Fobie
Depărtându-se leneș de trupul încă obosit, mâna își începu lunga călătorie printre miile de cute ale cearșafului. Folosindu-se de degetele lungi și ascutite pentru a înșfăca, strânge și strivi bucățile reci de material, își continuă explorarea în cea mai senină stare de negație. „Nu sunt aici așa cum nici tu nu esti acolo”, părea ea să spună prin jocul degetelor nervoase – șerpi și balauri încolăcindu-se în jurul naivelor creaturi ale nopții, adânc imprimate în pernă. Iar sub atingerea sa, diafanele elitre de libelulă păreau să se frângă, însuși conturul lor devenind tot mai slab în umbra ce le acoperea.
Dar mâna, neobosita mână, își continua jocul de-a viața, trecând fără discernământ de la răceala așternuturilor la cea a trupului. Una dupa alta, bucăți distincte de piele se dezvăluiau atingerii sale. Goale. Infinit de fine și fragile sub intruziunea simțurilor. Însă niciun fior, nicio tresărire nu i-a tulburat somnul, nicio șoaptă nu a răzbătut prin țesuturi, niciun strigăt nu a reușit să patrundă prin întuneric. Numai ochii își păstrau strălucirea cu care fixaseră, cu multe ore în urmă, cenușiul tavanului – o ultimă contemplare a sfârșitului.
Pe veci va dormi de-acum trupul cu străina mână tremurându-i trăsăturile, perpetuând teama omului metamorfozat peste noapte în cadavru.
- Femeia ideală. Cine este ea?*
- In vino cugetas