O idee – Let’s do it Romania

Sâmbăta viitoare vor avea loc activităţile de curăţenie generală (Let’s do it Romania) la care, menționez de la bun început, nu voi participa. Nu pentru că prefer să am altceva (similar, dar la o scară mult mai mică) în plan, ci pentru că știu că această mișcare, deși bineintenționată, nu va aduce nimic nou pe termen lung. Se vor strânge câteva tone de gunoaie, probabil, însă nu va schimba cu nimic o mentalitate bine înrădăcinată în cadrul poporului român. Cel mult, oamenii (unii) își vor aduce aminte de câteva ori pe an că putem avea o țară mai curată și vor mai strânge câteva pet-uri, bineînțeles, într-un cadru organizat pentru că este rușinos să faci asta altfel. În restul timpului, vor continua să calce sau să evite, după caz, aceleași deșeuri de care se plâng că le murdăresc locurile prin care-și plimbă pantofii cumpărați cu sacrificii financiare din mall. Asta în cazul fericit în care, unii dintre ei, vor învăța să-și arunce gunoaiele la coș și, poate, să atragă atenția unor cretini care-și „uită” resturile de la grătar în iarbă.

O idee, oricât de bună ar fi, trebuie să fie pusă în practică într-un anumit context care să-i permită rezultate vizibile pe termen lung. Altfel, ea nu este decât o formă fără fond, ca multe alte concepte de succes importate din Occident pentru a mai gâdila un pic vanitatea poporului român de a fi ca „în afară”.

Mai avem mult de muncă pentru a ajunge acolo, dar între timp, am putea încerca să ne aruncăm propriul gunoi, fără a mai aștepta ca alții s-o facă în locul nostru.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


7 thoughts on “O idee – Let’s do it Romania

  1. Ihrielle

    @Child, cand vine vorba de mase mari de oameni, nici vorba sa cred in asa ceva (decat daca vorbim despre un leader carismatic). Insa in cazul de fata nu curatenia este problema, ci faptul ca aceasta nu poate decat sa indeperteza un efect, fara a avea vreo influenta asupra cauzelor.

    @Domnul conte, nu stiu la cine te-ai referit, dar tind sa-ti dau dreptate. Carari insorite in week-end 🙂

  2. ggl

    Eu nu strâng după alţii, în condiţiile în care nu există legi care să reglementeze problema şi soluţii pe termen lung. Până la anul vor fi la loc gunoaiele.

  3. Ihrielle Post author

    Sunt de acord cu tine. Dar ma tem ca nu mai are cine da cu “joarda” (spagafilii nu ar face decat sa aplice sanctiuni in mod preferential).
    Cu toate acestea, teama de sanctiune ramane cea mai buna forma de educatie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php