Fiind luni, propun un mediu absurd

Metroul mă duce, cu şapte staţii mai departe decât ceea ce considerasem până acum “în mod obişnuit”… Cobor undeva la un capăt de linie. În timp ce urc scările spre ieşire, vocabularul meu se îmbogăţeşte cu un nou cuvânt: “gloată”. Deşi nimeni nu îndrăzneşte să-l pronunţe, simt cum el atârnă de noi, întocmai ca o etichetă boţită puţin într-un capăt… Excesul de oameni pe trotoarul îngust mă determină să înaintez în silă… la propriu şi la figurat deopotrivă.

Continuu să merg în timp ce gândul mă poartă la mâţa de pe Ştefan cel Mare, a cărei blăniţă îngheţată am mângâiat-o vineri seara… şi la cele două pisici din aceeaşi zonă, cu care aveam întâlnire dis de dimineaţă, în faţa aceleiaşi patiserii; una dintre ele era foarte blândă şi obişnuia să stea perfect rotită, ca o minge. Aprope în fiecare zi vedeam pe cineva oprindu-se ca pentru a-i vorbi.
Ştiu dinainte că pe aici nu trăieşte nicio pisică, niciun câine şi nici măcar verdeaţa nu creşte. Rar de tot, zăresc nişte creaturi bipede pe care o glumă insuficient condimentată îi scoate din transa lor… doar o secundă, suficientă pentru un chiţăit stins. Toate astea le-am citit demult, în pereţii jupuiţi ai căminului de nefamilişti de vis-a-vis.

Îmi dau seama că graniţa dintre ziua de astăzi şi coşmarul ascuns în spatele ei, este suficient de labilă pentru a înclina în favoarea cui vrea. Ultimele nouă ore le-am petrecut făcând, desfăcând şi refăcând fel de fel de calcule, majoritar statistice, dar şi optice, corelate cu disperarea de a găsi ceva întrerupătoare electrice. Am sfârşit prin a renunţa; şi nu de lene.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , , ,

9 thoughts on “Fiind luni, propun un mediu absurd

  1. Ihriel

    Irene, pisicile sunt la Stefan cel Mare… locul pe care il descriu este la celalat capat al lumii pentru mine (aka Preciziei)

    Cezar, no blink for me, please 🙂

  2. hdragomir

    Același sentiment mă încearcă și pe mine când merg de la stația de autobuz până acasă.

    Am uneori noroc cu un dulău și un câțel care-mi țin de urât.

    În rest, noroc că merg repede și acasă, calculele mele sunt plăcute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php