La mare…
La mare era un soare atât de puternic încât valurile, orbite de reflexii, nici nu mai apucau să vadă digurile ce le aţineau calea, băţoase ca nişte husari beţi puşi pe harţă. Pescăruşi îşi abandonaseră vânătoarea neliniştită, renunţând pentru o perioadă nedefinită de timp la ţipetele jalnice cu care-şi anunţau zborul. Se lăsau şi ei, dimpreună cu peştii, să plutească uşor, legănaţi de valuri, înspre un ţărm oarecare.
Cum mi-am amintit de asta, cum m-am hotărât să mă duc acolo degrabă pentru a mai schimba un pic aerul pudrat de acasă şi gândul la exilul ce se prelungeşte şi săptămâna viitoare. Vă las în grijă norii de ploaie şi rugile pentru o vreme mai bună.
- Autointerviu: şapte întrebări unicornice şi încă altele
- Mâţa din tomberonul 5 (nr.10, septembrie 2010)
Distractie placuta! 😀
superb citat. vacanta placuta 😀
Mulţumesc, a fost din belşug 🙂