In London, în london

Dacă m-aţi auzit vorbind despre călătorii, atunci ştiţi cu siguranţă în ce loc nu mi-am dorit niciodată (dar absolut niciodată!) să merg. Da, este vorba despre Londra, capitala europeană pe care, în naivele mele planuri de călătorie, am ocolit-o cu cea mai mare neruşinare. Abordez această atitudine autoincriminantă pentru că, evident, mi s-a întâmplat ceva care a dat peste cap tot sistemul meu planificare turistică: azi m-am trezit că vreau la Londra. Şi nu numai că m-aş duce la Londra învartindu-mă chiar acum, dar aş lăsa bucuroasă pe planul doi orice ţară numai să zburd pe, prin şi peşte Tamisa.
Ca să nu vă mai ţin în suspans, vă spun şi ce a putut să-mi schimbe definitiv planurile de vacanţă:
În Londra trăiesc mai multe pisici decât întreaga populaţie a Norvegiei

Aşadar, voi avea la dispoziţie minimum 4,5 milioane de pisici…

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


Tagged on: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php