 🙁
da… la un moment dat aveam doua carduri. pe unu intrau cate 80 de mii sau cat era abonamentu, nici nu puteam sa-i scot =))
Macar erai scutita de trezit la 4 dimineata, stat minim 6 ore in picioare, pe stomacul gol (intocmai ca pentru impartasanie, la care, apropo, sper ca ai fost :P), asistat la scandaluri si batai… toate acestea pentru mareata suma de 30 de lei (sau cat era abonamentul reatebe pe atunci)
No pain, no gain. 😛
evident ca am fost la impartashanie. dupa ce am fost la spovedit, am tzinut post shi nu am facut sex. chiar imi doream sa am ocazia sa spun asta =))
Bravo, copile lasat sa vina la mine, pentru asta vei fi cinstita cu un vin rosu (o lingurita doar, ca esti inca mica) :P.
Vine bursa la BT 😛 Si am aflat azi ca vine la jumatatea lui aprilie. D-l prim ministru e zgarcit cu banii…
Asta pentru ca nu am tinut post si am mancat ciorba de burta in vinerea mare? :-s
Asta inseamna ca BT-ul a stiut ca voi pacatui in vinerea mare mancand de la KFC. Cheers, mate 😀