Fugit eu. Non.
Sâmbătă m-am semi-maratonizat un pic (pe la cinci ore ore aşa) prin Ciucaş. Dacă nu mi s-ar fi activat teama nefondată de a nu mă încadra în timp, ceea ce m-a determinat să grăbesc ritmul, ar fi fost o tură obişnuită la munte. Însă miile de gâze (fluturi, libelule, albine, viespi, muşte), peisajele însorite, stâncile şlefuite de vânt care mi-au trecut pe sub ochi fără a le poza măcar, toate acestea au făcut diferenţa… în detrimentul meu.
Nu sunt sportivă, nu am fost şi, oricât de urât ar suna, nu-mi place să fac sport. Însă îmi place să fac mişcare. Nu oricum, oriunde, de dragul mişcării, ci de dragul ochilor, minţii şi al sufletului care tare se bucură să trăiască în ritmul naturii. De aceea participarea la semi-maraton va rămâne pentru mine o curiozitate satisfăcută, iar micile sale bucurii (încurajările turiştilor întâlniţi pe drum, finish-ul în aplauzele a zeci de oameni, atmosfera degajată de dinaintea festivităţii de premiere) se vor estompa în timp, sub teroarea concluziei că, în fond, nu se potriveşte cu desaga mea.
Măcar am avut munte… pe jumătate, văzut în grabă pe un soare arzător; care munte, laolaltă cu cealaltă jumătate văzută în vremuri de ceaţă, este în medie numai bun… dar tot pe jumătate.
P.S.: Deşi n-am prea fugit eu, tot drumul m-am simţit ca pusă pe fugă de amintirea unei mai vechi neplăceri: nesuferită îmi mai este alergarea.
- Mâţa din tomberonul 5 (nr.6, iulie 2010)
- Vocabular: Joaca de-a mâţa I
ramane cum am stabilit… ne vedem la urmatorul :))
Evident. Voi fi pe marginea drumului, pe post de aplaudac 😛