Last stop: Cum s-a schimbat ordinea „universului”

Nu mai departe de acum două zile s-a întâmplat minunea, pentru unii și semnul rău prevestitor, pentru alții, de a fi întrerupt lanțul ieșirilor săptamanale în afara Bucureștilor. Dupa 14 săptămâni și tot atatea episoade de alergări zglobii din punctul A în punctul B, cel din urmă fiind de fiecare dată diferit, pe undeva prin textura târlicilor de fuga s-a produs o fisură: obosisem.
Obosisem să cred că atinsesem un asemenea grad al măiestriei, încât în week-end-uri mă transform într-o ființă liberă să plece după bunul său plac, fără a fi pusă în situația de a alege. Credeam pe atunci că trăiesc într-un permanent „aici” și că, în călătoriile mele în spațiu, nimic din traiul meu obișnuit nu s-ar fi putut altera de vreme ce mă vedeam cărând prezentul la pachet. Tot pe atunci și-a băgat timpul coada; i-a crănțănit-o Kirb o perioadă, dar nu prea îi era pe gust. Apoi mi s-a vârât cu totul în rucsac, și am pornit împreună în drumeții. Atât de buni tovarăși deveniserăm noi încât nu m-aș fi prins de viclenia sa dacă nu mi s-ar fi plâns Kirb de numărul tot mai mare de pui de vrabie. Așa am ajuns eu să-mi petrec, după mai multe luni cu foc la opinci, o zi vânând avioane (fără prea mare succes pozografic) și făcând vizite îndelung programate; și încă una desfășurând activități de menaj prin menajerie. În tihnă, gospodărește, deconectată de la dispozitivul de devorat umblat teleleu.

Dar nu-i absolut niciun bai: săptămâna asta o iau de la capăt, plecând spre Buzău, unde urmează să susțin un examen mai puțin important (din punctul meu de vedere) decât v-ar veni să credeți și pentru care m-am pregătit în consecință, adică, spre rușinea mea de elev silitor, mai deloc.
Sâmbăta care va urma mă voi refugia temporar în munți, pentru a îngroșa rândurile la semi-maratonul din Ciucaș. Voi fi mai mult câine surd la vânătoare, însă mă bazez pe lătrat și dentiție sănătoasă.
Undeva pe la jumătatea lui august urmează o ieșire pe care mi-am dorit-o încă din copilărie și în realizarea căreia am eșuat lamentabil în ambele tentative soldate cu un accident de mașină, respectiv o intoxicație alimentară. Pe principiul deja cunoscut din basmele populare românești, „a treia este cu noroc”, voi pleca, dar, spre Deltă, lăsând Sibiul și „fortificatele” în grija domnului până mai spre toamnă când nădăjduiesc să-mi pot ține promisiunea făcută acestora de a le vizita.

Ar mai fi câteva plecări de planificat, dar mi-e că deja mă prinde iarna plecată. Ori, este deja cunoscut, că nu ar fi cel mai indicat sezon de călătorit.

M-am născut om şi am crescut robot. În prezent mă străduiesc să ajung în punctul din care am plecat. N-am reuşit în totalitate, însă cred că sunt pe drumul cel bun.

Când îmi explorez latura non-robotică, îmi place: să citesc şi să scriu, să croşetez şi să fac diverse obiecte “de mână”, să urc pe munte şi să înot în mare, să joc jocuri de societate.
Nu am uitat nici de micii mei prieteni cu blană, pisicile. Îmi place să petrec timp în compania lor, fapt pentru care umila-mi gospodărie este disputată de Kirb, Miarys şi Mioja.

Ihrielle – who has written posts on Kirb's Crib.


3 thoughts on “Last stop: Cum s-a schimbat ordinea „universului”

  1. arici pogonescu

    Delta ? oau … unde ? te rog frumos spune-mi … ori da-mi un indiciu macar 🙂 …astept cu deosebit interes pozele .. te rog frumos cat mai multe … multam fain 🙂

  2. arici pogonescu

    …si inca ceva , te mai rog frumos sa ai grija pe unde vrei sa ajungi … delta e cam invartosata in perioada asta ( stiu din surse sigure) … te astept sanatoasa si cu rucsacul plin de poze … 🙂

    1. Ihrielle

      Voi pleca la Sfântu Gheorghe, pentru un doi în unu – mare şi deltă. Preconizez să fac şi o excursie mai în profunzimi, însă ce şi cum nu ştiu încă.
      Până în august, zic eu optimist, s-or mai potoli şi apele 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


css.php